Recurs. Cerere de retrocedare. Teren expropriat prin Decretul nr. 115/1959 şi prin Decretul nr. 404/1986.
Comentarii |
|
Instanţele erau datoare să lămurească, în primul rând, temeiul juridic al acţiunii. Astfel, reclamanţii urmau să precizeze dacă au înţeles să formuleze o acţiune în revendicare întemeiată pe prevederile art. 480 şi urm. din C. civ., sau terenul fiind expropriat, înţeleg să invoce prevederile Legii nr. 33/1994 în vederea retrocedării acestuia.
Pe de altă parte, nu s-a clarificat situaţia succesorilor lui B.D. Ca atare, reclamanţii erau obligaţi să depună la dosar certificatul de moştenitor, în urma decesului autoarei lor.
La dosar nu a fost depus integral Decretul de expropriere nr. 404/1986pentru a se verifica dacă suprafaţa de 3792 mp. solicitată prin acţiune a fost expropriată în întregime în baza acestui act normativ, astfel cum susţin reclamanţii.
în cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică care a stabilit, urmare a măsurătorilor efectuate, că suprafaţa în litigiu este de 5462,18mp., dar nu precizează dacă terenul proprietatea autoarei reclamanţilor (rezultat din titlu) este acelaşi cu cel trecut în proprietatea statului. De asemenea, expertiza nu lămureşte asupra situaţiei actuale a terenului, în sensul de a concluziona dacă suprafaţa expropriată este sau nu liberă de construcţii, este străbătută sau nu de reţele sau lucrări subterane. Schiţa anexată nu individualizează clar terenul deoarece concluziile raportului de expertiză privind vecinii terenului şi situaţia actuală a acestuia nu sunt evidenţiate în schiţă.
Pe bază de probe, instanţele trebuiau să verifice dacă terenul a fost folosit în scopul declarat de expropriere şi dacă nu, atunci să verifice dacă s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.
în atare situaţie, se impune rejudecarea litigiului de către prima instanţă. Cu acest prilej, instanţa de trimitere va cere reclamanţilor să facă precizările ce se impun şi să depună toate actele necesare lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, în raport cu cele arătate mai sus. De asemenea, se impune refacerea expertizei tehnice care să verifice obiectivele tuturor împrejurărilor de fapt, în raport cu cele arătate mai sus. Pentru a avea o percepţie exactă a situaţiei din teren, instanţa poate să efectueze şi o cercetare locală. Cu ocazia rejudecării, urmează a se stabili pe bază de probe în
patrimoniul cărei persoane juridice se află terenul, în vederea soluţionării excepţiei privind calitatea procesuală pasivă, invocată în cauză.
(Secţia civilă, decizia nr. 2741/2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 decembrie 1998 reclamanţii B.N., G.T., G.l. şi T.M. au solicitat, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, să le fie retrocedat terenul în suprafaţă totală de 5688 mp. situat în Bucureşti, str. M., nr. 5, sector 1 (fostă str. f.î.).
în motivarea cererii, reclamanţii au arătat că suprafaţa de 3792 mp. situată în str. M., nr. 5, sector 1, Bucureşti (fostă str. P.î.) a fost expropriată prin Decretul nr. 404/1986 iar suprafaţa de 1896 mp., care face corp comun cu cea dintâi, a fost expropriată prin Decretul nr. 115/1959.
Au mai arătat reclamanţii că, în prezent, terenul este liber de construcţii, nefiind utilizat în scopul pentru care a fost expropriat.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1101 din 17 iunie 1999, a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 5462,18 mp. situată în str. M., nr. 5, sector 1, cartier Aviaţiei-Herăstrău, cu vecinătăţile stabilite prin raportul de expertiză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a susţinut că din înscrisurile depuse la dosar şi raportul ‘de expertiză întocmit de către expertul N.C.D., rezultă că şuprăfaţa de 5462,18 mp. din terenul în litigiu este liberă de construcţii, nefiind utilizată în scopul pentru care a fost expropriat.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Consiliul Local sector 1 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin decizia nr. 321/A din 31 mai 2000, a respins ca nefondat apelul, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Primăria sectorului 1 Bucureşti a declarat recurs împotriva sus-menţionatei decizii, invocând următoarele motive:
- instanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu necitarea Consiliului Local al sectorului 1 pentru termenul din 17 iunie 1999, la instanţa de fond;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la excepţiile invocate, respectiv competenţa instanţei de fond şi calitatea procesuală a Consiliului Local al sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
- atât instanţa de fond cât şi cea de apel au apreciat eronat probele administrate.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se arată în continuare.
B.D. a moştenit de la tatăl său I.H. suprafaţa de 1 hectar teren arabil, situat în Bucureşti, sector 1, str. M., nr. 5 (fostă P.î. nr. 5).
Din această suprafaţă, B.D. a făcut parte fiicelor saleG.S. şi T.M.
Astfel, G.S. a primit prin actul de donaţie nr. 27834 din 20 august 1940 suprafaţa de 800 mp. teren, prin actul dotai nr. 29585 din 5 august 1939 suprafaţa de 892 mp. teren, iar la 15 octombrie 1960 a mai primit, pe bază de chitanţă, încă 440 mp.
T.M., prin actul de vânzare-cumpărare nr. 33119 din 15 octombrie 1940, a dobândit, de la mama sa, suprafaţa de 1896 mp.
Acest teren a fost trecut în folosinţa G.A.C. Băneasa în temeiul Decretului nr. 115/1959.
B.D. a mai înstrăinat către terţe persoane suprafaţa de 1000 mp., până în anul 1950.
Suprafaţa de 3792 mp., rămasă din totalul de 1 hectar detinut de B.D., a fost expropriată prin Decretul nr. 404/1986.
Prin acţiune, reclamanţii, moştenitori ai defunctei
B.D. (fii şi nepoţi), au solicitat restituirea suprafeţelor de 3792 mp. şi respectiv 1896 mp. care, aşa cum s-a arătat, au fost expropriate.
în speţă, probatoriul administrat este insuficient pentru a stabili o situaţie de drept şi de fapt corectă.
Instanţele erau datoare să lămurească, în primul rând, temeiul juridic al acţiunii.
Astfel, reclamanţii urmau să precizeze dacă au înţeles să formuleze o acţiune în revendicare întemeiată pe prevederile art. 480 şi urm. din C. civ., sau terenul fiind expropriat înţeleg să invoce prevederile Legii nr. 33/1994 în vederea retrocedării acestuia.
Pe de altă parte, nu s-a clarificat situaţia succesorilor lui B.D.
Ca atare, reclamanţii erau obligaţi să depună la dosar certificatul de moştenitor în urma decesului autoarei lor, la 2 februarie 1969.
Din actele aflate la dosarul cauzei şi susţinerile reclamanţilor rezultă că B.D. ar fi avut ca succesori pe B.N. (fiu-reclamant în cauză), G. (B.) S. (fiică -decedată la 29 iunie 1995, având ca succesori pe
G.T. şi G.I.A. - reclamanţi în cauză) şi T. (B.) M. -reclamantă.
La fila 24 dosar fond s-a mai depus un certificat de deces pe numele M.E., fără ca instanţa de fond să lămurească în ce raport se afla aceasta faţă de autoarea reclamanţilor şi dacă avea vocaţie succesorală, iar în caz afirmativ urma să se stabilească dacă aceasta, la rândul său, a avut moştenitori ce se puteau, eventual, alătura reclamanţilor în cauză.
La dosar nu a fost depus integral Decretul de expropriere nr. 404/1986 pentru a se verifica dacă suprafaţa de 3792 solicitată prin acţiune a fost expropriată în întregime în baza acestui act normativ, astfel cum susţin reclamanţii.
Din anexa aflată la fila 37 dosar fond rezultă că în strada M., nr. 5 au fost expropriate o clădire administrativă şi un atelier, fără a preciza proprietarul acestora, iar la fila 38 (verso, poziţia 7) se menţionează că de la G.S. a fost expropriată suprafaţa de 620 mp teren situat în strada M., nr. 3 şi nu 5.
Or, suprafaţa de teren ce rezultă din aceste anexe este cu mult mai mică decât cea solicitată de reclamanţi.
în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică care a stabilit, urmarea măsurătorilor efectuate, că suprafaţa de teren în litigiu este de 5462,18 mp. dar nu precizează dacă terenul proprietatea autoarei reclamanţilor (rezultat din titlu) este acelaşi cu cel trecut în proprietatea statului.
De asemenea, expertiza nu lămureşte asupra situaţiei actuale a terenului, în sensul de a concluziona dacă suprafaţa expropriată este sau nu liberă de construcţii, este străbătută sau nu de reţele sau lucrări subterane (canalizarea, apă, gaze, cabluri pentru telefoane etc.).
Schiţa anexată nu individualizează clar terenul în sensul că, concluziile raportului de expertiză privind vecinii terenului şi situaţia actuală a acestuia nu sunt evidenţiate şi în schiţă.
Pe bază de probe instanţele trebuiau să verifice dacă terenul a fost folosit în scopul declarat de expropriere şi dacă nu, atunci să verifice dacă s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.
Aşadar, în speţă, împrejurările de fapt nu pot fi reţinute ca fiind pe deplin stabilite, situaţie în care instanţa supremă ar putea hotărî asupra fondului pricinii, prin aplicarea corectă a legii.
în atare situaţie se impune rejudecarea litigiului de către prima instanţă.
Cu acest prilej, instanţa de trimitere va cere reclamanţilor să facă precizările ce se impun şi să depună toate actele necesare lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, în raport de cele arătate mai sus.
De asemenea, se impune refacerea expertizei tehnice care să verifice obiectivele tuturor împrejurărilor de fapt, în raport de cele arătate mai sus.
Pentru a avea o percepţie exactă a situaţiei din teren, instanţa poate să efectueze şi o cercetare locală.
Cu ocazia rejudecării, urmează a se stabili pe bază de probe în patrimoniul cărei persoane juridice se află terenul, în vederea soluţionării excepţiei privind calitatea procesuală pasivă invocată.
Numai după completarea materialulu probator şi pe baza unei atente analize, instanţa de trimitere va putea să aprecieze dacă acţiunea este sau nu întemeiată.
Faţă de cele ce preced, recursul este fondat şi îrf baza dispoziţiilor art. 313 C. pr. civ. va fi admis, se vor casa ambele hotărâri pronunţate în cauză dispunându-se trimiterea dosarului pentru rejudecare la instanţa de fond.
← PROPRIETATE INTELECTUALA. BREVETE DE INVENŢIE. ANULARE. | Acţiune in revendicare. Necesitatea efectuării unei expertize... → |
---|