Acţiune in revendicare. Necesitatea efectuării unei expertize tehnice. Imobil preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
| Comentarii |
|
În dispozitivul deciziei atacate cu recurs nu sunt menţionate compunerea construcţiei, suprafaţa terenului, vecinătăţile acestuia, pentru a căror individualizare era necesară efectuarea unei expertize tehnice, probă ce nu a fost administrată în cauză. Această omisiune de pronunţare a instanţei de apel atrage nulitatea deciziei atacate, a cărei casare se impune. Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează a dispune efectuarea unei expertize tehnice pentru individualizarea imobilului în raport cu actele de proprietate.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale, iar instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Decretul nr. 92/1950 contravenea atât art. 8 din Constituţia din 1948, care prevedea că proprietatea particulară şi dreptul de moştenire sunt garantate, cât şi art. 480 şi 481 din C. civ., conform cărora proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele şi de a dispune de el, nimeni neputând fi silit de a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 31/1954 sunt persoane juridice organele locale ale administraţiei de stat, astfel cum rezultă şi din art. 5 alin. 1 din Legea nr. 69/ 1991 a administraţiei publice locale. Prin art. 12 din Legea nr. 213/1998s-a prevăzut că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate aspra bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale, acestea sunt reprezentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care dă mandat scris primarului. în consecinţă, se constată că pârâtul are calitate procesuală pasivă.
(Secţia civilă, decizia nr. 2025/2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii R.M.D.R., V.D. G.P. şi V.Ş. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să lase în deplină proprietate imobilul situat în Bucureşti, str. dr. L., nr. 5, sector 5 compus din construcţie (subsol, parter, etaj, mansardă, garaj) şi teren în suprafaţă de 568,19 mp., imobil naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin sentinţa civilă nr. 116 F din 10 iunie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a fost respinsă acţiunea, reţinându-se că autorii reclamanţilor nu făceau parte din categoriile de persoane ale căror imobile erau exceptate de la naţionalizare, soluţie confirmată prin decizia nr. 286/A din 21 octombrie
1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a lll-a civilă.
Decizia Curţii de Apel a fost casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, prin decizia nr. 819 din 9 martie 2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă, reţinându-se că hotărârea atacată cu recurs nu a fost motivată.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia a lll-a civilă a pronunţat decizia nr. 310/A din 29 mai 2000, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanţi şi a fost schimbată în tot sentinţa tribunalului, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului a le lăsa acestora în deplină proprietate imobilul situat în Bucureşti, str. dr. L., nr. 5, sector 5, compus din teren şi construcţie.
împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă că nu s-a făcut dovada că fostul proprietar V.M. era exceptat de la naţionalizare, că Decretul nr. 92/1950 este cu titlu valabil, în baza căruia imobilul a fost trecut în proprietatea statului, deoarece acest act normativ nu contravenea Constituţiei din 1948 şi Codului civil, că măsura naţionalizării nu a fost contestată pe cale administrativă şi că, în cauză, Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, calitate pe care o are Municipiul Bucureşti, prin primar.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma.
în conformitate cu prevederile art. 314 din C. pr. civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, ori în prezenta cauză situaţia de fapt nu a fost în totalitate stabilită.
Astfel, prin decizia atacată cu recurs, curtea de apel a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că a admis acţiunea şi a obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să le restituie reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, str. dr. L, nr. 5, sectorul 5, compus din teren şi construcţie.
în dispozitivul deciziei însă nu sunt menţionate compunerea construcţiei, suprafaţa terenului, vecinătăţile acestuia, pentru a căror individualizare era necesară efectuarea unei expertize tehnice, probă ce nu a fost administrată în cauză.
Această omisiune de pronunţare a instanţei de apel atrage nulitatea deciziei atacate, a cărei casare se impune.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează deci a dispune efectuarea unei expertize tehnice pentru individualizarea imobilului în raport de actele de proprietate.
în consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 din C. pr. civ., a fi casată decizia atacată şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la valabilitatea titlului prin care imobilul a trecut în proprietatea statului, respectiv a Decretului nr. 92/ 1950 se constată că acest act normativ contravenea atât Constituţiei din 1948, care în art. 8 prevedea că proprietatea particulară şi dreptul de moştenire sunt garantate, cât şi prevederilor art. 480 şi 481 din C. civ., conform cărora proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele şi de a dispune de el, nimeni neputând fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Pentru a se realiza o reală ocrotire a dreptului de proprietare, prin prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, s-a stabilit că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor-legi speciale, iar instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Aşa fiind, motivul de recurs vizând acest aspect este neîntemeiat.
Nefondată este şi critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a persoanei juridice chemate în judecată.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 31/ 1954, sunt persoane juridice organele locale ale administraţiei de stat, astfel cum rezultă şi din ar. 5 alin. 1 din Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale.
Prin art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 s-a prevăzut că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale, acestea sunt reprezentate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care dă mandat scris primarului.
în consecinţă, se constată că pârâtul are calitate procesuală pasivă, iar critica formulată este neîntemeiată.
Recursul urmează deci a fi admis, în limitele considerentelor expuse, a fi casată decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
| ← Recurs. Cerere de retrocedare. Teren expropriat prin Decretul... | Acţiune in revendicare. Imobil cumpărat de autorul reclamantei... → |
|---|
