CSJ. Decizia nr. 1295/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1295Dosar nr.5301/2001
Şedinţa publică din 1 aprilie 200.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta L.M.şi continuat de L.G.şi W.B.M.V.în calitate de moştenitoare şi de pârâta B.I.împotriva deciziei nr.174/A din 25 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentele – reclamante prin avocat V. V., recurenta-pârâtă prin avocat M.U., precum şi intimata pârâtă S.C. "U." SA Sibiu prin consilier juridic R.C., lipsind intimata-pârâtă Primăria Municipiului Sibiu.
Procedura completă.
Părţile au achitat taxa judiciară şi timbrul judiciar conform celor stabilite în încheierea anterioară (chitanţele capsate la filele 32,37, 39 dosar).
Avocat V.V.solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea apelurilor cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Referindu-se la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia.
Avocat M.U. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Cu referire la recursul reclamantei solicită respingerea acestuia pentru motivele dezvoltate în întâmpinarea aflată la dosar. Solicită obligarea reclamantei la plata chelutielilor de judecată.
Consilier juridic R.C. solicită respingerea recursului reclamantei lăsând la aprecierea instanţei modul de soluţionare a recursului pârâtei.
CURTEA ,
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.308 din 28 iunie 1999 Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta L.M.împotriva pârâţilor Statul Român prin Primăria Municipiului Sibiu, B.I.şi S.C. "U." SA Sibiu şi înconsecinţă:
- a constatat că imobilul înscris în CF 9376 Sibiu nr.top 3891/2/1/1 a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român şi a dispus rectificarea în CF în sensul reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar tabular P.V.
- a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.5222/1998 încheiat între pârâţii S.C."U." SA Sibiu şi B.I.şi nulitatea încheierii de intabulare nr.7394/1998 în favoarea acesteia din urmă sub B.12.
- a dispus rectificarea CF 9376 Sibiu înceea ce priveşte dezmembrarea înscrisă subA+2 şi a intabulării dreptului de proprietate a lui B.I.în sensul restabilirii situaţiei anterioare în CF.
- a dispus de asemenea anularea CF 47786 Sibiu nr top 3891/2/1/1 .
- a respins cererea privind predarea imobilului în deplină proprietate şi posesie către reclamantă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că fosta proprietară tabulară – autoarea reclamantei – era exceptată de la naţionalizare deoarece făcea parte dincategoriile socio-profesionale prevăzute de art.II din Decretul 92/1950 şi, ca atare, imobilul a fost preluat abuziv de către stat.
Constatând caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, instanţa a dispus rectificarea CF în baza art. 34 pct.1 din Legea 115/1938 şi înscrierea dreptului de proprietate a fostei proprietare P.V.
In ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta S.C. "U." SA şi pârâta B.I.privind apartamentul deţinut iniţial în calitate de chiriaş către aceasta din urmă, reţinând că titlul de proprietate al vânzătorului nu este valabil, a constatat nulitatea contractului şi a dispus revenirea la situaţia anterioară din CF pe numele fostului proprietar.
S-a reţinut că în conformitate cu art.36-37 din Legea 115/1938 această situaţie îşi produce efecte inclusiv faţă de terţul dobânditor chiar de bună credinţă, care s-a bazat pe cuprinsul CF.
Referitor la cererea privind obligarea pârâţilor la predarea posesiei, instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată pentru că reclamanta deţine întregul imobil, mai puţin apartamentul locuit de pârâta B.I.care beneficiază de măsurile de protecţie instituite de OG 40/1999.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primăria Municipiului Sibiu, S.C. "U." SA Sibiu şi B.I.iar Curtea de Apel Alba-Iulia, prinDecizia civilă nr.9 din 17 ianuarie 2000, a respins toate aceste apeluri ca nefondate şi a obligat pe apelanţi să plătească reclamantei 1.300.000 lei cheltuieli de judecată.
Motivându-şi hotărârea, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, completând motivarea instanţei de fond cu considerentul că în speţă nu se poate reţine bună credinţă nici pentru SC "U." SA şi nici pentru pârâta B.I.pentru că nu au efectuat diligenţe pentru a verifica dacă fosta proprietară sau moştenitorii acesteia au făcut demersuri pentru redobândirea proprietăţii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toţi pârâţii.
În recursul său, Primăria Sibiu susţine că naţionalizarea s-a făcut cu corecta aplicare a Decretului 92/1950 şi, oricum, reclamanta era proprietară numai pe ½ din imobil.
Pârâta S.C. "U." SA, în recursul său arată că reclamanta nu a făcut dovada existenţei nici unui motiv de nulitate al contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu B.I.şi nici a relei credinţe.
În recursul său B.I.susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că rclamanta nu a dovedit decât dreptul de proprietate pe ½ din imobil, că a apreciat eronat că nu s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor Decretului 92/1950 şi că, în orice caz, contractul de vânzare cumpărare a apartamentului în care ea a locuit iniţial în calitate dechiriaşă a fost încheiat cu bună credinţă.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr.1369 din 2 martie 2001, a admis recursurile, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
În considerentele deciziei de casare se reţine că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că imobilul în litigiu, la data naţionalizării era coproprietatea în cote de ½ a autoarei reclamantei şi a unei alte persoane şi, în consecinţă, reclamanta nu putea revendica decât eventual cota de ½ din imobil şi nu putea solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Rejudecând apelurile după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Alba-Iulia, prin Decizia civilă nr.174 din 25 septembrie 2001, a admis apelurile declarate de către pârâţii Primăria Municipiului Sibiu, S.C. "U." SA Sibiu şi B.I.împotriva sentinţei civilenr.308 din 28 iunie 1999 a Tribunalului Sibiu, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constatat că imobilul înscris în CF 9376 Sibiu nr.top 3891/2/1/1 a fost preluat de stat fără titlu valabil pentru cota de ½părţi, aparţinând proprietarei tabulare P.V.şi a dispus rectificarea CF în aceste limite.
A respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr.5022/1998 încheiat între S.C. "U." SA şi B.I., precumşi revendicarea imobilului.
Fără cheltuieli de judecată.
De menţionat că la rejudecarea cauzei au fost depuse la dosar o serie de acte: extrase din CF 9376 (foaia A şi B), contractul de donaţie redactat în actul notarial nr.1102 din 29 septembrie 1941 şi completarea actului de donaţie din 20 octombrie 1941 intabulate în CF 9376 sub B.4 şi B.5 la data de 6 noiembrie 1941, maimulte hotărâri judecătoreşti, declaraţia autentificată a lui B.M.şi o schiţă (arbore genealogic) a familiei reclamantei.
Instanţa de rejudecare, având în vedere considerentele deciziei de casare şi actele depuse, a reţinut că prin contractul dedonaţie nr.1102/1941 C.P.a donat cota sa parte din imobilul în litigiu soţiei sale P.M.(născută R.) care la rândul său, prin acelaşi act de donaţie a transmis cu acelaşi titlu cota de ½ din imobil nepoatei sale defrate V.P.(născută R.) rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra cotei înstrăinate.
În baza donaţiei, antecesoarea reclamantei a intabulat dreptul său de proprietate în cotă de ½.
A mai reţinut instanţa de apel că reclamanta face parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare, dar că în calitate de coproprietară nu poate invoca nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi nici revendicarea imobilului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta L.M.şi pârâta B.I.
În recursul său, reclamanta invocă motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7,8şi 9 C.proc.civ..
Susţine în primul rând că Decizia recurată nu a fost motivată în raport de motivele invocate în apelurile declarate şi că, deşi soluţia este de schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în realitate este vorba de schimbarea în totalitate a sentinţei, fără a se motiva aceasta.
O a doua susţinere este cu privire la împrejurarea că instanţa de apel ar fi interpretat greşit actul dedus judecăţii care era verificarea titlului de preluare de către stat a imobilului şi că instanţa nu a avut în vedere înscrierea în cartea funciară când a analizat dreptul deproprietate.
Ultima susţinere se referă la faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile deciziei de casare, ignorând dispoziţiile Legii 10/2001 atât în ceea ce priveşte calificarea titlului Statului cât şi cu privire la validitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Se mai susţine că întrucât apartamentul a fost cumpărat de către dobânditoare cu rea-credinţă, conform prevederilor art.46 din Legea 10/2001 contractul încheiat este lovit de nulitate absolută.
În recursul formulat de către pârâta B.I.se formulează o singură critică, respectiv aceea că deşi apelul său a fost admis şi sentinţa instanţei de fond a fost schimbată în parte, prin ignorarea art.274 C.proc.civ nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată solicitate.
La data de 2 februarie 2003 reclamanta-recurentă a decedat şi în cauză au fost introduse moştenitoarele W.B.M.V. şi L.G.(certificat de calitate de moştenitor nr.14/2003 – fila 35 dosar recurs) care au declarat că înţeleg să continue judecarea recursului.
Ambele recursuri declarate de către reclamantă şi pârâta B.I.sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantă este de reţinut în primul rând că aceasta îşi formulează susţinerile ignorând îndrumările date de către instanţa de casare instanţei de trimitere în vedere soluţionării apelurilor.
Pentru o mai bună analiză a acestui recurs şi pentru a se evita repetările cele trei motive vor fi analizate împreună, mai ales că motivele au legătură între ele şi, parţial, îşi au răspunsul în Decizia de casare.
Astfel este de menţionat că prin Decizia de casare, instanţa de trimitere a fost îndrumată să stabilească dacă reclamanta are un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului revendicat sau are numai un drept asupra unei cote părţi din imobil.
Tot în Decizia de casare se arată (pentru ipoteza când reclamanta ar moşteni de la antecesoarea sa un drept decoproprietate în cotă de ½, iar cealaltă cotă de ½ ar aparţine altei persoane) că reclamanta ar putea solicita eventual cota de l/2 şi nu ar avea calitatea să ceară anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Instanţa de trimitere, rejudecând apelurile s-a conformat considerentelor deciziei de casare şi a stabilit în primul rând întinderea titlului de proprietate al reclamantei.
În acest sens a reţinut corect, având în vedere actul de donaţie nr.1102/1941 şi actul adiţional acestuia din acelaş an – acte ce au fost intabulate în CF, - că imobilul a devenit proprietate indiviză în cote de câte ½ pentru P.V.(antecesoarea reclamantei) şi P.M.
Instanţa de apel a mai reţinut că antecesoarea reclamantei făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare şi în consecinţă a schimbat sentinţa constatând că „imobilul înscris în CF 9376 Sibiu a fost preluat de către stat fără titlu valabil, pentru cota de ½ parte aparţinând proprietarei tabulare P.V. şi a dispus rectificarea CF în aceste limite.
În consecinţă având în vedere cele mai înainte arătatre, primele două motive de casare sunt nefondate, mai mult chiar, instanţa de apel deşi a constatat că reclamanta nu are un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului în litigiu, ci doar asupra unei cote de ½ din imobil, a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere din acţiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al preluării de către stat al imobilului şi arectificării CF, încălcând principiul unanimităţii necesar în acţiunile întemeiate pe prevederile art.480 C.civ., chiar dacă s-a referit la cota de ½.
Având în vedere însă principiul prin care nu se poate înrăutăţi situaţia unei părţi în propria cale de atac, hotărârea nu va fi modificată în sensul celor mai înainte arătate.
Referitor la cel de al treilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile pct.9 al art.304 C.proc.civ., urmează a constata că este de asemenea nefondat întrucât instanţa de apel a pronunţat o hotărâre corect motivată în drept şi temeinică.
Susţinerea recurentei-reclamante că soluţia instanţei de apel a fost pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor Legii 10/2001, deşi este reală, ea nu are nici o relevanţă în cauză.
În acest sens este de reţinut că prevederile acestei legi nu puteau fi aplicate în cauză, în primul rând pentru că acţiunea reclamantei înregistrată la data de4 decembrie 1998, deci cumult timp înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001 a avut ca temei prevederile art.480 C.civ., temei de drept care nu a fost modificat pe parcursul celor două cicluri de judecată a cauzei şi deci nu putea fi modificat în recurs.
În al doilea rând problema constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a fost rezolvată de Decizia de casare în sensul că în ipoteza în care acţiunea este formulată de un singur coproprietar ea va fi respinsă, ca atare, în conformitate cu prevederile art.315 C.proc.civ., problema de drept dezlegată de instanţa de casare este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
Astfel fiind, pentru toate considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul declarat de către reclamantă şi continuat de moştenitoarele sale, ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâta B.I.urmează a constata că şi acesta este nefondat întrucât în conformitate cu prevederile art.276 C.proc.civ. „când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor" ceea ce a şi făcut instanţa de apel şi a compensat în totalitate cheltuielile de judecată hotărând „fără cheltuieli de judecată" pentru nici una din părţile care le solicitaseră.
Astfel fiind, urmează a respinge ca nefondat şi recursul formulat de către pârâta B.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta L.M.şi continuat de L.G.şi W.B.M.V.în calitate de moştenitoare şi de pârâta B.I.împotriva deciziei 174/A din 25 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1296/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1256/2001. Civil → |
|---|
