CSJ. Decizia nr. 1006/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1006DOSAR NR.3379/2001
Şedinţa publică din 13 martie 200.
La data de 21 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.M.împotriva deciziei nr.317/A din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 februarie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 27 februarie 2003, apoi la 13 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1 martie 1999, reclamanta M.M., domiciliată în Bucureşti, strada Tudor Vianu nr.17, sectorul 1, a chemat în judecată pe pârâta S.C."S."S.A.Bucureşti, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 62.000 dolari reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 155 mp, situat în Bucureşti, Calea Floreasca nr.93, sectorul 1, precum şi suma de 1100 dolari S.U.A. lunar, cu titlu de daune pentru imposibilitatea de valorificare aacestuia începând cu februarie 1996 – până la data pronunţării hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta ocupă în mod abuziv terenul menţionat mai sus, proprietatea sa, potrivit actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.59178/1945, de Tribunalul Ilfov – Secţia notariat.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.998-999 din C.civ..
La data de 4 mai 1999, pârâta S.C."S. S.A.Bucureşti a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C."G.T."SRL Bucureşti, solicitând – pentru ipoteza subsidiară că acţiunea va fi admisă – obligarea acesteia să suporte 60 % din valoarea despăgubirilor ce s-ar cuveni reclamantei (fila 19 dosar fond).
În motivarea cererii de chemare în garanţie, pârâta a susţinut: că însăşi reclamanta a nominalizat pe S.C."G.T." SRL Bucureşti ca „asociat" al S.C."S." S.A.Bucureşti în realizarea unui imobil –construcţie într-un amplasament în care „pretinde" că s-ar include o porţiune dintr-un teren expropriat de stat; că imobilul construcţie s-a realizat, în baza contractului autentic nr.13607 din 30 iulie 1991 încheiat între ea şi chematul în garanţie, contract care cuprinde clauze vizând desocotiri – în ce priveşte terenul individualizat în autorizaţia pentru executarea lucrărilor şi modul de soluţionare a litigiului declanşat; că, în final, dacă acţiunea principală va fi admisă, să se stabilească proporţia despăgubirii pe care ar urma s-o suporte în raport de clauza din pct.9 al contractului.
La data de 3 noiembrie 1999, pârâta a chemat în garanţie chemat în garanţie şi Fondul Proprietăţii de Stat (denumit astfel la acea dată), solicitând, de asemenea, pentru ipoteza subsidiară a admiterii acţiunii principale, obligarea acestuia să plătească direct reclamantei suma care va fi stabilită prin hotărâre.
În motivarea acestei din urmă cereri de chemare în garanţie, pârâta, între altele, a susţinut: că imobilul a constituit obiectul Decretului de expropriere nr.170/1988, fiindu-i predat în folosinţă şi administrare, pe bază de protocol, de către R.A."I." din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bucureşti; că edificarea construcţiei s-a făcut pe baza autorizaţiilor legale; că, ulterior, i s-a eliberat şi certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului; că se înscrie în categoria societăţilor comerciale privatizate deoarece capitalul ei a făcut obiectul procedurilor de privatizare prevăzute de lege, prin vânzarea a 40 % din capitalul social către S.C."M." SRL (conform contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat, nr.34 din 9 februarie 1996) şi prin transferul restului de 60 % din capital către cetăţeni – în cadrul Programului de privatizare în masă, potrivit Legii nr.55/1995; că această din urmă chemată în garanţie este, potrivit art.2 lit.g din OUGnr.88/1997, singura instituţie publică implicată căreia, în final, îi va reveni obligaţia de plată a sumelor pe care instanţa le va stabili.
Chemata în garanţie S.C."G.T." SRL Bucureşti s-a apărat în sensul că cererea pârâtei, în raport de ea, nu este întemeiată de vreme ce obligaţia sa, prevăzută în art.9 alin.1 din „contractul de cedare folosinţă teren şi construcţie", autentificat sub nr.13607 din 30 iulie 1991 se referă la eventualele cheltuieli legate de expropriere, nicidecum la orice cheltuieli vizând terenul, cum susţine pârâta. Totodată, aceasta a arătat că pârâta nu şi-a respectat obligaţia prevăzută în aret.9 alin.2 din acelaşi contract, în sensul că nu i-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei în litigiu.
Chemata în garanţie Fondul Proprietăţii de Stat a susţinut că dreptul material la acţiune al pârâtei este prescris în raport de dispoziţiile imperative, de ordine publică, prevăzute în art.3228 al cap.V3 din OUGnr.88/1997, modificată prin Legea nr.99/1999, potrivit cărora „termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se valorifică un drept conferit de aceasta (ordonanţa invocată) este de 3 luni de la data naşterii dreptului". A precizat că, întrucât modificările OUG nr.88/1997 au intrat în vigoare la 27 iunie 1999, cererea de chemare în garanţie a sa, la data de 12 octombrie 1999, este introdusă de pârâtă după data până la care ar fi putut solicita instanţei obligarea F.P.S. să despăgubească direct proprietarul.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, pe baza materialului probator administrat (acte, interogatoriu pentru pârâtă, expertiza topografică – expert Ş. V., expertiza imobiliară – expert L.G. şi expertiza pentru construcţie – expert D. G.), prin sentinţa nr.1149 din 24 noiembrie 2000, a hotărât:
- respingerea, ca nefondată, a excepţiei invocate de Fondul Proprietăţii de Stat privitoare la prescripţia dreptului de chemare în garanţie a sa de către pârâta S.C."S." S.A.Bucureşti;
- admiterea -în parte a acţiunii principale şi, în totalitate, a cererilor de chemare în garanţie formulate de pârâtă în sensul obligării S.C."G.T." SRL să plătească reclamantei suma de 801.127.686 lei şi a Fondului Proprietăţii de Stat să plătească aceleiaşi părţi reclamante suma de 534.095.125 lei, reprezentând contravaloarea terenului în litigiu în suprafaţă de 155 mp.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a obligat pe pârâta S.C."S." S.A.Bucureşti să plătească reclamantei suma de 2.060.148.618 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta S.C."S." S.A.Bucureşti, chemaţii în garanţie Autoritatea pentru Privatizare Administrarea Participaţiilor Statului (fostul Fond al Proprietăţii de Stat) şi S.C. „G.T." SRL Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, prin Decizia nr.317 A din 14 iunie 2001, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul respingerii, ca nefondată, a acţiunii reclamantei şi, ca rămase fără obiect, a cererilor de chemare în garanţie. A menţinut dispoziţia din sentinţă cu privire la respingerea excepţiei, prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de Fondul Proprietăţii de Stat. Reclamanta M.M.a fost obligată să plătească pârâtei S.C."S." S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 43.415.267 lei (aferente fondului şi apelului).
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, prin Decretul de expropriere nr.170/1988, Statul a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobiliar în litigiu, că, după anul 1990, pârâta a avut în administrare terenul, devenit, în anul 1995, proprietatea acesteia, în condiţii legale, cu bună-credinţă. Totodată, în considerentele deciziei, instanţa de apel a mai reţinut: că reclamanta a obţinut titlul de proprietate în urma unei sentinţe pronunţate în anul 1996 (nr.806 din 8 noiembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă), când clădirea era deja edificată şi că, în aceste condiţii,pârâta nu a săvârşit nici un abuz care să fie de natură a antrena răspunderea delictuală a acesteia; că pârâta, devenită proprietară a terenului, prin folosinţa acestuia şi edificarea construcţiei, nu a putut păgubi pe reclamantă; că hotărârile judecătoreşti, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei şi s-a anulat titlul de proprietate al pârâtei cu privire la teren, nu sunt opozabile acesteia din urmă, întrucât nu a participat în procesele respective.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs reclamanta M.M., invocând motivele prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 din C.proc.civ., în dezvoltarea cărora, reproşează instanţei că, prin soluţia pronunţată a demonstrat o greşită apreciere a probatoriului administrat şi o interpretare eronată a prevederilor legale incidente în speţă. Aspectele de critică vizează:
- neconsiderarea ei ca de proprietară a terenului din litigiu,în condiţiile în care actele din dosar – contractul de vânzare-cumpărare nr.59178/1945, sentinţa nr.806/1996 a Tribunalului Bucureşti, Secţia aIII-a civilă, dispoziţia Primarului General nr.1853/1997, procesul-verbal de punere în posesie – pun în evidenţă, fără dubii, această calitate.
- calitatea precară a pârâtei de pretinsă proprietară a terenului, susţinând: că aceasta a intrat în posesia bunului în litigiu fără a dobândi un titlu legal; că a obţinut ilegal autorizaţie de construcţie, (care ulterior a fost suspendată); că s-a asociat cu S.C."G.T." SRL Bucureşti pentru edificarea blocului de locuinţe, pe terenul ei, punând-o astfel în imposibilitate de a intra în posesia acestuia şi de a-l valorifica, deci prejudiciind-o; că pârâta a făcut demersuri pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în 1995 de la Ministerul Industriilor care, la rându-i, fără nici un drept, i-a acordat titlul de proprietate pentru o suprafaţă de aproximativ 3100 mp teren, titlu ce s-a dovedit ulterior greşit acordat întrucât prin sentinţa nr.42 din 14 ianuarie 1998, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ l-a anulat parţial, reţinând că cei 155 mp teren reprezintă proprietatea reclamantei;
- cererile de despăgubiri, susţinând: că i se cuvin atât contravaloarea terenului cât şi contravaloarea lipsei de folosinţă a acestuia deoarece din toate probele administrate rezultă că pârâta a edificat construcţia cu schimbarea destinaţiei clădirilor, menţionată chiar în actul normativ de expropriere din 1988, în condiţiile în care fusese notificată referitor la situaţia juridică a terenului, când nici aparent nu era proprietara acestuia, deci prin uzurpare.
Recurenta, în finalul motivelor, arată că hotărârea instanţei de apel slujeşte întăririi încrederii în abuzuri, oferind pârâtei posibilitatea să încalce legea, să-şi creeze profituri materiale injuste de zeci de milioane de dolari şi, în acelaşi timp, îngrădeşte reclamantei dreptul de a i se repara prejudiciul creat, prin exproprierea terenului din anul 1988.
Recursul reclamantei este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate.
O primă constatare ce se impune a fi făcută în cauză vizează cadrul juridic în care a fost soluţionată pricina.
Respectând principiul disponibilităţii, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, ca instanţă de fond, a judecat şi soluţionat pricina având în vedere art.998-999 din C.civ., temei juridic invocat de reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, respectând prevederile art.294 alin.(1) din C.proc.civ., potrivit căruia „în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, a judecat pricina, având în vedere acelaşi temei juridic.
Dispoziţiile art.316 raportate la art.294 alin.(1) din C.proc.civ. nu permit nici instanţei de recurs să opereze schimbările la care s-a făcut referire mai sus.
Prin urmare, analiza motivelor de recurs va fi făcută avându-se în vedere principiile răspunderii delictuale – art.998-999 din C.civ..
Din actele dosarului rezultă că terenul în litigiu a fost expropriat – împreună cu alte terenuri limitrofe – prin Decretul nr.170/1988 al fostului Consiliu de Stat pentru realizarea unor blocuri de locuinţe proprietate de stat, prin detalii de sistematizare şi aprobate legal – la timpul respectiv „ansamblu de locuinţe Beller – Protopopescu – Bitolia – Banul Antonache".
Până în 1989, terenul a rămas liber, obiectivul decretului de expropriere nefiind adus la îndeplinire.
Din acest moment, se poate vorbi de vocaţia reclamantei de a-şi recupera terenul expropriat.
În acelaşi an, 1989, a intervenit încheierea unui protocol (nr.11670/1989) între fostul D.G.D.A.L. din cadrul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti şi fosta Centrală de prelucrare a lemnului.
Din ianuarie 1990, reclamanta a iniţiat demersuri la autorităţi pentru a intra în posesia terenului liber (155 mp).
Astfel, la 6 martie 1991, reclamanta a solicitat Primăriei Sectorului 1Bucureşti restituirea terenului în temeiul Legii nr.18/1991, autoritate care a constatat că cererea este întemeiată întrucât bunul era liber, deci putea fi retrocedat.
Tot în luna martie 1991, R.A."I." S.A. din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a emis adresa nr.2607, în care a precizat că predă S.C."S." S.A.Bucureşti, spre folosinţă şi administrare, terenul în suprafaţă de 4672 mp, care cuprindea şi cei 155 mp teren.
La 24 aprilie 1991, Primăria Capitalei, la cererea S.C."S." S.A., emite autorizaţia de construcţie nr.2 F, în condiţiile în care petenta nu avea un titlu de proprietate asupra terenului, pe un amplasament ce includea şi terenul în suprafaţă de 155 mp. Ulterior, însă, Secţia de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului, prin adresa nr.22726/4 mai 1992, a încunoştiinţat S.C."S." S.A. că autorizaţia a expirat şi nu se mai prelungeşte, punându-i în vedere să rezolve litigiile cu foştii proprietari şi sistând lucrările.
Prin notificarea nr.157 din 3 martie 1992, trimisă, prin Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta a pus în vedere S.C."S." S.A. să sisteze lucrările de construcţie pe terenul ei.
Aşadar, deşi cunoştea demersurile reclamantei în a-şi recupera terenul şi poziţia aprobativă, sub acest aspect, a autorităţilor în drept, S.C."S." S.A.Bucureşti a încheiat cu S.C."G.T." SRL Bucureşti contractul de asociere, transcris sub nr.11975 din 27 august 1993 la Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti,contract, în baza căruia, prima - a pus la dispoziţie terenul (inclusiv cel din litigiu) şi secunda - fondurile băneşti, realizându-se astfel locuinţele, inclusiv spaţiile comerciale, multe din ele vândute ulterior diverşilor cumpărători.
Este de reţinut că în actele de vânzare-cumpărare s-a menţionat că terenul aferent se va transmite cumpărătorilor ulterior, după clarificarea situaţiei proprietăţii.
Din dosarul cauzei rezultă că, la 4 ianuarie 1994, M.M.a introdus acţiune în justiţie pentru restituirea terenului. Acest demers a fost finalizat prin sentinţa nr.806 din 8 noiembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, sentinţă care reconfirmă calitatea de proprietară a reclamantei cu privire la teren.
Tot în cunoştinţă de cauză cu privire la situaţia juridică a terenului din litigiu, S.C."S." S.A.Bucureşti, la finele anului 1994, a solicitat Ministerului Industriilor emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra amplasamentului din Bucureşti, Calea Floreasca, în suprafaţă de 3098,45 mp, demers finalizat prin emiterea certificatului seria MO 3 nr.1670/1995 de atestare a dreptului de proprietate.
Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.41 din 14 ianuarie 1998, a anulat parţial certificatul de atestare menţionat mai sus, constatând că reclamanta M.M.este proprietara celor 155 mp teren.
Considerentele de mai sus confirmă soluţia tribunalului de admitere a primului capăt de cerere din acţiune, prin care s-a stabilit că reclamantei i se cuvine contravaloarea terenului în sumă de 1.335.212.811 lei, potrivit concluziilor din expertiza efectuată în cauză de expert Ş.V.
În ce priveşte capătul al doilea de cerere din acţiune privind contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, evident admisibil, se apreciază că referitor la cuantum, materialul probator trebuie aprofundat – în cadrul unei noi judecăţi în apel, eventual, prin efectuarea unui supliment de expertiză şi prin reverificarea temeinică atât a susţinerilor, sub acest aspect, ale reclamantei cât şi a celor făcute de pârâta S.C."S." S.A.
În orice caz, la stabilirea cuantumului menţionatei pretenţii, se va avea în vedere că acesta trebuie să fie efectiv, rezonabil şi să vizeze perioada februarie 1996 – până la pronunţarea hotărârii.
Rejudecarea pricinii în apel se mai impune şi pentru un alt considerent vizând cererile de chemare în garanţie, formulate de pârâta S.C."S." S.A, împotriva S.C."G.T." SRL şi a Fondului Proprietăţii de Stat (în prezent Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului).
Aşa cum rezultă din dosar, instanţa de apel, respingând acţiunea reclamantei, a respins, ca lipsite de obiect, şi cererile de chemare în garanţie, fără a le analiza.
Aşadar, în rejudecare, instanţa de apel va verifica, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în speţă, atât susţinerile pârâtei cât şi cele ale chematelor în garanţie, de reţinut fiind că soluţia cu privire la acestea este strâns legată de satisfacerea efectivă a pretenţiilor reclamantei privitoare la primul capăt de cerere din acţiune, corect soluţionat (în sentinţă fiind menţionată suma de 1.335.212.811 lei, reprezentând contravaloarea terenului din litigiu).
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie vizând Fondul Proprietăţii de Stat (în prezent A.P.A.P.S.), este important a se arăta că atât soluţia tribunalului cât şi cea a instanţei de apel, care au reţinut că nu este prescrisă – pentru considerentele anume arătate – sunt corecte.
În raport de considerentele prezentate, recursul reclamantei M.M.este întemeiat, astfel că urmează să fie admis în sensul casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.M.împotriva deciziei nr.317/A din 14 iunie 2001 a Curţii de ApelBucureşti,Secţiaa III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1009/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5726/2001. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
