CSJ. Decizia nr. 1088/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1088
Dosar nr.3402/2001
Şedinţa publică din 19 martie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii P.C.D. şi P.E.D.împotriva deciziei nr. 310din 12 aprilie 2001a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă.
La apelul nominals-au prezentat: recurenţii-reclamanţi P.C.D., P.E.D.reprezentaţi de avocat B.D., intimaţii-pârâţi M.C., personal şi M.L. pentru care răspunde mandatarul M.G.şi depune copia Diplomei nr.200/231965 eliberată de Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în care a fost investită.
Avocat B.D. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III – a Civilă (Decizia 310 din 12 aprilie 2001 şi Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV – a Civilă (sentinţa civilă nr.229 din 7 martie 2001) şi pe fond admiterea acţiunii în revendicare şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4350/25339/din 5 mai 1997 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi M.C. şi L., în temeiul art. 314 din C.proc.civ.
În susţinerea recursului învederează Curţii că actul de preluare, separat de actul de trecere în proprietatea statului, fiind un act administrativ, respectiv Decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti nu poate constitui un titlu valabil pentru Stat, acesta neavând capacitatea juridică de a contracta şi că instanţele de fond şi control judiciar ordinar nu s-au pronunţat pe capătul de cerere ce viza compararea titlurilor, omiţând să pronunţe care este preferabil.
Intimatul-pârât M.C. solicită respingerea recursului ca nefundat, conform art. 312 (1) teza a II – a din C.proc.civ., cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a hotărârilor pronunţate în cauză.
Mandatar M.G.pune aceleaşi concluzii derespingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.16054/1999 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti reclamanţii P.C.D. şi P.E.D.au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză, pârâtul să fie obligat să le lase liberă şi netulburată posesia imobilului situat în Bucureşti, str. Marcel Andreescu nr. 2, bloc 15 etaj 8, scara A, apartament 32, în prezent adresa fiind Calea Dorobanţi nr. 168, bloc 15, scara A, etaj 8, apartament 22, sector 1.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că au dobândit în proprietate apartamentul revendicat în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3040/26 mai 1978 de notariatul de Stat Local al Sectorului nr. 1 Bucureşti.
Că la data de 16 decembrie 1980 au plecat în străinătate, având viza de călătorie pentru o lună, dar la expirarea vizei nu au mai revenit în ţară, motiv pentru care prin Decizia nr.1256/8 septembrie 1981 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti în baza art. 2 alin. 2 şi art. 4 din Decretul nr. 223/1974 s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului arătat în petitul acţiunii.
Mai arată reclamanţii în motivarea acţiunii, că Decizia emisă în baza Decretului nr. 223/1974, prin care au fost deposedaţi de imobil nu le-a fost comunicată niciodată, decretul fiind în flagrantă contradicţie cu prevederile Constituţiei din 1965 şi cu art. 481 C.civ., ceea ce face ca măsura de trecere a imobilului în proprietatea statului să fie lipsită de temei legal, având un caracter abuziv.
În drept acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 480-481 C.civ.
Prin sentinţa civilă nr. 933 /14 ianuarie 200 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, constatându-se în urma expertizării imobilului că acesta are o valoare de 293.336.608 lei în baza art. 2 pct. 1 lit. „b" C.proc.civ., în redactarea avută înainte de modificarea codului prin OUG nr. 138/2000, judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 693/2000.
În urma relaţiilor solicitate de instanţă cu privire la situaţia juridică a imobilului Primăria Municipiului Bucureşti a comunicat instanţei cu adresa nr. MF/12.301/09.05.2000 că apartamentul revendicat de reclamanţi a trecut în proprietatea statului prin Decizia Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti nr. 1256/8 septembrie 1981 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 şi că în conformitate cu prevederile Legii 112/1995 a fost vândut de S.C.„H.N." SA numiţilor M.C. şi M.L.cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339/1997 (fila 13 dosar).
În această situaţie prin cererea formulată la termenul de judecată din 20 septembrie 2000, precizată în scris la termenul de judecată din 18 octombrie 2000 (fila 25), reclamanţii P.C.D. şi P.E.D.au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a cumpărătorilor imobilului, M.C. şi M.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339 din 5 mai 1997 închiriat de aceştia cu Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată în contract prin mandatarul S.C.„H.N." SA Bucureşti şi să fie obligaţi pârâţii alături de Primăria Municipiului Bucureşti să le lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 32 din imobilul situat la adresa indicată în petitul acţiunii.
În motivarea cererii formulată la 18 octombrie 2000 reclamanţii arată că statul nu a dobândit niciodată cu titlu apartamentul nr. 32 deoarece Decretul 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil de proprietate iar Decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti este un act abuziv al unui organ local; că numai cu nesocotirea prevederilor legale sub imperiul căreia a fost încheiat a fost vândut apartamentul revendicat, cu contractul nr. 4350/25339/5 mai 1997, încălcându-se în acest fel prevederile art. 948 pct. 4 C.civ.
Că reclamanţii, oricum posedă un titlu mai puternic decât al pârâţilor, cumpărători de la un neproprietar, urmând ca în urma cumpărării titlului de proprietate să se dea preferinţă titlului de proprietate al reclamanţilor.
Pârâţii M.C. şi M.L.au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii arătând că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu, fiind respectate prevederile Decretului nr. 223/1974 iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea 112/1995.
La termenul din 17 ianuarie 2001 pârâţii M.C. şi M.L.formulează o cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti pentru ca acesta „să demonstreze şi să susţină în faţa instanţei de judecată legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii".
Prin sentinţa civilă nr. 229/7 martie 2001 pronunţată de TribunalulBucureşti – secţia a IV – a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339/5 mai 1997 încheiat între pârâţii Municipiul Bucureşti şi M.C. şi M.L. având ca obiect apartamentul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 din proprietatea reclamanţilor P.C.D. şi P.E.D..
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a considerat ca fiind legală aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974, şi trecerea în proprietatea statului a imobilului proprietatea reclamanţilor, întrucât aceştia s-au făcut vinovaţi de încălcarea obligaţiei de a reveni în ţară la data expirării vizei de călătorie, fapta sancţionată cu pierderea dreptului de proprietate asupra locuinţei.
Că, imobilul trecând cu titlul valabil în proprietatea statului, vânzarea ulterioară a apartamentului către pârâţii M. s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data încheierii convenţiei.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel reclamanţii P.C.D. şi P.E.D.care au criticat sentinţa pentru următoarele motive:
- greşit s-a considerat că apartamentul a trecut cu titlu valabil în baza Decretului 223/1974 în proprietatea statului, câtă vreme decretul menţionat încălca prevederile Constituţiei în vigoare la acea dată precum şi prevederile C. civ.
- vânzarea apartamentului de către Primăria Municipiului Bucureşti s-a făcut cu rea credinţă, deoarece bunul nu-i aparţinea, săvârşind în acest fel o fraudă la lege, cu consecinţa nulităţii actului de vânzare-cumpărare.
- instanţa s-a preocupat numai de soluţionarea cererii completatoare, privind constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare încheiat între intimaţi, lăsând nesoluţionat capătul principal al acţiunii referitor la trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea statului în baza Decretului 223/1974 şi a omis să cumpere titlurile de proprietate ale părţilor, cu consecinţa stabilirii anteriorităţii titlului de proprietate a reclamanţilor.
- că statul a procedat la vinderea apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 deşi acesta nu cădea sub incidenţa legii menţionate, deoarece a fost preluat fără titlu valabil din proprietatea reclamanţilor.
Prin Decizia civilă nr. 310/12 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă apelul declarat de reclamanţii P.C.D. şi P.E.D.a fost respins ca nefundat cu motivarea că instanţa de apel apreciază că statul a deţinut imobilul revendicat în baza unui titlu legal, respectiv Decretul nr.223/1974, a cărui dispoziţii au fost respectate la preluarea imobilului.
Că de asemeni contractul de vânzare-cumpărare nr. 4350/25.339 din 5 mai 1997 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr.112/1995, neexistând nici un motiv pentru a se constata nulitatea absolută a contractului.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304, pct.8, 9 şi 10 C.proc.civ. în dezvoltarea cărora, arată în esenţă următoarele:
- greşit s-a apreciat că vânzarea imobilului revendicat, către chiriaşi, s-a făcut cu respectarea art. 9 din Legea 112/1995, câtă vreme, imobilul a fost preluat de stat fără titlu, nefiind incidente prevederile Legii 112/1995 şi deci nu putea fi vândut în condiţiile acestei legi.
- instanţele nu au analizat susţinerea reclamanţilor că Decretul nr.223/1974 nu poate constitui justi titlu pentru stat, prevederile sale fiind neconstituţionale în raport cu Constituţia din 1965 şi încălcând prevederile din C.civ.
- instanţele nu au examinat apărarea formulată de reclamanţi referitor la faptul că actul de preluare al imobilului – Decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti – fiind un act administrativ nu poate constitui titlu valabil pentru stat în raport cu prevederile Constituţiei în vigoare la data respectivă şi cu prevederile C.civ.
- instanţele nu au analizat nici capătul de cererre prin care s-a solicitat compararea titlurilor de proprietate invocate de părţile din proces.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 130 C.proc.civ.(în prezent art. 129 Cod proc.civ.) în redactarea avută înainte de modificarea Codului prin OUG nr. 138/2000, dar care era în vigoare la data judecării cauzei în fond şi în apel, instanţa avea obligaţia să se pronunţe cu privire la toate capetele de cerere, cu judecarea cărora a fost investită, respectiv faţă de toate părţile implicate în conflictul judiciar. Soluţionarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor legale citate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii, astfel că nu poate constitui o aducere la îndeplinire a acestei îndatoriri a instanţei, menţiunea ce s-ar face în considerente, în sensul că un anumit capăt de cerere a fost rezolvat implicit, prin soluţia dată unui alt capăt de cerere.
Astfel spus, instanţa nu poate să lase nesoluţionate capetele de cerere cu a căror judecată a fost legal sesizată. O atare omisiune constituie o încălcare esenţială a legii şi duce la casarea hotărârii.
Verificând hotărârile pronunţate în fond şi în apel sub aspectul respectării prevederilor art. 130 C.proc.civ.(în prezent art. 129 C.proc.civ.), raportat la capetele de cerere formulate de către reclamanţi prin acţiunea introductivă de instanţă, se constată că criticile formulate prin motivele de recurs sunt fondate, instanţele omiţând să analizeze şi să se pronunţe cu privire la toate capetele de cerere.
Astfel, reclamanţii au susţinut în acţiunea introdusă la 21 aprilie 1999 că nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat întrucât Decretul nr.223/1974 încalcă normele Constituţiei din 1965, fiind deci neconstituţional sub acest aspect, dar şi prevederile art. 480 – 481 C.civ.
De asemenea, reclamanţii au susţinut în acţiunea introductivă la instanţa de fond că Decizia nr. 1256/8 septembrie 1981 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti nu le-a fost comunicată niciodată.
Ori, lămurirea acestor aspecte era esenţială pentru o corectă soluţionare a cauzei, faţă de împrejurarea că reclamanţii au susţinut că statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat în baza unui titlu valabil şi că în această situaţie nu ar fi avut calitatea juridică necesară pentru înstrăinarea locuinţei către chiriaşi.
Numai după lămurirea acestei situaţii invocată de recurenţi şi administrarea probelor necesare pentru aceasta instanţele ar fi avut elementele necesare pentru o corectă soluţionare a capătului de cerere, formulat ulterior cu privire la nulitatea contractului de înstrăinare a apartamentului de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, către chiriaşii M.C. şi M.L., a temeiului juridic al dreptului de proprietate a pârâţilor, foşti chiriaşi şi ar fi putut purcede eventual la compararea titlurilor de proprietate cerută de reclamanţi.
Neprocedând în modul arătat instanţele au pronunţat hotărâri nelegale, urmând a se admite recursul de faţă, să se caseze hotărârile recurate şi în conformitate cu art. 725 (2) C.proc.civ. dosarul se va trimite la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru judecarea cauzei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.C.D. şi P.E.D.împotriva deciziei 310 din 12 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti,Secţia a III-a Civilă.
Casează Decizia menţionată şi sentinţa civilă 229 din 7 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV- a Civilă şi trimite cauza Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru judecarea în fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 martie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1118/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1087/2001. Civil → |
|---|
