CSJ. Decizia nr. 1333/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1333DOSAR NR.5168/2001
Şedinţa publică din 2 aprilie 200.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi G.Zşi G.M.M.şi de G.N.N.împotriva deciziei nr.332/A din 21 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-reclamanţi G.Z., G.M.M.şi G.N.N., toţi reprezentaţi de avocatul C.I., intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O., intimaţii-intervenienţi P. E. şi P.V., prima asistată şi secundul reprezentat de avocata P.N.şi B.S., personal şi asistat de avocata V.M.. Celelalte părţi au lipsit.
Procedura completă.
Recursurile declarate de reclamanţi au fost legal timbrate, astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosar la termenul din 18 decembrie 2002 (fila 59 din dosar).
Neexistând cereri prealabile, instanţa constată că pricina este în stare de judecată şi dă cuvântul părţilor cu privire la recursuri. Pune în vedere părţilor să facă referiri la modul în care s-a rezolvat în apel calitatea procesuală a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi cea a Statului Român pentru părţile din imobil nevândute foştilor chiriaşi.
Avocatul C.I., pentru recurenţii-reclamanţi G.Z., G.M.M.şi G.N.N., susţine recursul conform motivelor scrise din dosar. Solicită în principal: admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelurilor, cu consecinţa respingerii apelurilor pârâţilor şi ale intervenienţilor, schimbării în parte a sentinţei tribunalului şi, pe fond, constatării nulităţii actelor de vânzare-cumpărare. În subsidiar, solicită casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru clarificarea tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în acest sens făcând referire la restul proprietăţii neînstrăinată conform Legii nr.112/1995. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic O.O., pentru intimatul-pârât Consiliul General al Municicipiului Bucureşti, solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Avocata P.N., pentru intimaţii-intervenienţi P.E.şi P.V., solicită respingerea recursurilor reclamanţilor – pentru motivele prezentate în notele scrise depuse la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocata V.M., pentru intimatul-intervenient B.S., solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, fără cheltuieli de judecată. În concluziile puse a făcut referire la motivele din întâmpinare şi din notele scrise de la dosar.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 18 februarie 1997 reclamanţii G.N.N.şi G.N.D.au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. " A." S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să le restituie în deplină proprietate imobilul situat în Bucureşti, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, compus din teren în suprafaţă de 600 mp şi construcţie cu două corpuri – parter şi etaj.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul pe care îl revendică a fost deţinut în proprietate de G.V.– mama celor doi reclamanţi şi întrucât bunul a fost naţionalizat pe numele tatălui reclamanţilor care nu era şi proprietarul imobilului, s-a considerat că titlul statului este lovit de nulitate absolută.
La data de 31 martie 1997 P.E.şi P.V. au formulat cerere de intervenţie principală şi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că sunt proprietarii apartamentului nr.1 situat la parterul imobilului din Bucureşti, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, dobândit în bazacontractului de vânzare-cumpărarenr.00825/11 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr.112/1995 cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin S.C. " A." S.A.
Întrucât la 27 septembrie 1997 a intervenit decesul reclamantului G. N.D., în cauză au intervenit G.Z– soţie supravieţuitoare şi G.M.M.– fiică, calităţi constatate prin certificatul de moştenitor nr.197 din 14 noiembrie 1997 eliberat de B.N.P. LP.
La termenul din 23 februarie 1998 numitul B.S. a promovat o cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat să se constate calitatea lui de proprietar asupra apartamentului nr.2 din imobilul litigios şi de a fi obligaţi reclamanţii să-i respecte dreptul de proprietate. Pe cale separată, printr-o cerere de chemare în garanţie a vânzătorilor, B.S. a solicitat să fie despăgubit cu preţul plătit pentru apartament pentru situaţia când va cădea în pretenţii şi totodată să i se recunoască un drept de retenţie.
La data de 30 martie 1998 reclamanţii au solicitat printr-o acţiune completatoare să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienţii P.E.şi P.V., iar la 25 septembrie 1997, printr-o acţiune separată, ce ulterior a fost conexată, au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenientul B.S. cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Investit cu soluţionarea cauzei, în fond după casare, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.1164 din 3 noiembrie 2000, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii G.N.şi G.D., decedat, acţiune continuată de moştenitoarele G.Zşi G.M.M.şi a constatat că imobilul din Bucureşti, Bdul Dacia nr.129, sectorul 2, compus din două corpuri de clădire (parter şi etaj) şi terenul aferent în suprafaţă de 660 mp a trecut fără titlu „în posesia" statului.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile reclamanţilor privind anulareacontractelor devânzare-cumpărarenr.N.00825 din11 noiembrie 1996 încheiat de P.E.şi P.V. şi nr.N 28/18 decembrie 1996 încheiat de B.S. şi de restituire a imobilului.
Au fost respinse ca lipsite de obiect cererile de intervenţie în interes propriu formulate de P.E., P.V. şi B.S. şi ca lipsită de interes cererea de chemare în garanţie promovată de B.S..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut şi motivat că prin actul dotal autentificat de Tribunalul Iaşi – Secţia a III-a civilă sub nr.256/5 mai 1918 şi transcris sub nr.62/1918 numita G.V.a dobîndit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, Bdul Dacia nr.129 (fostă Gh.Palade nr.35), sectorul 2, bun ce a fost naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950, poz.3143, pe numele lui G.N. Naţionalizarea a fost nelegală – deoarece nu a fost respectată condiţia identităţii între persoana menţionată în listele anexe la Decretul nr.92/1950 şi adevăratul proprietar, art.V din respectivul act normativ fiind inaplicabil în speţă.
Acţiunea în nulitatea actelor de vânzare-cumpărare şi în restituirea imobilului a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că a fost greşit îndreptată împotriva autorităţii administrative care a înstrăinat imobilul către foştii chiriaşi, iar reclamanţii nu au făcut dovada relei-credinţe a cumpărătorilor în momentul contractării. S-a apreciat că reclamanţii au la îndemână în acest scop acţiunea în revendicare împotriva intervenienţilor care ar permite compararea titlurilor aflate în conflict. Aceleaşi motivări au justificat şi soluţiile date cererilor de intervenţie şi cererii de chemare în garanţie.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de intervenienţii P.E.şi P.V. şi de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr.332/A din 21 iunie 2001, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că a admis excepţia şi a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Finanţelor Publice. A fost respins şi primul capăt din acţiunea principală privind retrocedarea imobilului şi lipsa de titlu a statului.
Prin aceeaşi decizie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii G.N.N., G.Z., G.M.M., de pârâtul Guvernul României şi s-a luat act de renunţarea la judecata apelului declarat de intervenientul B.S..
Pentru a decide astfel instanţa de apel a motivat că este fără relevanţă împrejurarea potrivit căreia în anexa la Decretul nr.92/1950 a fost menţionat numele de G.N.în loc de G.V., instanţa de fond făcând o greşită aplicaţiune a prevederilor art.V din actul normativ menţionat, aspect sub care s-a decis că statul are titlu de proprietate valabil asupra imobilului.
Interpretând prevederile art.2, 5 şi 42 alin.2 din Legea nr.69/1991 Curtea de Apel Bucureşti a ajuns la concluzia că nu Consiliile locale, în speţă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca organe deliberative, au calitatea de a sta în justiţie şi de a reprezenta statul în procesele în care se revendică bunuri ce aparţin domeniului privat al statului, ci această calitate o are doar Municipiul Bucureşti, reprezentat de primarul general, ca organ executiv.
Cu referire la apelurile reclamanţilor acestea au fost socotite ca nefondate deoarece titlul statului a fost dobândit în mod legal asupra nemişcătorului, iar prezumţia de bună-credinţă a intervenienţilor-cumpărători nu a fost răsturnată în temeiul probelor ce au fost administrate în cauză.
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamantele G.Zşi G.M.M., precum şi reclamantul G.N.N..
Recurentele G.Z.şi G.M.M.au formulat următoarele critici: instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art.V din Decretul nr.92/1950; admiţând apelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, instanţa a încălcat prevederile Legii nr.69/1991 şi ale art.12 alin.4 şi 5 din Legea nr.213/1998; prin aplicarea neconformă în materie imobiliară a principiului ocrotirii bunei-credinţe a terţului dobânditor cu titlu oneros, au fost încălcate prevederile art.480, 972, 1909 şi 1895 din C.civ.; apreciind că sunt valabile contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foştii chiriaşi, instanţele au încălcat prevederile art.948 C.civ. şi ale art.5 alin.3, art.9 şi art.17 din Legea nr.112/1995; instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor apărări şi asupra unor dovezi administrate cu referire la cererile adresate de reclamante comisiei constituită conform Legii nr.112/1995 privind restituirea în natură a unor părţi din imobilul litigios şi care nu au fost înstrăinate de către stat.
Recurentul G.N.N.a invocat următoarele motive de casare: au fost interpretate şi aplicate greşit prevederile art.V ale Decretului nr.92/1950; confirmând contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foştii chiriaşi, au fost interpretate şi aplicate în mod eronat dispoziţiile art.9 din Legea nr.112/1995; instanţele au nesocotit prevederile Dispoziţiei nr.1449/8 octombrie 1996 a Primarului General şi ale Hotărârii nr.117/23 octombrie 1996 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.112/1995; instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare sau asupra unor dovezi administrate, motiv de casare comun cu acela din primul recurs.
Recursurile sunt fondate, în temeiul considerentelor care succed:
Potrivit art.2, 4, 5 şi 20 lit."g" din Legea administraţiei publice locale nr.69/1991, în vigoare la data investirii instanţelor, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale, cu personalitate juridică, iar autorităţile publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive, consiliile locale având şi atribuţii de administrare a domeniului public şi privat al comunei sau oraşului (municipiului).
Art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prevede printre altele şi bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora.
De asemenea, art.12 alin.5 din lege statuează că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui Consiliului Judeţean sau primarului.
Cu referire la cazul în speţă, din coroborarea prevederilor legale menţionate, rezultă că în litigiile care pun în discuţie dreptul de proprietate al bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, acest organ al administraţiei publice locale ca organ deliberativ şi respectiv Municipiul Bucureşti ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.
Conform art.42(2) din Legea 69/1991, în vigoare la data promovării litigiului, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie, iar aşa cum s-a relevat, potrivit art.12(5) din Legea nr.213/1998, în litigiile de tipul celui în speţă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate fi reprezentat de preşedintele Consiliului sau de primar.
Drept urmare, cum în cauză prin chiar acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au chemat în judecată în calitate de pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti se constată că acest organ are calitate procesuală pasivă şi cum instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale citate, respingând acţiunea reclamanţilor pe temeiul unei excepţii procedurale invocată şi aplicată eronat, se impune admiterea recursurilor, casarea deciziei şi reluarea judecăţii.
În rejudecare, vor fi cercetate, sub formă de apărări, şi celelalte critici formulate de cei trei recurenţi şi totodată va fi analizată, în lumina prevederilor art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 şi art.480 C.civ., legalitatea soluţiei dată acţiunii în revendicare de către instanţa de fond. De asemenea, instanţa de apel va verifica, în rejudecare, în temeiul art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, dacă tribunalul a respins corect acţiunile în nulitate pe motiv că statul nu poate avea calitatea de pârât în proces, deoarece, ulterior naţionalizării, a înstrăinat apartamentele unor terţi subdobânditori, dacă în baza probelor administrate a fost ori nu răsturnată prezumţia lor de bună-credinţă şi în raport de soluţia pe care instanţa de trimitere o va adopta, va soluţiona în consecinţă şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii G.Z., G.M.M.şi G.N.N.împotriva deciziei nr.332/A din 21 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1334/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1332/2001. Civil → |
|---|
