CSJ. Decizia nr. 157/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 157Dosar nr. 2383/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, la 24 august 1995, reclamantele V. G. şi P. E.T. şi T.G. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 6 şi I.C.R.A.L. Giuleşti, pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să constate nulitatea absolută a actului de trecere în proprietatea statului a imobilului, calitatea acestora de proprietari şi obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele defuncţilor G. şi E. I., conform certificatelor de moştenitor nr. 841 din 23 august 1990 şi 811 din 25 mai 1994, şi că autorii au dobândit în proprietate imobilul, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32672 din 10 octombrie 1935.
Ulterior, acesta a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv, iar construcţia edificată pe teren a fost demolată, ca urmare a aplicării Decretului de expropriere nr. 158/1979 poz.308.
S-au depus la dosar certificatele de moştenitor mai sus menţionate, titlul de proprietate, înscrisurile emise de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 6, adresele nr. 3787 din 15 iunie 1994 şi nr. 46983 din 14. august 1993, privind situaţia juridică a imobilului.
La termenul din 5 decembrie 1996, reclamanta V. G. a precizat acţiunea,în sensul de a se lua act de renunţarea la judecată, cu privire la pârâţii Consiliul Local al sectorului 6 şi I.C.R.A.L. Giuleşti (S.C. O. S.A.), rămânând în cauză, în calitate de pârât, doar Consiliul Local al Municipiului Bucureşti.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a arătat că imobilul a fost naţionalizat, deşi autorul reclamanţilor era şofer, iar soţia acestuia casnică, făcând parte din categoria celor exceptaţi de la naţionalizare.
Prin sentinţa civilă nr. 4631 din 25 iunie 1996, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, făcând aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen legal, apel, reclamantele V. G., P. E.T. şi T.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că au fost ignorate dispoziţiile HG nr. 11/1997 precum şi faţă de împrejurarea că imobilul a trecut în proprietatea statului, fără titlu, întrucât defunctul I. G. făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de art. II din Decretul nr. 92/1950 de la naţionalizare.
Prin Decizia 745 A din 1 aprilie 1997, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul promovat de reclamante şi a desfiinţat sentinţa civilă nr. 4631 din 25 iunie 1996 a Judecătoriei sectorului 6, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, în fond.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa 1121 din 25 octombrie 2000 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu următoarea motivare.
Reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesuală în raport de autorii proprietari ai imobilului situat în sectorul 6, compus din teren şi construcţii, care a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32672 din 10 octombrie 1935 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
Imobilul a cărui revendicare s-a solicitat a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 (la poziţia 3844 din lista anexă), iar construcţia ridicată pe acest teren, a fost ulterior demolată, terenul fiind expropriat ca efect al Decretului nr. 158/1979 al fostului Consiliu de Stat al R.S.R.
În prezent terenul este afectat de construcţii, în proporţie de peste 50 % constituind partea carosabilă de la intersecţia străzilor ce-l delimitează, astfel că s-a apreciat că actul normativ, prin care s-a dispus exproprierea şi-a atins scopul, terenul în cauză fiind ocupat de lucrări de sistematizare, ce deservesc utilităţile publice.
Având în vedere că nu s-au administrat probe care să ateste împrejurarea că autorii reclamanţilor făceau parte din categoriile exceptate de la naţionalizare, instanţa a concluzionat că statul a devenit proprietarul imobilului în cauză, acţiunea fiind respinsă cu privire la toate capetele de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamantele, dezvoltând critici referitoare la netemeinicia hotărârii atacate, susţinând că nu s-a realizat o interpretare corectă a probelor administrate şi că nu s-a avut în vedere întreaga suprafaţă a imobilului, deoarece porţiunea de teren liberă de construcţii, putea fi retrocedată, întrucât nu s-au acordat despăgubiri.
Prin Decizia 93 A pronunţată la 28 februarie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins apelul şi analizând criticile evidenţiate, a reţinut că terenul în litigiu nu poate fi retrocedat moştenitorilor proprietarilor, deoarece aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, acesta este afectat de lucrări de utilitate publică.
S-a mai reţinut că, la data exproprierii terenului, acesta era deja în proprietatea statului, autorii reclamanţilor nefiind îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor.
Prin motivele de recurs, reclamantele critică interpretarea instanţei, care, greşit a reţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, deoarece actul de naţionalizare a fost realizat cu aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950, aşa încât ar fi operat numai la jumătate din imobil, întrucât cealaltă jumătate aparţinând defunctei I.E. a rămas în proprietatea acesteia. Se dezvoltă critici potrivit cu care Decretul nr. 158/1979 de expropriere nu îşi poate produce efectele juridice, pentru simplul motiv al nepublicării în Buletinul Oficial, arătându-se că prin acest act nu s-a dispus o expropriere, ci numai demolarea construcţiilor aparţinând statului.
Recursul, sub aspectul motivării în drept este circumscris de reclamante art. 304 pct. 11 C. proc. civ. şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În mod legal, instanţele au apreciat că situaţia juridică a imobilului este lămurită şi corect au reţinut că imobilul, teren şi construcţie, proprietatea autorilor reclamanţilor a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr. 92/1950, construcţia fiind ulterior demolată, iar terenul expropriat pentru cauză de utilitate publică, în baza Decretului Consiliului de Stat 158/1979.
Critica privind neacordarea despăgubirilor urmează a fi înlăturată cu motivarea că, întrucât la data exproprierii, terenul era în proprietatea statului şi nu a autoarei reclamantelor, acestea din urmă nu era îndreptăţită la acordarea despăgubirilor.
Cum acţiunea în revendicare este instrumentul juridic prin care proprietarul tinde să-şi redobândească în patrimoniu dreptul în materialitatea lui, este de precizat că, urmare demolării, construcţia nu mai există (a pierit obiectul), iar terenul a dobândit regimul juridic al utilităţii publice, fiind grevat de lucrări de sistematizare.
Această situaţie de fapt a fost confirmată de expertiza topografică şi schiţa anexă, care concluzionează că lotul situat în sectorul 6, a fost desfiinţat în întregime, pe acesta fiind construite blocuri, alei, din analiza poziţiei lotului în funcţie de construcţiile existente şi limitele căii publice ce ocupă o parte a suprafeţei lotului, rezultând că în proporţie majoră, terenul este ocupat de blocul39 şi aleea din vest, rămânând o suprafaţă liberă de construcţii de 33,25 mp aferentă blocului.
Pe situaţia de fapt descrisă, instanţele au desluşit legal raportul juridic dedus judecăţii, respingând acţiunea în revendicare. Celelalte critici referitoare la neaplicarea Decretului nr. 158/1979 în Buletinul Oficial, la modul în care acesta şi-a produs sau nu efectele juridice nu pot fi examinate, neavând relevanţă în cauză.
Nici motivul circumscris art. 304 pct. 11C. proc. civ. nu poate fi reţinut ca întemeiat, deoarece, cum explicit s-a evidenţiat, situaţia de fapt este concludent confirmată de probatoriul administrat: înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate.
Concluzionând pentru considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge recursul, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-aC. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantele I.(fostăV.)G., P. E. T., T.G. împotriva deciziei nr. 93 A din 28 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 158/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1573/2001. Civil → |
|---|
