CSJ. Decizia nr. 1009/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1009DOSAR NR.5160/2001
Şedinţa publică din 13martie2003
La data de 28 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.461 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 28 februarie 2003, iar pronunţarea s-a amânat la 13 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 martie 2001, prin acţiunea înregistrată la 28 martie 2001, M.A.M. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin Primarul General pentru revendicarea unui teren în suprafaţă de 595 m.p. situat în municipiul Bucureşti, str.Elefterie nr.32, sector 5.
În drept, acţiunea a fost fondată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001 şi ale art.480 şi urm. C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa nr. 461 din 25 aprilie 2001, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată, cu motivarea că terenul din litigiu, fiind preluat de stat fără titlu, se impune, în temeiul art.1 , art.2 alin.2 şi art.7 alin.1 din Legea nr.10/2001 şi art.480 şi urm. C.civ., a fi restituit, în natură, reclamantei.
La data de 31 octombrie 2001, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestei sentinţe, cerând reformarea pentru motivul prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ., întrucât a fost dată cu încălcareaesenţială a legii, ceea ce a determinat soluţionarea greşită a cauzei pe fond. Totodată, această hotărâre este vădit netemeinică.
În dezvoltarea motivului de anulare invocat, s-a arătat, în esenţă, că acţiunea este inadmisibilă întrucât, potrivit Legii nr.10/2001, nu putea fi adresată direct instanţei de judecată. Apoi, procesual, părţile nu au legitimare, de vreme ceautorul reclamantei, G.L.A.S., decedat la 21 septembrie 1971, a înstrăinat, cu titlu oneros, bunul din litigiu, iar ulterior, prin mai multe acte juridice succesive, acesta a trecut în patrimoniul unor persoane fizice, străine deproces.
F.B.C., B.A., R.A.şi R.F.au formulat cerere de intervenţie accesorie,în baza art.51 C.proc.civ., solicitând admiterea recursului în anulare.
Recursul în anulare şi cererea de intervenţie accesorie sunt întemeiate.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituţia României, legea civilă dispune pentru viitor. Complinitor, art.1 C.civ. prevede că legea civilă nu are putereretroactivă.
Rezultă că legea nouă este de imediată aplicare, în sensul că acţiunea ei se întinde, exclusiv, asupra situaţiilor juridice pendinte (facta pendentia) şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute (facta futura).
Referitor la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, aflate sub incidenţaLegii nr.10/2001, ca lege nouă, de imediată aplicare, ele formează obiectul unor situaţii juridice născute sub imperiullegii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice (facta futura), generate de ineficacitatea actelor de preluare.
Premergător Legii nr.10/2001, restitutio in integrum, ca efect al ineficacităţii actelor de preluare, a fost guvernat de dreptul comun al revendicării, fondat pe dispoziţiile art.480 – 481 C.civ., ori al responsabilităţii civile, dedus din art.998 C.civ., ambele aparţinând legii vechi.
Deşi avantajos, prin accesul direct la instanţele judecătoreşti, dar rigid şi conservator prin câmpul său de aplicare (este restrâns la actelede preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), prin regimul probator (art.1169 C.civ.) şi prescriptibilitate (în cazul acţiunilor personale), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr.10/2001 şi înlocuit cu norme speciale de drept substanţial şi cu o procedură administrativă, obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti.
Legea nouă extinde restitutio in integrum iar, totodată,diversifică amplu gamamăsurilor reparatorii şi le supune unor proceduri tehnice caracteristicedreptului administrativ, dar, în parte, necunoscute dreptului comun civil.
Legea nr.10/2001, ca lege nouă suprimă, practic, acţiunea dreptului comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare la care se referă şi, fără a elimina accesul în justiţie, perfecţioneazăsistemul reparator, iar, prin norme procedurale speciale, îl subordonează controlului judecătoresc.
Cum reglementările cuprinse în Legea nr.10/2001 interesează, substanţial şi procedural, ordinea publică, rezultă că sunt de imediată aplicare . Soluţia a fost anticipată legislativ prin art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 care prevede că " bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectulunor legi specialede reparaţie".
În contextul arătat, rezultă că, ulterior datei de 14 februarie 2000, când a intrat în vigoare Legea nr.10/2001, ca lege nouă, acţiunea în revendicare a imobilelor la care se referă, nu mai este posibilă, iar o acţiune fondată pe dispoziţiile noii legi este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative – obligatorii -prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti. În concepţia legii noi, accesul în justiţie, printr-un proces echitabil, n-a fost, ca atare, eliminat.
Întrucât acţiunea reclamantei a fost introdusă la 1 martie 2001, sub imperiul legii noi, ea nu erasusceptibilă de a fi caracterizată şi primită ca o acţiune în revendicare supusă dreptului comun (legii vechi).
După cum, ea nu-şi avea admisibilitateanici în baza legii noi, de vreme ce a fost introdusă direct la instanţa de judecată, fără a exista dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile, prevăzută imperativ prin normele acestei legi.
Drept urmare, sentinţa atacată violeazăflagrant principiul aplicării immediate a legii noi (acţiunea în revendicare nu era posibilă) şi, identic, normele imperative ale legii noi, prin soluţionarea pricinii, fără ca obligaţiaimperativă a parcurgerii procedurii administrative să fi fost îndeplinită.
Aşa fiind şi întrucât aspectul denelegalitate arătat face de prisos examinareacelorlalte motive deanulare invocate, se impune admiterea recursului în anulare şi, corelativ, a cererii de intervenţie, cu consecinţa reformării sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţieîmpotriva sentinţei civile nr.461 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III a civilă.
Modifică hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii introdusă de reclamanta M.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General. Admite cererea de intervenţie formulată deintervenienţii F.B.C., B.A., R.A., R.F..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1012/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1006/2001. Civil → |
|---|
