CSJ. Decizia nr. 1016/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1016Dosar nr.2284/2001
Şedinţa publică din 14 martie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.S.M.împotriva deciziei nr.62 din 5 martie 2001 a Curţii de Apel Constanţa.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă M.S.M., personal şi asistată de avocatul D.G.care reprezintă şi pe intervenienta Ş.A.S. Au lipsit intimaţii pârâţi Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa – prin Primar şi Regia Autonomă„Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa".
Procedura completă.
Recursul este scutit de timbru.
Neexistând cereri prealabile, instanţa constată că pricina este în stare de judecată şi dă cuvântul părţilor prezente cu privire la recurs.
Avocatul D.G., pentru recurenta reclamantă M.S.M.şi intervenientaŞ.A.S., solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării apelurilor.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 11.06.1999, reclamanta M.M.a chemat înjudecată pe pârâţii Consiliul Local Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, solicitând lăsarea în deplină proprietate şi posesie a terenului situat în Constanţa Bdul Ferdinand nr.80 A şi parţial 80 bis, în suprafaţă de 429 mp.
În subsidiar, a solicitat obligarea la efectuarea unui schimb de terenuri, urmând a-i fi acordat un teren situat într-o zonă similară, cu aceeaşi suprafaţă şi valoare.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Ş.S.susţinând că este moştenitoarea defunctului Ş.A.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr.630/18.09.2000, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a RAEDPP Constanţa; a respins acţiunea formulată de reclamanta M.M.S. şi cererea de intervenţie formulată de Ş.S.în contradictroiu cu Municipiul Constanţa prin Primar şiConsiliul Local Constanţa.
S-a reţinut că terenul în litigiu, este ocupat efectiv de construcţii în suprafaţă de 211 mp neputând fi restituit, diferenţa neconstruită fiind amplasată înspatele a două blocuri delocuinţe, ca acces la acestea.
În ce priveşte schimbul solicitat, acesta s-ar putea realiza numai prin operaţia juridică a unui contract de schimb, fiind necesar deci consimţământul coschimbaşului, respectiv al municipiului Constanţa..
Prin Decizia civilă nr.62 din 5 martie 2001, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi de intervenientă, împotriva sentinţei civile nr.630/18.09.2000 a Tribunalului Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut pe cale de excepţie invocată din oficiu în acest sens căîn materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.10/2001, situaţie în care, raportat la prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 instanţa nu mai poate verifica valabilitatea titlului de proprietate al statului, existând potrivit art.6 alin.2 teza finală, o lege specială de reparaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând că procedura prealabilă prevăzută de Legea 10/2001 este valabilă pentru cei care au urmat această procedură, în timp ce, pentru persoanele care s-au adresat instanţei, Legea 10/2001 lasă la alegerea celui îndreptăţit de a suspenda procesul sau de a continua judecata
Recursul este întemeiat potrivit celor ce urmează:
În adevăr instanţa de apel, fără a mai cerceta fondul cauzei, după ce a pus în vedere apelantei reclamante prevederile art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001 în sensul de a preciza opţiunea privind suspendarea judecăţii sau continuarea procesului pe calea dreptului comun, a soluţionat cauza, apreciind de fapt că o astfel de acţiune, odată cu apariţia Legii 10/2001, nu ar maifi admisibilă.
Apreciind astfel, instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art.47 din Legea 10/2001 precum şi cele ale art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998.
Acţiunea de faţă, întemeiată îm principal pe art.480 c.civ., este formulată pe calea dreptului comun, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, având ca obiect revendicarea unui imobil, pretins preluat de stat în perioada 1945-1989.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituţie, legea civilă dispune numai pentru viitor. Complinitor, art.1 C.civ.prevede că legea civilă nu are putere retroactivă.
Rezultă că legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, motiv pentru care a fost acceptat, unanim, principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia acţiunea noii legi civile se întinde, exclusiv, asupra situaţiilor juridice pendinte (facta pendenţia ) şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute ( facta futura ).
Nu mai puţin, scopul dar şi obiectul legii noica şi anumite interese sau nevoi practice învederate, ocrotite prin normele legale civile aflate în conflict, pot determina, prin voinţa legiuitorului, supravieţuirea legii vechi, adică limitarea vremelnică a abrogării ei. În acest caz, legea veche rămâne în vigoare, cu titlu tranzitoriu, privitor la situaţiile juridice pendinte la data când legea nouă a intrat în vigoare şi, mai ales, asupra efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute. Excepţia deultraactivitate (supravieţuire) a legii vechi trebuie stipulată expres în legea nouă, dar poate fi dedusă şi prin interpretare, chiar fără text expres înlegea nouă, afară de cazul când aceasta din urmă ar dispune altfel.
În acest context, art.47 alin.1 dinLegea nr.10/2001, prevede că persoanaîndreptăţită se poate prevala de acţiunea legii vechi ( a dreptului comun civil), dar numai în ipoteza acţiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001). Dacă continuarea judecării acestor acţiuni este cerută, judecătorii, respectând voinţa legiuitorului şi principiul disponibilităţii, sunt obligaţi să aplice excepţia, vădit tranzitorie pentru situaţii juridice pendinte şi efectele viitoare ale unor situaţii juridice trecute.
Adică, ei vor judeca litigiul prin aplicarea dreptului comun al revendicării, fondat pe dispoziţiile art.480 şi urm. C.civ.
În speţă, cum în momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, pricina era în curs de judecată în sensul art.47 alin.1 dinlege, şi întrucât reclamanta, ca persoană îndreptăţită, nu a uzat de dispoziţiile acestui text de lege, sau, cel puţin, instanţa nu a dat curs unei astfel de cereri, în sensul renunţării la judecarea pricinii în regim de drept comun, instanţa de apel era datoare să respecte principiul disponibilităţii şi să continue judecata în baza temeiurilor de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, adică în regimul dreptului comun.
Or, contrar acestei obligaţii, instanţa de apel a judecat cauza, în considerarea legii noi (Legea nr.10/2001) neglijând excepţia de retroactivitate a legii vechi.
Aşa fiind, se impune admiterea recursului şi casarea, în baza art.314 C.proc.civ., a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel, spre o nouă judecată cu soluţionarea pe fond a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art.315 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta M.S. M. împotriva deciziei nr.62 din 5 martie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2001. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1012/2001. Civil → |
|---|
