CSJ. Decizia nr. 817/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 817Dosar nr. 3453/2001
Şedinţa publică din 3 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1194 din 9 noiembrie 2000 a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanta S.C. R.S.A. împotriva pârâţilor: UCECOM şi ICECOOP – S.C.C.A., precum şi a intervenienţilor principali: F.R.V., S.C. L.L., S.C. R.C. SRL şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate cu privire la parterul imobilului revendicat, situat în Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 309 din 30 mai 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. R. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 194 din 19 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu ICECOOP S.C.C.A., UCECOM şi S.C. R.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă pe de o parte, în calitate de cumpărătoare şi F.R.V., în calitate de vânzător pe de altă parte, rezultă că obiectul vânzării l-a reprezentat cele 36 apartamente şi dependinţe neterminate, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 473 mp. Nu rezultă nici un fel de referire la parter care se constituie din spaţii comerciale.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs reclamanta S.C. R. S.A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. deoarece:
- Instanţele au dat o interpretare greşită actului juridic dedus judecăţii, în sensul că deşi în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat la 8 aprilie 1996 cu pârâtul F.R., obiectul vânzării este descris ca fiind „imobilul bloc D 6 ansamblul V.", deci întregul imobil, inclusiv parterul acestuia, totuşi s-a considerat greşit că parterul blocului nu a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare.
- Instanţele nu s-au pronunţat asupra unui mijloc de apărare în sensul că noi am fost cumpărători de bună-credinţă în momentul cumpărării imobilului – „blocul D 6 Ansamblu V.", convinşi fiind că obiectul vânzării l-a constituit întregul bloc, inclusiv parterul din litigiu.
Recursul nu este fondat.
Revendicarea este acţiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoane ce îl deţin fără drept.
Reclamantul trebuia să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula „actori incubit probatio" înscrisă în art. 1169 C. civ. se aplică şi în această materie, cu privire la imobilul în litigiu.
În speţă, reclamanta S.C. R. S.A. Bucureşti a revendicat parterul imobilului invocând în acest sens contractul de vânzare-cumpărare întocmit între ea şi F.R.V., la data de 8 aprilie 1996, dosar 2530/1999 anexat la dosarul cauzei.
Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare mai sus enunţat rezultă că obiectul vânzării l-au constituit cele 36 apartamente şi dependinţele neterminate din imobilul Bloc 6 Ansamblu V. situat în Bucureşti,precum şi terenul aferent în suprafaţă de 473 mp.
Cele 36 apartamente cu dependinţe menţionate mai sus au făcut obiectul unor vânzări succesive, după cum urmează: la data de 8august 1994 S.C. R.C. SRL a dobândit proprietatea acestora prin contractul de asociere nr. 226 din 8 august 1994 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti; la data de 3 noiembrie 1995 S.C. R.C. SRL înstrăinează cele 36 apartamente cu dependinţe la S.C. L.L. S.A.; la data de 29 ianuarie 1996 acesta din urmă a înstrăinat cele 36 apartamente cu dependinţe, numitului F.R.V.; în final, F.R.V. a înstrăinat cele 36 apartamente cu dependinţe reclamantei S.C. R.S.A. Bucureşti, acte doveditoare dosar fond nr. 2530/1999 al Tribunalului Bucureşti.
Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare efectuate în succesiunea lor, nu rezultă că parterul aflat în litigiu a făcut obiectul acestor înstrăinări.
Parterul în litigiu aparţine cu titlu de proprietate UCECOM, urmare a protocoalelor: nr. 1090 din 17 decembrie 1993 şi nr. 17239 18 martie 1994 încheiate de aceasta cu S.C.A.E. şi SCAR.
În calitatea sa de proprietară UCECOM a încheiat cu ICECOOP-S.C.C.A. contractul de închiriere şi cooperare nr. 6920 din 31 martie 1995, având ca scop terminarea lucrărilor şi punerii în funcţiune a parterului ca spaţiu comercial.
Prin hotărârea nr. 277 din 15 octombrie 1998 a Curţii de Arbitraj s-a consolidat dreptul de proprietate al UCECOM cu privire la parterul aflat în litigiu. Cauza s-a soluţionat în contradictoriu cu S.C. E. S.C.C.A. şi S.C. R. S.C.C.A.
Pentru a se pronunţa hotărârea mai sus menţionată s-au avut în vedere cele două protocoale: nr. 1090 din 17 decembrie 1994 şi nr. 1739 din 18 martie 1994 încheiate de UCECOM cu S.C. E. S.C.C.A. şi S.C. R. S.C.C.A.
Susţinerea S.C. R.C. SRL în sensul că prin actul adiţional nr. 2 încheiat la data de 19 octombrie 1995a devenit proprietarul Blocului D 6 în totalitate, inclusiv a parterului în litigiu,– întâmpinare fila 43 dosar fond – nu poate fi reţinută, deoarece atât din cuprinsul actului adiţional cât şidin minuta rezultă că aceasta este proprietară numai cu privire la cele 36 apartamente cu dependinţe din Blocul D 6.
Aşadar instanţele în mod judicios au dat o interpretare corectă actului de vânzare-cumpărare întocmit la 8 aprilie 1996, în sensul că obiectul acestuia l-au constituit doar cele 36 apartamente cu dependinţe din Blocul D 6, Bucureşti.
Cu alte cuvinte, reclamanta nu a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate cu privire la parterul Blocului D 6, aflat în litigiu.
Cu privire la buna-credinţă avută de reclamantă la întocmirea actului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996, invocată de aceasta se reţin următoarele:
Art. 948 pct. 3 C. civ. vorbeşte despre un „obiect determinat", ca o condiţie esenţială pentru validitatea unei convenţii, iar art. 964 C. civ., stabileşte că „obligaţia trebuie să aibă un lucru determinat cel puţin în specia sa".
În speţă, contractul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996 a avut obiectul determinat la data întocmirii, el constând în cele 36 apartamente cu dependinţe din Blocul D 6.
Susţinerile reclamantei în sensul că obiectul actului de vânzare din 8 aprilie 1996 a constat şi în parterul Blocului D 6 sunt pure speculaţii, deoarece din conţinutul actului respectiv rezultă că obiectul a fost bine determinat, el constând doar în cele 36 apartamente cu dependinţe.
În cauza de faţă nu poate fi vorba de buna sau reaua-credinţă a reclamantei în momentul întocmirii actului respectiv, ci este vorba de faptul că aceasta a acţionat în cunoştinţă de cauză atunci când a încheiat actul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996, în sensul că a cunoscut că numai cele 36 apartamente cu dependinţe fac obiectul vânzării-cumpărării.
Pentru toate aceste considerente Curtea reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ. şi în consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se respinge recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 309 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. R. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 309 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 82/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 81/2001. Civil → |
|---|
