CSJ. Decizia nr. 1366/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1366Dosar nr.3851/2001
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
La data de 21 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat de Primarul General împotriva deciziei civile nr.361 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 martie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 3 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 octombrie 1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 3, reclamanţii B.V.şi B.A. soţi, au chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. „T." S.A., solicitând ca prin sentinţă:
- să se constate nulitatea absolutăa deciziilor nr.110/1982 şi nr.1788/1983 emis de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti prin care apartamentul nr.22 situat în str.Traian nr.77/79, etaj 4, sector 3, proprietatea lor, a fost trecut abuziv în proprietatea statului;
- să fie obligate pârâtele să le lase bunul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
În motivarea acţiunii s-a arătat că au dobândit apartamentul în anul 1969 iar după 1980, nemaisuportînd opresiunea regimului comunist, s-au stabilit în străinătate. În mod succesiv, prin deciziile administrative menţionate, cele două cote de ½ din apartament au fost trecute în proprietatea statului potrivit prevederilor Decretului nr.223/1974,act normativ abuziv, în dezacord cu convenţiile internaţionale la care România era parte şi chiarcu Constituţia din 1965.
Judecătoria sectorului 3, prin sentinţa civilă nr.6504din 22 iunie 1999 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti potrivit prevederilor art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ.., reţinând că valoarea apartamentului în litigiu era de circa 300milioane lei.
Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, examinândprobatoriile cu înscrisuri administrate, a pronunţat sentinţa civilă nr.68 din 29 ianuarie 2001 prin care a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii să le lase apartamentul în deplină proprietate şi posesie.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a deciziilor administrative de trecere a bunului în proprietatea statului.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că statul român nu deţine un titlu de proprietate valabil asupra bunului, Decretul nr.223/1974 fiind în contradicţie cu Constituţia României din anul 1965 şică prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, la care ţara noastră era parte, ceea ce justifică admiterea acţiunii în revendicare.
Cu privire la constatarea nulităţii celor două decizii administrative, tribunalul a constatat că în cauză nu există nici un motiv de nulitate, ele fiind emise cu reespectarea normelor legale în vigoare la acea dată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Apelul nu a fost motivat iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr.361 din 20 iunie 2001, a făcut aplicarea dispoziţiilor art.292 alin.2 C.proc.civ.. şi l-a respins ca nefondat prin prisma apărărilor făcute la instanţa de fond şi aprobatoriilor administrate.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primar general, a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o sub trei aspecte circumscrise motivului prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ..
S-a susţinut în primul rând că nuConsiliul General, ci Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul general, are calitate procesuală pasivă în cauuză.
O a doua critică se referă la faptul că aprecierea caracterului abuziv al unui act normativ – în speţă Dercretul nr.223/1974, trebuia să se facă în raport de prevederile constituţionale în vigoare la acea dată iar nu de cele ulterioare.
În fine s-a mai arătat că nu s-a făcut dovada de către reclamanţi a restituirii creditului acordat pentru cumpărarea apartamentului şi că acesta a fost înstrăinat în mod valabil către chiriaşi, potrivit prevederilor Legii nr.112/1995, astfel încât s-a solicitat ca pe fond acţiunea să fie respinsă.
La primul termen de judecată înfaţa Curţii Supreme de Justiţie au formulat în cauză cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei numiţii S.I.şi S.G..
Au arătat că au fost chiriaşi în apartament iar la data de 19 decembrie 1996 au devenit proprietari în temeiul dispoziţiilor Legii nr.112/1995.
Intervenienţii au dobândit cu bună credinţă, respectând prevederile legale iar la data încheierii contractului bunul nu avea caracter litigios, neexistînd nici măcar o notificare privind intenţiile foştilor proproetari.
Au depus înscrisuri eliberate de S.C. T. S.A.
Intimaţii reclamanţi au formulat întâmpinare, susţinând că motivele de recurs sunt nefondate. Au solicitat respingerea recursului şi a cererii de intervenţie accesorie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine în primul rând că problema nulităţii deciziilor administrative de trecere a apartamnentului în proprietatea statului a fost definitiv tranşată prin neatacarea de către reclamanţi a sentinţei pronunţate în fond care le-a respins acest capăt de cerere. În consecinţă, ea nu mai constituie obiect de preocupare pentru Curte, care se va limita la problematica acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi împotrivapârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. „T." S.A.
Analizând primul motiv de recurs, referitor la pretinsa lipsă a calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti,Curtea reţine că acesta este neîntemeiat.
Dispoziţiile Legii Administraţiei Publice Locale nr.69/1991, în vigoare la data judecării cauzei (îndeosebi art.2,4,5 şi 20 lit.g) stabileşte fără echivoc care suntunităţile administrativ-teritoriale cu personalitate juridică – comunele, oraşele (municipiile) şi judeţele şi că autorităţile publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt Consiliile locale, ca autorităţi deliberative şi Primarii ca autorităţi executive. Consiliilor locale li se prevăd atribuţii de administrare a domeniului public şi privat al comunei ori oraşului (municipiului).
Pe de altă parte, art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prevede, printre altele, bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al autorităţii adminsitrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora.
În acelaşi sens, art.12 alin.5 din lege statuează că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate de Consiliile Judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau Consiliile locale, care dau mandat scris în fiecare caz preşedintelui Consiliului Judeţean sau Primarului.
În speţă, coroborarea prevederilror legale menţionate conduce la concluzia că în litigiile care nu pun în discuţie dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflateînadministrareaConsiliuluiGeneralalMunicipiuluiBucureşti, acest organ al administraţiei publice locale, ca autoritate deliberativă şi respectiv Municipiul Bucureşti ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.
De altfel, recursul este declarat de către „Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul general", ceea ce atestă o dată în plus, caracterul nefondat al criticii formulate.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
În mod corect instanţele au făcut o raportare, în sensul prevederilor art.6 din Legea nr.213/1998 a Decretului nr.223/]1974 lacadrul normativ existent în acea perioadă, constatând că dispoziţiile sale contraveneau constituţiei României din anul l965 şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului semnată şi de ţara noastră.
În ceea cre priveşte achitarea creditului de către reclamanţii intimaţi, s-a dovedit cu înscrisuri, inclusiv în recurs, că sumele datorate au fost integral achitate iar ipoteca radiată.
Recursul şi cererea de intervenţie accesorie sunt însă întemeiate în ceea ce priveşte imposibilitatea de a primi o acţiune în revendicare în condiţiile în care pârâţii au înstrăinat în mod legal bunul, deci nu mai au posesia, unor terţi nechemaţi în judecată.
Într-adevăr, cu doi ani înainte de introducerea acţiunii, pârâţii au vândut apartamentul potrivit prevederilor Legii nr.112/1995, deci nu sunt nişte „posesori neproprietari".Situaţia juridică a intervenienţilor S. nu poate fi pusă în discuţie întrucât reclamanţii nu au solicitat anularea titlurilor lor deproprietate şi nici măcar o comparare de titlu.
Aşa fiind, acţiunea în revendicare nu poate fi primită, reclamanţii având la dispoziţie, eventual, alte mijloace juridice pentru a-şi realiza dreptul.
În consecinţă, vor fi admise recursul şi cererea de intervenţie accesorie, modificându-se Decizia atacatăîn sensul admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinţei tribunalului, care va fi schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prinMunicipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de S.I.şi S.G. împotriva deciziei nr.361 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Modifică Decizia în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr.68 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1372/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1334/2001. Civil → |
|---|
