Acţiune în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Cauză ilicită
| Comentarii |
|
Este lovit de nulitate, pentru cauză ilicită, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care părţile cunoşteau că imobilul preluat de stat fără titlu a fost restituit fostului proprietar prin hotărâre judecătorească anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995.
(Secţia civilă, decizia nr. 5105din 7noiembrie 2001)
CURTEA,
Prin sentinţa civilă nr. 1.853 din 17 decembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată acţiunea principală prin care reclamanta F.C. a solicitat instanţei să dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 septembrie 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995, între pârâţii E.A. şi E.L., în calitate de cumpărători, şi pârâta S.C. „H.N.“ S.A., în calitate de reprezentantă a P.M.B.
De asemenea, prima instanţă a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii E.A. şi E.L., în sensul că a constatat buna-credinţă a acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului în litigiu şi a respins ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanţie formulată de aceşti pârâţi, în baza art. 1344 C.civ., pentru obligarea în solidar a S.C. „H.N.“ S.A. şi a P.M.B. la restituirea preţului indexat în raport cu rata inflaţiei, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta P.M.B. împotriva S.C. „H.N.“ S.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, deşi reclamantei i s-a restituit apartamentul prin hotărâre judecătorească încă din anul 1995, pentru a se desfiinţa contractul de
vânzare-cumpărare trebuie să facă dovada că părţile au încheiat acest contract ştiind că lucrul vândut nu este proprietatea statului, ci a reclamantei, pentru că numai într-o asemenea situaţie vânzarea lucrului altuia reprezintă o operaţiune speculativă şi, având o cauză ilicită, este nulă potrivit art. 948 din Codul civil.
Cum, în cauză, reclamanta nu a dovedit reaua-credinţă a cumpărătorilor care nu au fost părţi în procesul în revendicare, nu se poate reţine complicitatea lor la încheierea contractului în mod fraudulos de către pârâta-vânzătoare.
Apelurile declarate de reclamanta F.C. şi pârâta P.M.B. au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, care, prin decizia nr. 176/A din 3 aprilie 2000, a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi a anulat contractul de vânzare-cumpărare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, la data înstrăinării imobilului, reclamanţii erau proprietari, că pârâta S.C. „H.N.“ S.A. a vândut imobilul fără acordul P.M.B., în condiţiile în care cunoştea existenţa hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care acesta a fost restituit reclamanţilor, fiind totodată greu de crezut că pârâta S.C. „H.N.“ S.A. ar
fi tăinuit pârâţilor cumpărători faptul că imobilul a fost restituit foştilor proprietari. Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a reţinut buna-credinţă a părţilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii E.A şi E.L.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
în ceea ce priveşte modul în care instanţa de apel a soluţionat acţiunea în nulitate, se reţine că decizia recurată este temeinică şi legală.
Intenţia, atât a recurenţilor, cât şi a intimatei-pârâte S.C. „H.N.“ S.A., de a face ineficientă hotărârea de restituire a imobilului către reclamanţi, şi, prin aceasta, de a frauda dreptul iorde proprietate, rezultă din graba cu care au încheiat contractul. Pe de altă parte, recurenţii-pârâţi au cumpărat apartamentul în condiţiile în care, în fapt, nu mai locuiau în acesta, ci la o altă adresă unde cumpăraseră un imobil pe numele unei nepoate în vârstă de 4 ani. Cererea de cumpărare a apartamentului în litigiu au depus-o încă de la data de 19 ianuarie 1996, când Legea nr. 112/1995 nu intrase în vigoare şi nici nu începuse să curgă termenul de 6 luni în care foştii proprietari puteau depune cereri de restituire în natură sau pentru acordarea de despăgubiri.
De altfel, graba cu care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a condus atât la încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cât şi a protocolului încheiat între P.M.B. şi S.C. „H.N.“ S.A. de către aceasta din urmă, împrejurare recunoscută de P.M.B. care, nemulţumită de soluţia de respingere a acţiunii în nulitate adoptată de prima instanţă, a promovat apel. Că între vânzător şi cumpărătorii recurenţi a existat o înţelegere frauduloasă rezultă şi din faptul că aceştia au încălcat de comun acord prevederile art. 11 din protocolul menţionat, potrivit căruia
contractele de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. „H.N.“ S.A. nu vor fi eliberate foştilor chiriaşi decât cu acordul prealabil al Comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 112/1995, până la rezolvarea integrală a dosarelor de restituire în natură. Cu toate acestea, fără a fi consultat comisia, recurenţii au plătit preţul şi au primit apartamentul.
Atât S.C. „H.N.“ S.A., cât şi cumpărătorii E.A. şi
E.L. au încheiat actul juridic în cunoştinţă de cauză, adică având ştiinţă că vânzarea nu are ca obiect un bun construit din fondurile statului, respectiv că bunul a fost naţionalizat nelegal, constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât actul juridic a reprezentat, în realitate, o operaţie speculativă, încheiată pe riscul cumpărătorilor şi cu complicitatea vânzătorului, nulă potrivit art. 948 C.civ.
Prin conduita pe care au adoptat-o la întocmirea contractului, prin graba cu care au cumpărat imobilul, pentru care aveau contract de închiriere, dar în care nu locuiau, prin stăruinţa şi cu complicitatea vânzătorului cu care au încălcat termenele şi prescripţiile procedurale instituite de Legea nr. 112/ 1995, recurenţii-cumpărători nu se găsesc la adăpostul convenabil al bunei-credinţe, căci aceasta este contrazisă de existenţa culpei, şi acolo unde există vinovăţie, oricât de uşoară arfi, nu poate exista bună-credinţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 120 alin.1 şi art. 63 alin.1 C.pr.civ., atât cererea reconvenţională, cât şi cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cu cererea principală.
Constatând că instanţa de apel, dând o soluţionare corectă acţiunii principale, a omis să soluţioneze cererea reconvenţională a pârâţilor E.A. şi E.L. referitoare la menţinerea calităţii de chiriaşi principali, precum şi cererile de chemare în garanţie, recursul se va admite şi se va trimite cauza instanţei de apel în vederea judecării acestor cereri.
| ← Angajament de plată. Data de la care începe să curgă... | ACŢIUNE ÎN REVENDICARE. IMOBIL PRELUAT ÎN BAZA DECRETULUI NR.... → |
|---|
