CSJ. Decizia nr. 118/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 118Dosar nr. 3410 / 2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii P.C.şi P.V.împotriva sentinţei civile nr. 333 A din 21 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III – a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenţii-pârâţi P.C.şi P.V., ambii reprezentaţi de avocat N.M.şiintimatul-intervenient G.V.O., personal şi asistat de avocat M.E., lipsind intimata-reclamantă S.C. T.A. SA Bucureşti.
Procedura completă.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, Curtea dă cuvântul părţilor în susţinerea şi combaterea recursului.
Avocat N.M.solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C.proc.civ.şi modificarea deciziei atacate în sensulrespingerii acţiunii principale, a cererii de intervenţie şi a acţiunii conexe, menţionând ca temeinică şi legală sentinţa nr. 1274 din 29 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti – SecţiaaIII-a civilă.Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat M.E. solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1274/29 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, a fost respinsă ca nefondată acţiunea principală formulată de reclamanta Societatea Comercială "T" SA în contradictoriu cu pârâţii P.C.şi P.V., cererea reconvenţională, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul G.V.O..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâţii P.C.şi P.V.au fost cumpărători de bună-credinţă în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare nr. 23641/1991, în sensul că ei nu au cunoscut că imobilul în litigiu nu a fost construit din fondurile statului. În atare situaţie, ei nu puteau fi evacuaţi din imobilul respectiv. Titlu de proprietate invocat de intervenienţi cu privire la imobilul revendicat nu este opozabil pârâţilor.
Prin Decizia civilă nr.333/A/21 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis apelul declarat de intervenientul G.V., împotriva sentinţei civile nr.1274/29 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu reclamanta S.C. "T.A." SA Bucureşti şi pârâţii reclamanţi P.C. şi P.V.
S-a schimbatîn parte sentinţa atacată în sensul că a fost admisă în parte cererea de intervenţie şi, în consecinţă: s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.23641/1991 încheiat între S.C. "T.A." SA şi P.C.şi P.V.; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul situat în Bucureşti, str. Nicolae Grigorescu nr. 21, apartament 8, bloc 4 a, scara I, etaj I, sectorul 3, nu a fost construit din fondurile statului, el a intrat în patrimoniul statuluiîn baza Decretului 223/1974. Că, prin facerea contractului de vânzare-cumpărare nr.23641/1991, s-au încălcat prevederile Legii nr.61/1990, lucru care atrage nulitatea absolută a actului respectiv.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs pârâţii P.C.şi P.V., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 7, 9 C.proc.civ.– deoarece:
- Deşi contractul de vânzare-cumpărare nr. 23641/30 septembrie 1991 a fost încheiat sub imperiul Decretului nr.61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, totuşi instanţa de apel când analizează actul de vânzare respectiv, în mod greşit îi aplică prevederile Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat;
- Decretul-Lege nr.61/1990 nu cuprinde dispoziţii imperative referitoare la cazul dedus judecăţii, situaţie în care instanţa de fond, în mod corect a reţinut că pârâţi, P.C.şi P.V.au fost cumpărători de bună-credinţă în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece nu am cunoscut din ce fonduri a fost construit apartamentul din litigiu;
- Instanţa de apel a apreciat greşit faptul că, în speţă,nu este aplicabilprincipiulaparenţei în drept care are la bază două elemente: buna-credinţă a terţului care a încheiat actul cu titularul aparent şi existenţa unei erori comune constând în convingerea general admisă şi formată că titularul aparent este însuşi titularul adevărat al dreptului.
Recursul este nefondat.
Obiectul litigiului îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.23641/30 septembrie 1991 încheiat între recurenţii P.C.şi P.V., în calitate de cumpărători, pe de o parte, şi S.C. "T.A." SA, fostă ICRAL "V.", în calitate de vânzătoare pe de altă parte – f. 2 dosar 824/1996 anexată la dosarul cauzei.
Apartamentul nr. 8, bloc 49, scara 1, etaj 1, din str. Nicolae Grigorescu nr. 21, sectorul 3 Bucureşti, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, mai sus enunţat, a fost proprietatea intervenientului G.V.O., construit de acesta în regie proprie în temeiul Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 26/11 ianuarie 1966, în baza contractului pentru construirea de locuinţe proprietate personală nr. 3422/1968.
Urmare plecării intervenientuluiîn străinătate, în 1988 apartamentul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr.223/1974, prinDecizia nr.3422/1998.
Potrivit art. 1 din Decretul-Lege nr.61/1990 şi art. 19 din Legea nr.85/1992, se pot vinde către populaţie numai locuinţele construite din fondurile statului.
O locuinţă care nu a fost construită din fondurile statului, ci a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974 nu poate face obiectul vânzării, în condiţiile prevăzute de Decretul nr.61/1990, o astfel de vânzare fiind lovită de nulitate absolută.
Apartamentul în litigiu a intrat în proprietatea statului, fără plată, în baza Decretului nr.223/1974, deci este exceptat de la vânzare.
Cum vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanta S.C."T.A." SA şi pârâţii P.C.şi P.V., la data de 30 septembrie 1991 a fost făcută cu încălcarea art. 1 din Decretul-Lege nr.61/1990, instanţa de apel în mod judicios a statuat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.23641/1991.
Posibilitatea cumpărării de locuinţe proprietate de stat s-a extins prin Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, care în art.9 alin. 1 prevede că: "chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 4, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului".
Cu privire la buna-credinţă de care se prevalează recurenţii, în sensul că au fost de bună credinţă în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare nr.23641/1991, se reţin următoarele:
În materie imobiliară buna-credinţă a celui care contractează cu un neproprietar produce efecte juridice doar în două situaţii, şi anume, în situaţia în care, unită cu justul titlu şi cu posesiunea de scurtă durată (10 – 20 ani), duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, precum şi în situaţia în care, asociată cu o eroare comună şi invincibilă, duce la dobândirea proprietăţii în favoarea celui care a contractat cu un neproprietar. Deci, subdobânditorul nu poate opune cu succes proprietarului revendicant faptul că el a fost de bună-credinţă la încheierea contractului cu statul neproprietar în privinţa imobilului revendicat, aceasta singură, neasociată cu posesiunea de scurtă durată sau cu eroarea comună şi invincibilă, neavând nici o semnificaţie din punct de vedere al dobândirii proprietăţii în favoarea sa.
În speţă, chiar S.C. "T.A." SA – fosta V. – cea care a înstrăinat imobilul în litigiu, a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare întocmit la nr.23641/1991 deoarece au fost încălcate prevederile Decretului-Lege nr.61/1990, atunci când s-a făcut actul.
Recurenţii nu au fost de bună-credinţă în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare mai sus enunţat, deoarece nu s-au aflat într-o eroare comună invincibilă cu privire la natura juridică a imobilului în litigiu.
Aceştia au deţinut imobilul respectivîn calitate de chiriaşiîncă din 8 octombrie 1998 – contract de închiriere nr.102500/1998 – f. 36 d. 824/1996 anexat.
În această calitate, recurenţii au cunoscut că apartamentul în litigiu făcea parte dintr-un bloc cu 10 etaje construit în regie proprie de către proprietari şi că apartamentulîn cauză a fost supus încheierii ca urmare a plecării proprietarului apartamentului G.V.O. în străinătate.
Recurenţii au mai cunoscut că apartamentele trecute în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr.223/1974 se constituiau într-un fond special şi erau repartizate unor cadre MI – recurentul P.C.a fost cadru MI – sau departamentului securităţii precum şi unor persoane din activul de partid", filele: 36 şi 56 din Decretul 3257/1998.
În cunoştinţă de cauză au fost recurenţii şi atunci când s-a făcut contractul de vânzare nr.23641/1991 unde la pct. 6 din contract se precizează că "drepturile şi obligaţiile părţilor" decurg din Decretul nr.61/1990 – fila 2 dosar 824/1996. Faptul că recurenţii au cunoscut înainte de facerea actului de vânzare-cumpărare, natura juridică a apartamentului litigios rezultă şi din declaraţiile martorilor: J. I. şi O.F. (f. 29 şi 30, dosar 532/2001).
Cu alte cuvinte, susţinerea recurenţilor în sensul că în momentul facerii actului de vânzare-cumpărare s-ar fi aflat într-o eroare comună şi invincibilă cu privire la natura juridică a apartamentului din litigiu, nu poate fi reţinută, devreme ce din probele existente la dosarul cauzei rezultă că ei au cunoscut că facerea actului respectiv s-a făcut în dispreţul dispoziţiilor art. Decretului nr. 61/1990.
Pentru toate aceste considerente Curtea va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriumotivelor de casare prevăzute de art.304 pct. 7, 9 C.proc.civilă şi în consecinţă, conform art. 312 alin. 1 C.proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii P.C.şi P.V.împotriva deciziei civile nr. 333 A/21 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia aIII – a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii P.C. şi P.V.împotriva deciziei nr. 333 A din 21 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţăpublică, astăzi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1205/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 117/2001. Civil → |
|---|
