CSJ. Decizia nr. 1573/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1573DOSAR NR.5792/2001
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
La data de 4 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi de D.G.F.P. Prahova în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr.113 din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 15 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 aprilie 2000, Academia Română a chemat în judecată, prin acţiune modificată ulterior, Primăria oraşului Sinaia şi R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, pentru revendicarea imobilului compus din 1200 m.p. teren şi vila „Garofiţa" (fosta "Djuvara"), situat în locul numit „Cumpătu" în oraşul Sinaia, str.Aluniş nr.21 (fostă str.Principesa Margareta nr.26, str.Vasile Roată nr.26).
R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti a arătat ca titular al dreptului, în temeiul art.64-66 C.proc.civ., pe Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr.193 din 4 iulie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţii R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, să-i restituie reclamantei în deplină proprietate şi posesie, imobilul revendicat. A respins acţiunea faţă de pârâta Primăria oraşului Sinaia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr.113 din 6 noiembrie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile pârâţilor R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova, cu motivarea că reclamanta a dovedit pretenţia de proprietate asupra imobilului revendicat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Ministerul Finanţelor, prin D.G.F.P. Prahova, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora, au arătat, în esenţă, că instanţa de apel, păstrând soluţia admiterii acţiunii, a violat dispoziţiile legale referitoare la valabilitatea donaţiei invocată de reclamantă în sprijinul pretenţiilor sale, precum şi cele privind identitatea dintre imobilul care a format obiectul acestui act juridic şi cel revendicat. Au cerut respingerea acţiunii.
Recursurile sunt întemeiate în sensul celor ce urmează.
Din economia reglementărilor cuprinse în art.480 şi 644 C.civ., rezultă că acţiunea în revendicare imobiliară are ca temei juridic pretenţia de proprietate asupra imobilului revendicat, care trebuie dovedită.
În aplicarea acestor reguli de drept, art.4 alin.2 din Legea nr.752 din 27 decembrie 2001, de imediată aplicare de la 27 decembrie 2001 (art.25 alin.1), prevede că se restituie în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile şi imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu.
Proba proprietăţii şi deposedării abuzive unită cu identitatea fizică dintre imobilul pretins dobândit şi cel revendicat, sunt, ca atare, determinante pentru admiterea unor asemenea acţiuni în revendicare.
Or, în speţă, reclamanta a invocat existenţa unui contract de donaţie, ca mod derivat de dobândire a proprietăţii.
Pârâţii au opus nulitatea donaţiei pentru absenţa acceptării în formă autentică (art.814 C.civ.), iar reclamanta valabilitatea acceptării, în condiţiile art.1171 C.civ., aşa cum ar rezulta din înscrisurile aflate la filele 8-12 (dosar fond) şi 19-22 (dosar apel). Aceste aspecte, esenţiale în rezolvarea pricinii, deşi invocate n-au fost examinate şi apreciate în apel. Nu mai puţin, reclamanta revendică o construcţie şi 1200 mp teren, aflate în oraşul Sinaia, str.Aluniş nr.21, în timp ce pârâţii, făcând trimiteri la înscrisurile aflate la f. 7, 11, 25, 123, 128 (dosar fond) susţin că au în patrimoniu un alt imobil, compus dintr-o construcţie şi 1811,83 mp, situat pe str.Aluniş, la nr.26, referitor la care n-ar exista o deposedare abuzivă. Identic, şi aceste aspecte au rămas fără examinare şi fără răspunsul instanţei de apel, bazat pe o expertiză judiciară.
Cum toate aceste împrejurări de fapt ale pricinii n-au fost stabilite, se impune, în temeiul art.313 şi 314 C.proc.civ., admiterea recursurilor şi casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului.
Instanţa de trimitere urmează a ţine seama de dispoziţiile art.315 C.proc.civ., inclusiv de corecta aplicare în cauză a prevederilor art.64-66 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr.113 din 6.11.2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.
Casează această decizie şi trimite cauza, pentru rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 157/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 156/2001. Civil → |
|---|
