CSJ. Decizia nr. 1630/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1630
Dosar nr.5897/2001
Şedinţa publică din 17 aprilie2003
La data de 9 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi intervenienta N.R. împotriva deciziei civile nr. 510din25 octombrie 2001a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV – a Civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 9 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la 17 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 ianuarie 1997, reclamantul B.P.C.Z.a chemat în judecată pârâta S.C."R."SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată să-i prezinte starea existentă a imobilului din Bucureşti, str. Cobălcescu nr. 25 compus din două corpuri de clădire şi teren, să-i predea contractele de închiriere şi toate anexele şi să-i restituie chiriile încasate fără drept, cu valoarea provizorie stabilită la 500.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că prin sentinţa civilă nr.9605 din 19 noiembrie 1992 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a constatat că imobilul a trecut abuziv la stat şi că titularii dreptului de proprietate asupra imobilului sunt reclamanţii din acel litigiu, anume B.P.C.Z.şi B.Z..
La 5 ianuarie 1998, N.R., chiriaşa apartamentului nr. 2 etaj 1 din corpul de clădire A, care prin contractul nr. 38/112 din 22 ianuarie 1997 încheiat cu pârâta S.C."R."SA a cumpărat apartamentul cu suma de 21.990.102 lei, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei.
Faţă de intervenţia formulată, reclamantul a depus la 6 aprilie 1998 în dosar cerere reconvenţională, solicitând constatareal nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.38/112 din 22 ianuarie 1997, şi o cerere de intervenţie forţată a Primăriei Municipiului Bucureşti şi, ca urmare a celor de mai sus, prin acelaşi script, a cerut obligarea intervenientelor N.R. şi Primăria Municipiului Bucureşti să-i predea efectiv în deplină şi exclusivă proprietate apartamentul nr. 2 etaj 1 situat în corpul A din Bucureşti, str. Cobălcescu nr. 25.
La data de 5 octombrie 1998 intervenienta N.R. a formulat cerere de chemare în garanţie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a S. C. „R." SA, solicitând obligarea lor la plata preţului actualizat al apartamentului cumpărat, în ipoteza în care se va admite cererea reclamantului de constatare a nulităţii contractului ei de vânzare-cumpărare privind apartamentul.
Judecătoria Sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 18.203 din 16 noiembrie 1998, a admis în parte acţiunea precizată a reclamantului, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 38/112 din 22 ianuarie 1997 încheiat între N.R. şi S.C."R."SA, a respins cererea împotriva pârâtei N.R. pentru obligarea acesteia de a lăsa reclamantului în deplină şi exclusivă proprietate apartamentul, cu motivarea că a încetat din viaţă coproprietara B.Z. şi reclamantul nu a dovedit acceptarea moştenirii acesteia, promovând singur acţiunea privind imobilul.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de intervenţie formulată de N.R. şi s-a disjuns cererea de chemare în garanţie introdusă de intervenienta N.R. împotriva pârâtei S.C."R."SA.
Apelurile introduse de reclamant, intervenienta N.R. şi pârâta S.C."R."SA au fost admise prin Decizia nr. 2206/A din 13 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ, care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
După reînregistrarea cauzei, prin sentinţa civilă nr.9822 din 25 mai 2000, Judecătoria Sectorului 1 a declinat competenţa soluţionării litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti la cererea reclamantului, care a învederat în instanţă că valoarea obiectului cererii este de 1 miliard de lei şi în 1997 era peste 150 milioane de lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ, în faţa căruia reclamantul, prin reprezentant, a precizat că " înţelege să se judece pe toate capetele de cerere", a pronunţat sentinţa civilă nr. 222/F din 30 martie 2001, prin care a admis în parte acţiunea reclamantului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 38/112 din 22 ianuarie 1997 încheiat între Primăria Bucureşti prin mandatara sa S.C."R."SA şi N.R. privind imobilul situat în Bucureşti, str. Cobălcescu nr. 25 etaj 1 apartament 2 sectorul 1 şi pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul mai sus menţionat.
Prin aceeaşi sentinţă s-au respins ca fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei S.C."R."SA de a prezenta starea fizică a imobilului şi de a-i preda reclamantului contractele de închiriere însoţite de anexe privind imobilul, s-a luat act că reclamantul renunţă la capătul de cerere privind plata chiriei şi s-a respins cererea de intervenţie formulată de N.R..
Apelurile declarate de intervenientele N.R. şi Primăria Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 222 din 30 martie 2001 au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 510 din 25 octombrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs intervenientele Primăria Municipiului Bucureşti şi N.R..
Prin recursul său, Municipiul Bucureşti, reprezentat legal prin Primarul General, invocând motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susţine că reclamantul nu a dovedit acceptarea succesiunii mamei sale B.Z., deci nu îşi justifică calitatea procesuală activă, iar calitatea de moştenitor sezinar nu suplineşte omisiunea acceptării succesiunii.
De asemenea, în mod greşit a fost obligat recurentul să lase reclamantului-intimat în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu, având în vedere că acesta nu mai deţine imobilul, care a fost vândut intervenientei N.R., aşadar recursul nu mai are calitate procesuală pasivă.
Recurenta N.R. invoca şi ea lipsa calităţii procesuale active a intimatului-reclamant, arătând că, deşi este moştenitor sezinar, această calitate nu se confundă cu cea de moştenitor acceptant, iar pentru a-şi confirma calitatea de moştenitor al mamei sale, B.Z., coproprietară asupra imobilului, intimatul-reclamant trebuia să accepte succesiunea acesteia, ceea ce însă nu a dovedit şi prin urmare nu deţine legitimare procesuală activă în acest litigiu, soluţia legală fiind aceea a respingerii capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu recurenta.
Analizând recursurile declarate de pârâtă şi intervenientă, luând în examinare şi motivul de ordine publică al competenţei materiale de soluţionare a pricinii, invocat din oficiu de instanţa de recurs, se constată că ambele recursuri sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce se vor expune, întemeiată fiind şi excepţia invocată, pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 9 aprilie 2003.
Intimatul-reclamant a investit instanţele, iniţial în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C."R."SA, cu cererea având ca obiect obligarea acesteia la a-i prezenta starea existentă a imobilului, a-i preda contractele de închiriere şi anexele şi a-i restitui chiriile încasate, estimate provizoriu la 500.000 lei.
Ulterior, prin cererea completatoare formulată în contradictoriu cu recurenţii N.R. şi Primăria Municipiului Bucureşti, intimatul-reclamant a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 2 etaj 1 din corpul A situat în Bucureşti, str. Cobălcescu nr. 25 şi, prin aceeaşi cerere, ca urmare firească a primului petit, a solicitat obligarea celor doi recurenţi de a-i preda efectiv în deplină şi exclusivă proprietate şi liniştită posesie imobilul mai sus menţionat.
Investite cu acţiunea completatoare, instanţele erau datoare să îi dea o corectă calificare juridică, de care depindea în primul rând determinarea instanţei competente material să soluţioneze litigiul în fond. Astfel, în cauză, nu prezintă relevanţă sensul literal al termenilor utilizaţi de intimatul-reclamant sau ordinea pe care a dat-o capetelor de cerere, ci scopul urmărit prin demersul judiciar şi anume de a lipsi de efecte juridicecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, având ca obiect imobilul asupra căruia intimatul-reclamant pretinde un drept de proprietate.
Aşadar, acţiunea precizată, cu care instanţele au fost ulterior investite, este una în constatarea nulităţii unui contract, iar solicitarea "de a i se preda în deplină şi exclusivă proprietate imobilul", deşi a fost formulat ca un capăt de cerere distinct, nu este decât un demers judiciar subsidiar nulităţii convenţiei şi care constituie, în realitate, efectele nulităţii reprezentate de principiile retroactivităţii şi al repunerii în situaţia anterioară.
Aplicarea principiului retroactivităţii în materia nulităţii atrage desfiinţarea actului juridic prin înlăturarea efectelor produse în trecut, începând cu momentul încheierii lui, la care se adaugă încetarea de a mai produce efecte în viitor. Cel de al doilea principiu care guvernează efectele nulităţii constă în repunerea părţilor în situaţia anterioară, regulă potrivit căreia tot ce s-a executat în temeiul unui act lovit de nulitate trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat.
Sub aspect strict procesual, în ordinea lor firească, cum de altfel a remarcat şi intimatul-reclamant în cererea sa completatoare, acţiunea sa depusă la 6 aprilie 1998 cuprinde două acţiuni: o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi o acţiune în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului nul, cu efect de înlăturare a tot ce s-a produs în trecut, din momentul încheierii actului.
Fiind corect calificată acţiunea completatoare ca una în constatarea nulităţii unui act juridic civil, la determinarea competenţei materiale după valoare a unor asemenea acţiuni, trebuie avut în vedere preţul consemnat în contractul de vânzare-cumpărare, deoarece, cât timp nu este contestat, preţul constituie singurul element de apreciere de natură obiectivă, neavând relevanţă pentru stabilirea competenţei după valoare estimarea făcută de o parte din proces, fără nici un suport doveditor (1 miliard potrivit precizării intimatului-reclamant) sau evaluarea făcută de un organ fiscal ori valoarea stabilită ulterior în cadrul unui proces pe cale de expertiză, întrucât, în aceste din urmă situaţii, determinarea competenţei materiale ar depinde în totalitate de un factor subiectiv şi, în orice caz, exterior actului juridic a cărei nulitate se cere a se constata.
Aşadar, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze acţiunea are relevanţă obiectul acţiunii iniţiale, care era obligaţia de a face, iar pentru acţiunea completatoare are relevanţă exclusivă numai cuantumul preţului stipulat în actul a cărei nulitate se cere în justiţie, iar nu alte evaluări străine contractului.
Pe cale de consecinţă, întrucât preţul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită este 21.990.102 lei (fila 23 dosarul iniţial), instanţa competentă să soluţioneze cererea completatoare formulată la 6 aprilie 1998 era Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, căreia îi aparţine competenţa şi relativ la acţiunea introductivă, având ca obiect obligaţia de a face, cât şi celelalte cereri ulterior formulate.
Faţă de cele ce preced, reţinând că litigiul a fost soluţionat în fond de o instanţă necompetenţă (tribunalul în loc de judecătorie), se vor admite recursurile, se va casa Decizia atacată, precum şi sentinţele civile nr.9822 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 şi nr. 222 din 30 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V – a civilă şi de contencios administrativ şi se va trimite cauza pentru soluţionarea pe fond la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care, în rejudecare, va examina şi aspectele învederate în motivarea recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general şi intervenienta N.R. împotriva deciziei nr. 510 din 25 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a Civilă.
Casează Decizia susmenţionată, sentinţa civilă nr. 222 din 30 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V – a Civilă şi de Contencios Administrativ şi sentinţa civilă nr. 9822 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Trimite cauza pentru soluţionarea pe fond la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 aprilie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1637/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1624/2001. Civil → |
|---|
