CSJ. Decizia nr. 158/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 158Dosar nr.5442/2001
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
G.M. a chemat în judecată Consiliul local al municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin primar pentru ca în contradictoriu cu pârâţii să i se constate dreptul de proprietate asupra casei de locuit, anexelor gospodăreşti şi a terenului aferent de 194,30 mp imobile situate în Constanţa.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că imobilele în discuţie au fost posedate de mama sa C.A. cu începere din anul 1966 care de altfel a edificat şi construcţiile situate pe teren, aspect confirmat şi de certificatul de atestare fiscală nr. 66398 din 17 octombrie 1986. La 1 ianuarie 1998 autoarea C.A. a decedat, posesia acestuia fiind continuată de reclamantă care este şi succesoarea mamei sale conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 10 din 14 ianuarie 1998.
A mai precizat reclamanta că posesia întrunea cerinţele art.1847 C. civ.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 10699 din 27 septembrie 2000 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa motivat de faptul că valoarea imobilului în discuţie depăşea 150.000.000 lei.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 128 din 5 martie 2001 a admis acţiunea şi a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren de 194,30 mp şi construcţia formată din 3 camere, 2 holuri, baie, bucătărie în suprafaţă construită de 94 mp şi anexă – şopron, garaj în suprafaţă de 16 mp.
Au fost evidenţiate dimensiunile şi vecinătăţile imobilului conform expertizei tehnice efectuate în cauză de ing. I.T., parte integrantă din sentinţă.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că potrivit certificatului fiscal nr. 66398 din 17 octombrie 1996 imobilul în discuţie a fost declarat la organul fiscal din 1 ianuarie1968 data de la care a fost stăpânit continuu sub nume de proprietar de autoarea reclamantei C.A. posesia acesteia întrunind cerinţele art. 1847 C. civ.
S-a mai stabilit şi că autoarea reclamantei împreună cu reclamanta au posedat imobilul de aşa natură încât au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Consiliul local Constanţa prin primar susţinând în esenţă că posesia exercitată de autoarea reclamantei a fost viciată fiind discontinuă. Astfel, s-a învederat că deşi reclamanta a afirmat că a ridicat o construcţie pe terenul în suprafaţă de 194,30 mp., nu s-a depus la dosar nici un proces verbal de constatare a contravenţiei şi nici vreun certificat de atestare fiscală din care să rezulte plata la zi a impozitelor şi taxelor.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 258/C din 17 octombrie 2001 a admis apelul Consiliului local Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 128 din 5 martie 2001 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă pe care a schimbat-o în tot în sensul respingerii acţiunii.
Instanţa de apel a stabilit că reclamantanu a probat îndeplinirea cerinţelor art. 1890 C. civ. referitoare la prescripţia achizitivă, posesia reclamantei fiind din 1996.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.M. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 9, 10 şi 11 C. proc. civ. susţinând în esenţă că în raport de probele administrate respectiv Ordinul nr. 683 din6 aprilie 1966 emis de fostul Sfat popular al oraşului Constanţa, adeverinţa nr. 5648 din 25 noiembrie 1999 eliberată de Primăria municipiului Constanţa şi respectiv certificatul fiscal nr. 1443 din 8 noiembrie 2001 a făcut dovada dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
De asemenea, a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 287 pct. 5 C. proc. civ. referitor la semnarea cererii de apel întrucât conform adresei nr. 83005 22 iunie 2001 emisă de Municipiul Constanţa prin primar, serviciul juridic, nu mai deţinea atribuţii de reprezentare a Consiliului local Constanţa şi a Municipiului Constanţa la nivelul instanţelor judecătoreşti, iar din această perspectivă apelul trebuia semnat de primar ceea ce în speţă nu a avut loc.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin ordinul nr. 685 16 aprilie .1966 emis de fostul Sfat popular al oraşului Constanţa, autoarei reclamantei, C.A., i s-a repartizat imobilul situat în Constanţa fără ca în cuprinsul respectivului act să se specifice suprafaţa terenului şi numărul de camere.
Martorii audiaţi în cauză, la propunerea reclamantei, au relatat că la data respectivă, mama reclamantei lucra la ICRAL Constanţa şi că în ceea ce priveşte construcţia, aceasta era într-o stare avansată de degradare motiv pentru care autoarea reclamantei a reconstituit camerele existente edificând practic o nouă locuinţă care a fost stăpânită de atunci de către autoare şi fiica acesteia.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a specificat faptul că în fişa bunului imobil în discuţie, cu ocazia realizării cadastrului municipiului Constanţa în 1994, sunt consemnate pentru teren şi construcţie, deţinător C.A.(ICRAL) şi suprafaţa de teren aparţinând imobilului de 194,30 mp.
Potrivit art. 1847 C. civ. ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
În speţă, posesia exercitată de autoarea reclamantei C.A. nu întrunea aceste caracteristici.
Astfel, probele dosarului atestă că mama reclamantei a preluat locuinţa în litigiu în calitate de locatară, proprietar la acea dată fiind statul, care prin organele sale abilitate i-a şi predat-o în folosinţă.
Prin urmare, C.A. nu a exercitat asupra imobilului în discuţie o posesie sub nume de proprietar ci o posesie precară.
Pe de altă parte, în sistemul Constituţiei din 1965 dreptul de proprietate de stat era un drept absolut, exclusiv, inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil. Din aceste atribute rezultă consecinţacă bunurile proprietate de stat nu puteau fi dobândite prin uzucapiune de către o persoană fizică sau de o organizaţie cooperatistă ori de o altă organizaţie obştească.
Din această perspectivă, împrejurarea că autoarea reclamantei ar fi avut număr de rol şi figura în evidenţele fiscale cu imobilul în litigiu este irelevantă pentru invocarea prescripţiei achizitive.
De altfel, certificatul de atestare fiscală nr. 66398 din 14 octombrie 1996 emis de D.G.F.P.C.F.S. Constanţamenţionează că la cererea – declaraţie a autoarei reclamantei şi a verificărilor făcute, C.A. pentru moştenitorii Ş., figura în evidenţe cu imobilul din Constanţa impus de la 1 ianuarie 1968, construcţie abuzivă şi teren de 150 mp.
Aşadar din conţinutul acestui certificat rezultă că autoarea reclamantei a fost înscrisă în evidenţele fiscale la cererea acesteia dar pentru moştenitorii Ş. Prin urmare, chiar dacă imobilul în litigiu nu ar fi aparţinut statului, ceea ce însă în cauză nu s-a probat cu certitudine, încă reclamanta nu ar fi putut invoca prescripţia achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate din moment ce autoarea sa a fost înscrisă în evidenţele fiscale nu în nume propriu ci pentru moştenitorii Ş. şi prin urmare şi din această perspectivă apare că a exercitat o posesie precară.
În fine, susţinerea recurentei că cererea de apel a Consiliului local Constanţa ar fi nulă întrucât nu a fost semnată de primar este de asemenea neîntemeiată.
Adresa nr. 83005 din 22 iunie 2001 emisă de Consiliul local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin primar, prin care s-a învederat că începând cu data de 25 iunie 2001, consilierii serviciului juridic nu mai aveau atribuţii de reprezentare a respectivului consiliu şi a municipiului Constanţa la nivelul instanţelor judecătoreşti nu era de natură a conduce la sancţiunea nulităţii apelului.
Astfel, cererea de apel a fost formulată la 19 aprilie 2001, anterior măsurii de retragere a mandatului de reprezentare pentru consilierii juridici şi oricum fusese semnat şi de directorul Direcţiei administraţiei publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanţa căruia nu i-a fost retras mandatul.
Faţă de cele ce preced recursul reclamantei G.M. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei nr. 258/C din 17 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 158/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 157/2001. Civil → |
|---|
