CSJ. Decizia nr. 1585/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1585
Dosar nr.3900/2001
Şedinţa publică din 16 aprilie2003
S-a luat în examinare recursuldeclarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin MunicipiulBucureşti reprezentat de primarul generalîmpotriva deciziei nr. 343din 14 iunie 2001a Curţii de ApelBucureşti – secţia a IV – a civilă.
La apelul nominals-au prezentat: recurentul-pârât reprezentat de consilier juridic O.O.şi intimaţii-reclamanţi H.M.A., H.M.L., H.Ş.G.şi H.V., toţi reprezentaţi de avocat C.A.
Procedura completă.
Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat în scris arătând că nu mai susţine punctul 2 deoarece acest aspect a fost soluţionat de practica Curţii Supreme de Justiţie – secţia civilă.
Avocat Constantin Amzuţă solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 august 1998 reclamanţii H.M.A., H.M.L., H.Ş.G.şi H.V. (M.L.) au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Louis Blank nr. 3, sectorul 1, compus din teren de 480 m.p. şi construcţia formată din parter, două etaje şi pivniţă din zid.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii lui H. F. care prin actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.3682/29 martie 1911 şi nr. 8398/24 iunie 1911 a dobândit dreptul de proprietate asupra a două terenuri de câte 240 m.p. situate în Bucureşti, str. Louis Blank nr. 3, sectorul 1, iar în baza autorizaţiei nr. 59/A din 25 iunie 1911 a ridicat construcţia descrisă mai sus, care există şi în prezent.
Prin adresa nr. 10.082 din 1 septembrie 1999 S.C."H.N." SA a comunicat reclamanţilor că o cotă de 1/3 din imobil a fost trecută în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, adresa nefăcând în nici un fel vorbire despre situaţia juridică a restului de 2/3 din proprietate. Mai susţin reclamanţii că preluarea de către stat a imobilului a fost contrară prevederilor art. 13 şi 34 din Constituţia intrată în vigoare în anul 1965 şi art. 481 C.civ., iar prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr.223/1974.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV – a civilă, prin sentinţa nr. 993 din 18 octombrie 2000 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, cu motivarea că o cotă de 1/3 din imobil a fost preluată de la H.V. în baza Decretuluinr.223/1974, cu plata de despăgubiri, iar restul, reprezentând cota de 2/3, a fost trecută în proprietatea statului în temeiul a două sentinţe judecătoreşti pronunţate în baza Decretului nr.111/1951, hotărâri care nu au fost contestate de reclamanţi, astfel că ele îşi produc efecte depline, constituind titlul statului asupra imobilului.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanţii H.M.A., H.M.L., H.Ş.G.şi H.V. a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă, care, prin Decizia nr. 343 din 14 iunie 2001, a schimbat în tot hotărârea tribunalului, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârât să lase reclamanţilor în deplină proprietate imobilul situat în str.Louis Blank nr.3,sectorul 1.
Pentru a decide astfel Curtea a reţinut că "având în vedere că apelul este o cale devolutivă de atac, reclamanţii au declarat că înţeleg să invoce pe fondul cauzei şi dispoziţiile art. 2 lit. "g" din Legea nr.10/2001".
Cu referire la cota de 1/3 din imobil preluată de Stat în baza Decretului nr.223/1974 Curtea de Apel Bucureşti a constatat că măsura a fost contrară prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 12 şi 36 din Constituţia adoptată în 1965, art. 481 C.civ. şi art. 13 – 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar "în ceea ce priveşte restul cotei de 2/3 din imobil preluată de stat prin două sentinţe în baza Decretului nr.111/1951, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. "d" şi "g" din Legea nr.10/2001, în sensul că imobilul a fost preluat abuziv, fără un titlu valabil".
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Municipiul Bucureşti, reprezentat de primarul general, care a criticat hotărârea Curţii de Apel Bucureşti în temeiul următoarelor motive: 1) Reclamanţii nu au făcut dovada calităţii lor procesuale active în sensul că nu au depus la dosar titlul de proprietate pentru imobilul revendicat, actul de vânzare-cumpărare din 1911 se referă la un teren de 240 m.p. situat în Bucureşti, Şoseaua Bonaparte nr. 11, Aleea Blank I, nr. 9, iar autorizaţia nr. 59/A din 25 iunie 1911, nu se referă la imobilul revendicat, ci la acela din Aleea Blank A nr. 3; 2) Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă; 3) Întrucât Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă, ea nu-şi poate găsi aplicarea în cauză; 4) Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că titlul statului îl reprezintă hotărâri judecătoreşti definitive, date în temeiul Decretului nr.111/1951, motiv pentru care nu se poate reţine că imobilul a fost preluat abuziv.
Cu ocazia dezbaterii orale a recursului, pârâtul a declarat că nu mai susţine al doilea motiv de casare, astfel că atare motiv nu va mai fi analizat.
Recursul pârâtului este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Unul din principiile care guvernează aplicarea legii în timp este cel al neretroactivităţii legii civile noi potrivit cu care o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc ori se nasc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute. Într-o altă formulare, potrivit acestui principiu, trecutul scapă legii civile noi. Acest principiu este unul constituţional şi de drept civil în acelaşi timp, fiind consacrat expres prin art. 15 alin . 2 din Constituţia României şi art. 1 C.civ..
Nici prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 legiuitorulnu s-a abătut de la acest principiu, mai mult, l-a recunoscut şi l-a consacrat în mod expres. Astfel, potrivit art. 47 alin. 1 din legea citată, prevederile acesteia sunt aplicabile şi acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.
Este evident că instanţa de apel a interpretat greşit această prevedere, deoarece, aplicarea legii civile noi (Legea nr.10/2001) era posibilă numai în cazul în care persoanele îndreptăţite (reclamanţii) îşi exprimau voinţa fie în sensul renunţării la prezenta judecata începută la data de 20 august 1998 potrivit dreptului comun, fie cereau suspendarea acestei judecăţi.
Din lectura practicalei deciziei civile nr. 343 din 14 iunie 2001, ce face obiectul recursului de faţă, se constată că, în realitate, nu reclamanţii, ci instanţa de apel a avut iniţiativa soluţionării cauzei în temeiul legii noi, odată ce este consemnată precizarea potrivit căreia "Curtea pune în discuţie dispoziţiile Legii nr.10/2001 nu sub aspect procedural ci cu privire la art. 2 lit. d şi g ".
Întrucât instanţa de apel a aplicat prevederile legii noi nr. 10/2001 unei acţiuni promovată direct în justiţie la 20 august 1998, fără a observa că nu s-a urmat procedura jurisdicţional-administrativă prealabilă şi soluţionând litigiul dintre părţi în baza altor temeiuri de drept decât cele cu care a fost învestită, încălcând în acest mod principiul constituţional şi de drept civil al neretroactivităţii legii civile noi, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reluarea judecăţii.
De altfel, prin aplicarea unor prevederi din Legea nr.10/2001, instanţa a nesocotit şi dispoziţiile art. 294 alin. 1 C.proc.civ., întrucât a schimbat în apel cauza cererii de chemare în judecată, încălcând interdicţia stipulată expres de textul citat.
În rejudecare, instanţa de trimitere va analiza, sub formă de apărări, şi susţinerile făcute de pârât în motivele unu şi patru de recurs, va administra dovezi pentru a înlătura şi clarifica neconcordanţele din actele de proprietate exhibate de reclamanţi, va solicita să se depună la dosar şi a doua hotărâre judecătorească pronunţată în baza Decretului nr.111/1951 (sentinţa civilă nr. 5454/10 septembrie 1963 – Dosar nr. 5977/1963 – pronunţată de fostul Tribunal Popular Raional "30 Decembrie") şi va verifica dacă cele două sentinţe au fost atacate în termenele şi formele prevăzute de lege de reclamanţi ori de autorii lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Municipiul Bucureşti reprezentat de primarul general împotriva deciziei nr. 343 din 14 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV – a civilă – pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 aprilie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1625/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1583/2001. Civil → |
|---|
