CSJ. Decizia nr. 1768/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1768
Dosar nr.4241/2001
Şedinţa publică din 6 mai2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii P.N., P.B.G.şi P.C .împotriva deciziei civilenr. 299 Adin26 iunie 2002a Curţii de ApelBucureşti – Secţia a III – a Civilă.
La apelul nominals-au prezentat recurenţii-reclamanţi P.N., P.B.G.şi P.C., primul personal şi asistat, următorii reprezentaţi de avocat G.A., intimaţii-pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O., Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin consilier juridic M.S., Ministerul Finanţelor Publice prin consilier juridic M.S., Ministerul Finanţelor Publice prin consilier juridic A.L., lipsind intimata-pârâtă S.C."H.N."SA şi intimaţii-intervenienţi P.C.M ., C.J.şi D.M..
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului.
Avocat G.A.a susţinut recursul pentru motivele dezvoltate în scris şi a solicitat admiterea acestuia.
Consilier juridic M.S. a solicitat respingerea recursului, invocând lipsa calităţii procesuale pasive a părţii pe care o reprezintă.
Consilier juridic O.O. a invederat că singurul pârât care are calitate procesuală pasivă în cauză este Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român. A pus concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Consilierul juridic A.L. a solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii P.N., P.B.G.şi P.C. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, Str. Tuberozelor nr. 4, sectorul 1.
În motivare aceştia au arătat că imobilul, moştenit de la bunica lor P.C.a fost rechiziţionat de sovietici în anul 1949, apoi naţionalizat abuziv pe numele bunicului N.P..
La data de 28 martie 1995 reclamanţii solicită introducerea în cauză a pârâtei S.C."H.N."SA iar aceasta se apără în sensul că imobilul nu se află în posesia şi administrarea sa.
Instanţa a solicitat relaţii privind situaţia juridică a imobilului de la Primăria Municipiului Bucureşti iar aceasta a comunicat (fila 88 dosar fond) că imobilul nu se află în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti ci în administrarea Regiei Autonome Locato.
Prin adresa nr. 136/14 ianuarie 1977 Regia Autonomă Locato a comunicat că imobilul nu se află în administrarea sa, punându-se problema legitimării procesuale pasive.
La data de 21 ianuarie 1997 C.J.şi D.M. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu pentru a se constata că sunt moştenitoarele testamentare ale defunctului P.L.(la rîndul său moştenitor al autorilor proprietari) iar reclamanţii nu au calitate procesuală activă, solicitând ca revendicarea să se pronunţe în favoarea intervenientelor.
La data de 23 septembrie 1997 P.C.M. a formulat la rândul său cerere de intervenţie indicând că aceasta este atât în nume propriu cât şi în interesul reclamanţilor.
În demersul instanţei de a lămuri situaţia juridică a imobilului s-a constatat următoarea situaţie de fapt: imobilul în litigiu a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 poziţia 142 din anexă; la data de 25 mai 1951 s-a efectuat un schimb cu fosta URSS care a cedat imobilul său din str. Aviatorilor nr. 86 pentru acest imobil; în prezent imobilul aparţine Federaţiei Ruse care prin Decretul nr.201 din 8 februarie 1993 a luat asupra sa toate drepturile şi obligaţiile ce au privit proprietatea de stat asupra bunurilor fostei Uniuni Sovietice peste graniţă.
Reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a Guvernului României, acesta din urmă arătând că nu are calitate procesuală pasivă.
La data de 11 mai 1999 s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor ca reprezentant al Statului Român, în calitate de pârât, alături de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr.16947 din 19 octombrie 1999 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV – a civilă prin sentinţa civilă nr. 539/16 mai 2000 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor ca reprezentant al Statului Român, a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi şi cererile de intervenţie formulate de C.J., D.M. şi P.C.M..
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul Bucureşti a reţinut că din relaţiile privind situaţia juridică a imobilului rezultă că acesta nu este deţinut în vreo formă de cele două pârâte.
Împotriva acestei sentinţei reclamanţii P.N., P.B.G., P.C. şi intervenienta P.C.M. prin tutorele A.D.au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivând cererea de apel aceştia au arătat că schimbul de proprietăţiîntre fosta URSS şi Statul Român nu a produs consecinţe juridice întrucât "Convenţia…" încheiată între cele două state în anul 1951 nu a fost semnată şi parafată, astfel încât transferul dreptului de proprietate nu a operat iar imobilul nu a ieşit din gestiunea statului român. Au solicitat totodată suplimentarea probatoriului pentru lămurirea situaţiei juridice a imobilului revendicat.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III – a Civilă prin Decizia civilă nr. 299 A din 26 iunie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate precum şi excepţiile privitoare la necompetenţa generală, la imunitatea de jurisdicţie şi la lipsa de legitimare procesuală activă în cauză.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că imobilul revendicat este proprietatea Federaţiei Ruse, ca succesoare în drepturi a fostei URSS, în temeiul Convenţiei de schimb din 1951, situaţie necontestată de către Statul Român; analiza actului de schimb excede cadrului procesual al cauzei şi depăşeşte limitele puterii judecătoreşti; întrucât nu au posesia imobilului pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor nu au calitate procesuală pasivă în cauză, lipsa de legitimare pasivă în cauză constituind o excepţie prioritară în raport de toate celelalte excepţii invocate.
Împotriva sus menţionatei decizii au formulat recurs reclamanţii criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, pentru faptul că indirect instanţa a recunoscut valabilitatea convenţiei încheiate în anul 1951, deşi aceasta nu a produs efecte juridice, imobilul este de la naţionalizare în posesia "de drept" a Statului Român care l-a preluat abuziv prin naţionalizare.
Recursul este întemeiat şi va fi admis în limitele şi pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au calificat cererea introductivă ca fiind o acţiune în revendicare, acţiune prin care proprietarul neposesor pretinde posesorului neproprietar restituirea bunului său.
De regulă cadrul procesual este indicat, potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, de către reclamanţi, instanţa având obligaţia să-l stabilească exact în funcţie de probele administrate în temeiul art. 129 C.proc.civ.
Potrivit dispoziţiilor art.1169 C.civ., care se aplică şi în cazul revendicărilor imobiliare, reclamanţii au îndatorirea să dovedească pretenţiile deduse judecăţii. În acest sens trebuie să probeze calitatea lor procesual activă, faptul că au un titlu de proprietate asupra bunului revendicat, să determine cine are obligaţia corelativă dreptului pretins, respectiv cine are legitimare procesuală pasivă şi nu în ultimul rând să individualizeze şi să identifice bunul.
Se remarcă din actele cauzei abordarea oscilantă a reclamanţilor în ceea ce priveşte legitimarea procesuală pasivă a numeroşilor pârâţi chemaţi în judecată.
Materialul probator administrat conduce la concluzia că Statul Român prin reprezentantul său legal Ministerul Finanţelor Publice, este singurul pârât care are calitate procesuală pasivă în cauză, chestiune care, de ordine publică fiind, are prioritate în raport de toate celelalte aspecte de critică ale hotărârilor. Aceasta determinat de faptul că subiectul principal al actelor succesive, de rechiziţie apoi naţionalizare a imobilului precum şi a transferului acestuia în posesia deţinătorului actual, este statul român, titularul aparent al dreptului pretins.
Textul de principiu care reglementează calitatea procesuală a statului este cel al art. 25 alin. 1 din Decretul nr.31/1954 potrivit căruia "statul este persoană juridică în raporturile la care participă nemijlocit în numepropriu ca subiect de drepturi şi obligaţii".
Participarea statului în raporturile de drept civil se realizează prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 25 alin. 2 din acelaşi act normativ, art. 3 pct. 37 din HGnr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi art. 12 alin. 5 din Legea nr.213/1998.
Astfel în raport de dispoziţiile art. 129 şi 315 C.proc.civ. şi pentru considerentele mai sus menţionate recursul va fi admis, hotărârile anterioare casate iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
Instanţa de trimitere va cerceta în cadrul procesual astfel stabilit aspectele neclarificate ale litigiului, având în vedere şi criticile formulate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.N., P.B.G.şi P.C..
Casează Decizia civilă nr. 299 A din 26 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III – a Civilă – precum şi sentinţa civilă nr. 539 din 16 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV – a Civilă şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi6 mai2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1798/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1716/2001. Civil → |
|---|
