CSJ. Decizia nr. 1625/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1625
Dosar nr. 3155/2001
Şedinţa publică din 17 aprilie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 aprilie 1998, reclamantul D.D., în nume propriu şi, în calitate de procurator, pentru D.V. şi D.I., a chemat în judecată Primăria comunei Mogoşeşti, judeţul Iaşi, solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, aceasta să fie obligată a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2,6003 ha teren situat în intravilanul comunei, imobilul dispensar medical uman amplasat pe menţionatul teren şi construcţia începută pe acelaşi teren, ulterior abandonată.
Tot prin acţiune, reclamanţii au mai solicitat ca pârâta să fie obligată a le plăti despăgubirile reprezentând daunele provocate celor două clădiri de locuit şi anexelor gospodăreşti amplasate pe terenul revendicat, precum şi venitul nerealizat de ei în perioada deţinerii abuzive a imobilelor de către aceasta.
La 21 septembrie 1998, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând constatarea dreptului lor de proprietate, prin accesiune, în baza art. 488 şi urm. C. civ., asupra construcţiilor,dispensarul uman reconstruit pe terenul din litigiu şi edificiul început apoi abandonat, amplasat pe acelaşi teren.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut:
că sunt proprietarii suprafeţei de 2,6003 ha teren situat în comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi, teren care, conform planului de diviziune şi hotărnicie, executat după reforma agrară din 1945 şi procesului verbal din 18 septembrie 1945, poartă denumirea de „Curtea din Sat";
că dreptul lor de proprietate asupra terenului revendicat este confirmat prin sentinţa civilă nr. 2571/1997 a Judecătoriei Iaşi;
că imobilele sunt posedate de către pârâtă fără nici un titlu, deci în mod abuziv din anul 1949, când ei, proprietarii au fost strămutaţi în sudul ţării;
că pârâta refuză a le preda imobilele în litigiu în deplină proprietate şi paşnică folosinţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1530 din 27 octombrie 2000, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea în sensul ce urmează:
a obligat pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi paşnică posesie suprafaţa de 2 ha teren „conac", situată în intravilanul comunei Mogoşeşti, judeţul Iaşi;
a constatat dreptul de proprietate al reclamanţilor, dobândit prin accesiune, asupra imobilelor – dispensarul medical uman Mogoşeşti şi blocul de locuinţe cu parter şi două etaje, aflat în stadiul de execuţie, imobile construite pe terenul acestora şi a obligat pe pârâtă să lase acestora ambele imobile în deplină proprietate şi liniştită posesie;
a dispus disjungerea cererii de obligarea pârâtei la plata sumei de 850.000.000 lei reprezentând venit nerealizat de reclamanţi în perioada deţinerii abuzive a imobilului de către aceasta – până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în revendicare, precum şi suspendarea judecăţii capătului de cerere menţionat;
a obligat pe pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în esenţă, a reţinut:
că reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate doar asupra suprafeţei de 2 ha teren „conac", situată în intravilanul comunei Mogoşeşti, iar nu şi asupra restului de 6003 mpteren revendicat conform planului de hotărnicie aflat la dosarul de fond;
că imobilul revendicat a fost preluat de stat fără titlu, astfel că dreptul de proprietate al părinţilor reclamanţilor nu a fost desfiinţat legal iar statul nu a dobândit legitim dreptul de proprietate;
invocând dreptul de accesiune reglementat de art. 492 C. civ., ca mijloc originar de dobândire a proprietăţii, tribunalul a considerat că reclamanţii au dobândit, potrivit art. 488 şi urm. C. civ., dreptul de proprietate, prin accesiune, atât asupra dispensarului medical uman (care are încorporate materiale din construcţia demolată) cât şi asupra blocului de locuinţe – în curs de executare.
că este neîntemeiată susţinerea pârâtei potrivit căreia imobilul cu destinaţie de dispensar medical uman şi terenul aferent fac parte din domeniul public al comunei, întrucât, în conformitate cuart. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 – dacă bunurile au fost preluate fără un titlu valabil ele pot fi revendicate de foştii proprietari;
că asupra dispensarului medical uman, chiar dacă a fost construit cu bună credinţă, statul nu poate reclama un drept de proprietate ci doar un drept de creanţă.
Sentinţa tribunalului a fost apelată atât de reclamanţi cât şi de pârâtă.
În motivarea apelului, reclamanţii au susţinut că, în mod greşit s-a dispus obligarea pârâtei de a le lăsa în proprietate şi posesie numai suprafaţa de 2 ha teren, deoarece, atâta timp cât actele de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 2,6003 ha au fost pierdute în anul 1949 iar Primăria comunei Mogoşeşti a refuzat să le elibereze documente care să ateste dreptul lor de proprietate, se impune a se considera dovedit şi dreptul pentru diferenţa de 6003 mp teren; că, întrucât, în baza sentinţei civile nr. 2571/1997 a Judecătoriei Iaşi, dreptul de proprietate a fost reconstituit pentru 2 ha teren „conac" numai în favoarea reclamantului D.D., pârâta trebuia să fie obligată să lase numai acestuia în deplină proprietate şi paşnică folosinţă cele 2 ha teren.
Tot ca motiv de apel a fost şi susţinerea reclamanţilor în sensul că pârâta nu justifică dreptul de creanţă acordat de tribunal deoarece a fost un detentor precar,construcţiile fiind edificate cu rea-credinţă pe terenul de care ei au fost deposedaţi prin violenţă, în momentul strămutării în oraşul Craiova, pentru motive politice.
La rândul ei, pârâta Primăria comunei Mogoşeşti, prin apelul declarat a susţinut:
că terenul şi construcţiile revendicate aparţin domeniului public, conform art. 5 din Legea nr. 18/1991 şi a Hotărârii Consiliului Local Mogoşeşti nr. 29 din 15 august 1999;
că atât dispensarul medical uman cât şi blocul de locuinţe au fost realizate cu sprijin bănesc de la fondul de stat (credite rambursabile în perioada 1972 – 1976) precum şi prin munca voluntară a locuitorilor comunei, în baza autorizaţiilor prevăzute de actele normative în vigoare la data edificării;
că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească numai despăgubiri iar nu şi imobilele în natură, întrucât, prin hotărârea nr. 184 din 15 aprilie 1997 a Comisiei Judeţene Iaşi de Aplicare a Legii nr.112/1995, neatacată potrivit procedurii prevăzută de această lege, s-a hotărât acordarea de despăgubiri petentului D.D. atât pentru materialele rezultate din imobilul demolat ce a aparţinut autorului său şi care au fost încorporate în imobilul reconstruit (dispensarul uman), cât şi pentru terenul aferent.
Că reclamanţii nu şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate deoarece procesul verbal de expropriere nu constituie titlu de proprietate, iar sentinţa civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iaşi nu individualizează şi nu stabileşte vecinătăţile terenului asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate familiei D., motiv pentru care s-a dat reclamanţilor teren pe alt amplasament decât cel pe care se află dispensarul uman şi blocul de locuinţe conform anexei 28, validată de Comisia Judeţeană Iaşi de Aplicare a Legii nr.18/1991.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 31 din 25 mai 2001, a admis apelul pârâtei, schimbând în tot sentinţa tribunalului în sensul respingerii acţiunii şi a respins apelul reclamanţilor.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2,6003 ha din comuna Mogoşeşti, Judeţul Iaşi, pe care se află dispensarul medical uman şi blocul de locuinţe, deoarece actele invocate – procesul verbal din 18 septembrie 1945şi sentinţa civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iaşi – (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac), prin care s-a reconstituit lui D.D. dreptul de proprietate cu privire la 10 ha teren, din care 8 ha în extravilan şi 2 ha în intravilan nu pun în evidenţă amplasamentul şi vecinătăţile terenului, modul de dobândire.
În ce priveşte sentinţa civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iaşi, instanţa de apel, a mai reţinut că aceasta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat şi pentru faptul că reclamantul D.D. nu a obţinut titlul de proprietate care urma să fie emis de Comisia Judeţeană Iaşi de Aplicare a Legii nr. 18/1991.
Reţinând că reclamantul nu şi-a dovedit dreptul de proprietate pretins, instanţa de apel a considerat că este de prisos a mai fi analizate celelaltemotive din apelurile părţilor.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanţii D.D., D.V. şi D.I., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală pentru motivele anume indicate care, în lipsa unor precizări, urmează a fi încadrate în prevederile art. 304 punctele 8, 9, şi 10C. proc. civ.
În esenţă, recurenţii-reclamanţi reiterează criticile aduse sentinţei prin apel.
În dezvoltarea motivelor, recurenţii susţin că în mod greşit instanţa de apel a considerat că procesul verbal din 18 septembrie 1945 al Comitetului local de reformă agrară din comuna Mogoşeşti şi sentinţa civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iaşi de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 10 ha teren din care 2 ha reprezintă teren intravilan pe care se află construcţiile nu fac dovada proprietăţii pe considerentul că n-ar evidenţia amplasamentul şi vecinătăţile terenului. În realitate, susţin recurenţii, actele menţionate ca şi alte acte ignorate complet de instanţă – cum sunt cele emise de Arhivele Statului, procesele verbale de expropriere, inventariere, adresa nr. 1357/1996 a Primăriei Mogoşeşti prin care se recunoaşte faptul că imobilul a aparţinut familiei D., adresa nr. 3772/1997 a Prefecturii Iaşi care atestă că terenul revendicat nu a fost niciodată în proprietatea statului sau a CAP, Planul de hotărnicie şi diviziune din perioada anterioară anului 1949, schiţa respectivă, procesul verbal al Inspectoratului Tehnic Cadastral Iaşi, legalizat în anul 1945 fac deplina dovadă a dreptului revendicat – 2,6003 ha teren intravilan.
Recurenţii-reclamanţi susţin - în cadrul recursului - că au şi un drept de proprietate asupra construcţiilor (dispensarul medical uman şi blocul de locuinţe în construcţie) dobândit prin accesiune potrivit art. 492 şi art. 498 C. civ.
Nemulţumiţi că instanţa nu a analizat toate motivele de apel, recurenţii-reclamanţi arată că bunul revendicat nu a ieşit niciodată din circuitul civil, fiind folosit abuziv de stat în urma dislocării lor şi a părinţilor în 1949, în municipiul Craiova.
Recurenţii exclud buna-credinţă a pârâtei în edificarea construcţiilor, astfel că nu sunt de acord a se acorda acesteia un drept de creanţă.
În sfârşit, recurenţii învederează că soluţia finală din speţă nu va putea fi influenţată de hotărârea nr. 184/1997 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care li s-au acordat despăgubiri, deoarece ei au înţeles să revendice imobilul conform art. 480 – 482 C. civ.
Recursul este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate.
O primă deficienţă a deciziei recurate vizează greşita apreciere,de către instanţa de apel, a dovezilor de proprietate de care s-au prevalat reclamanţii.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost dovedit în dosar prin următoarele acte: sentinţa civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iaşi (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac) prin care s-a reconstituit lui D.D. dreptul de proprietate cu privire la 10 ha teren, din care 8 ha în extravilan şi 2 ha în intravilan.
Această sentinţă a fost fundamentată pe următoarele acte: procesul verbal din 18 septembrie 1945, din care rezultă că organul competent la acea dată – Comitetul Local pentru reformă agrară din comuna Mogoşeşti – Iaşi a dispus exproprierea din proprietatea soţilor V. şi D.D. a suprafeţei de 4 ha teren, că în proprietatea numiţilor soţi au rămas 60 ha teren, din care 2 ha „conac", 5 ha fâneaţă şi 53 ha arabil; actele de stare civilă care atestă că reclamanţii sunt moştenitorii defuncţilor V. şi D.D.; recunoaşterea Primăriei comunei Mogoşeşti că actualul dispensar medical uman se află amplasat pe terenul care a aparţinut familiei D. anterior anului 1948; planul de hotărnicie aflat ladosarul de fond.
Este adevărat că sentinţa menţionată reconstituie dreptul de proprietate doar pentru 2 ha teren intravilan, iar nu şi pentru diferenţa de 6003 mpasupra căreia reclamanţii pretind clarificări.
Dar, în dosar există acte care evidenţiază faptul că totalul suprafeţei de teren deţinută de părinţii reclamantului ar fi inclus şi diferenţa de 6003 mp.
Din cele arătate mai sus, rezultă că nici Decizia din apel şi nici sentinţa tribunalului nu pun în evidenţă o situaţie de fapt clară în ce priveşte suprafaţa de teren revendicată şi individualizarea acesteia.
Aşadar, pentru identificarea atât a diferenţeide 6003 mp teren cât şi a celor 2 ha teren, acesta din urmă atribuit reclamanţilor în alt amplasament, care nu pune în evidenţă vecinătăţile, se impune rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei expertize topometrice.
În rejudecare, vor fi analizate toate actele depuse la dosar de reclamanţi în dovedirea proprietăţii terenului revendicat.Exemplificativ, sunt vizate:
- sentinţa civilă nr. 2751/1997 a Judecătoriei Iaşi de reconstituire a dreptului de proprietate lui D.D.
- fişa – datată 31 mai 2001 – întocmită de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 – care evidenţiază suprafaţa de 2,60 ha. teren intravilan;
- actul nr. 3354/25 octombrie 2001 emis de Primăria Mogoşeşti care pune în evidenţă vecinătăţile terenului din litigiu cum erau în anul 1949;
- actul nr. 2483 din 15 august 2002 emis de aceeaşi Primărie Mogoşeşti.
- actul de partaj voluntar de care reclamanţii au făcut vorbire în întâmpinare şi în cadrul dezbaterilor.
În rejudecare, va fi reanalizat şi capătul de cerere privind construcţiile edificate pe terenul reclamanţilor, ţinându-se seama, evident, şi de hotărârea judecătorească definitivă pronunţată - sub acest aspect - conform Legii nr. 112/1995 (hotărârea nr. 184 din 15 aprilie 1997 – dosar apel).
În consecinţă, recursul declarat în cauză fiind întemeiat – pentru considerentele arătate – urmează să fie admis şi hotărârile ambelor instanţe să fie casate, cu trimiterea dosarului, spre rejudecare conform art. 725 alin. (2) teza finală C. proc. civ., la instanţa de drept comun competentă - Judecătoria Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.D., D.V. şi D.I. împotriva deciziei civile nr. 31 din 25 mai 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilănr. 1530 din 27 octombrie 2000 a Tribunalului Iaşi şi trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Iaşi ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 aprilie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1624/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1585/2001. Civil → |
|---|
