CSJ. Decizia nr. 1808/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1808DOSAR NR.1917/2001
Şedinţa publică din 7 mai2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta C.M.şi chematul în garanţie M.V. împotriva deciziei nr.32 din 2 februarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-chemat în garanţie M.V.T. pentru care răspunde consilier juridic G.I., care prezintă instanţei declaraţia autentificată sub nr.1054 din 5 mai 2003 de Biroul Notarului Public M.G., potrivit cu care recursul acestuia a fost declarat de avocat H.Ş., intimatul-reclamant S. T.,personal şi asistat de avocat I.D., lipsind recurenta-pârâtă C.M..
Procedura completă.
Prealabil dezbaterilor, Curtea pune în discuţie termenul în care a fost declarat recursul pârâtei C.M.
Totodată, învederează consilierului juridic G.I., dispoziţiile art.68 alin.4 şi 5 din C.proc.civ., care reglementează condiţiile în care legea permite susţinerea de concluzii orale în instanţă.
Consilier juridic G.I. depune concluzii scrise formulate de avocatul H.Ş.
Avocat I.D. solicită respingerea ca tardiv a recursului declarat de pârâta C.M., în temeiul art.312 alin.(1) teza a II a din C.proc.civ. şi respingerea, ca nefondat, a recursului declaratde intimatul-chemat în garanţie M.V.şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei 32 din 2 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 martie 1998 reclamantul S.T.a chemat în judecată pe pârâta C.M.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţasă fie obligată la restituirea sumei de 14.310 U.S.D. şi la plata unei dobânzi la nivelul celeibancare sau la echivalentul acestor sume în lei, reprezentând împrumut nerestituit.
La 3 iunie 1998 pârâta C.M.a formulat cerere de chemare în garanţie a numitului M.V.T. solicitând că, în cazul când va cădea în pretenţii faţă de reclamant, chematul în garanţie să fie obligat să o despăgubească în aceeaşi proporţie.
În motivarea cererii de chemare în garanţie pârâta a arătat că în cursul anului 1995 a lucrat, pe bază de convenţie civilă, îndeplinind atribuţiuni de contabil, la S.C. A. SRL a cărui asociat şi administrator era chematul în garanţie, având ca îndatoriri de serviciu şi efectuarea de operaţiuni bancare la Banca "I.Ţ.", al cărui director era reclamantul. La data de 17 martie 1995 pârâta a fost solicitată dechematul în garanţie să se prezinte la directorul băncii pentru a prelua o sumă de bani în valută şi întrucât reclamantul o cunoştea foarte puţin pe pârâtă, i-a cerut acestuia să confirme primirea banilor, lucru efectuat pe înscrisul intitulat "Adeverinţă".
Mai susţine pârâta că la sediul Societăţii A. S.R.L. a predat suma de bani chematului în garanţie, care a confirmat operaţiunea pe acelaşi înscris, astfel că a avut doar rolul deintermediar, de transportator al banilor, în lipsa oricărui raport juridic dintre pârâtă şi reclamant.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr.404/P din15 decembrie 1999, a respins atât acţiunea reclamantului S.T., cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C.M..
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut şi motivat că potrivit actului încheiat la data de 17 martie 1995, intitulat "Adeverinţă", pârâta C.M.a primit de la reclamantul S.T.suma de 14.310 USD, cu termen de restituire la 12 aprilie 1995. Pârâta s-a apărat în sensul că suma nu i-a fost împrumutată ei, ci chematului în garanţie M.V.T., pârâta neavând altă calitate decât aceea de a lua şi transporta banii chematului în garanţie. Tribunalul a constatat că susţinerile pârâtei au fost confirmate de către chematul în garanţie atât prin recunoaşterile acestuia la interogatoriu, cât şi prin întâmpinare şi întrucât între reclamant şi pârâtă nu a existat nici un raport juridic în temeiul căruia să poată fi obligată pârâta la restituirea sumei, acţiunea reclamantului a fost respinsă.
Raporturile juridice izvorâte din contractul de împrumut s-au născut între reclamant şi chematul în garanţie, beneficiarul împrumutului, faţă de care, însă, reclamantul nu a înţeles să-şi exercite dreptul la acţiune şi de la care să solicite obligarea sa la restituirea împrumutului acordat, soluţia de respingere aacţiunii impunând aceaşi rezolvare şi cererii de chemare în garanţie.
Împotriva sentinţei dată de Tribunalul Bihor au declarat apel atât reclamantul S.T., cât şi pârâta C.M.
Prin încheierea nr.3129 din 4 octombrie 2000 Curtea Supremă de Justiţie – Secţia civilă a strămutat soluţionarea apelurilor de la Curtea de Apel Oradea, la Curtea de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă, prin Decizia nr.32 din 2 februarie2001, a admis ambele apeluri şi a schimbat în tot sentinţa tribunalului. A admis în parte acţiunea reclamantului S.T.şi a obligat-o pe pârâta C.M. la 13.310 USD sau echivalentul în lei asumei la data efectuării plăţii, cu o dobândă de 6% anual, începând de la 13 martie 1998 şi până la achitarea integrală a împrumutului, precum şi la 19.531.909 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulatăde pârâta C.M.împotriva chematului în garanţie M.V.care a fost obligat să-i plătească pârâtei, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 13.310 USD sau echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plăţii, precum şi suma cecorespunde dobânzii de 6% anual aferentă sumei de 13.310 USD pe care pârâta o va plăti reclamantului. A fost obligat chematul în garanţie să plătească pârâtei suma de 29.396.909 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a motivat că înscrisul din 17 martie 1995 şi intitulat "Adeverinţă" trebuie considerat de sine-stătător şi face cu certitudine dovada existenţei unei remiteri a sumei de la reclamant către pârâtă şi a existenţei raporturilor juridice specifice contractului de împrumut între aceştia. Împrejurarea că prin întâmpinare şi răspunsurile la interogatoriu chematul în garanţie a recunoscut că suma s-a împrumutat în beneficiul său, pârâta fiind simplă mandatară, nu este de natură a produce efecte faţă de reclamant pentru că altfel, mărturisirea unei părţi n-ar mai produce efecte contra ei, ci împotriva alteia. Faptul că, ulterior, chematul în garanţie a menţionat pe acelaşi înscris că împrumutul s-a făcut pentru sine, nu poate produce efecte faţă de reclamant. Pârâta şi chematul în garanţie au fost obligaţi la restituirea sumei de 13.310 USD, deoarece s-a constatat că suma de 1.000 USD a fost restituită reclamantului anterior promovării procesului.
Împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs pârâta C.M.şi chematul în garanţie M.V.
Cu privire la termenul în care a fost declarat recursul pârâtei, se constată că hotărârea instanţei de apel a fost comunicată pârâtei C.M.la data de 29 martie 2001 (dovada de lafila 35 dosar apel), iar recursul a fost promovat, conform datei poştei (fila 19 dosar recurs), la 17 aprilie 2001, ultima zi în care putea fi promovat recursul fiind 16 aprilie 2001 care a căzut într-o luni, deci într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Întrucât recursul pârâtei C.M.a fost exercitat peste termenul defipt de art.301 Cod procedură civilă, el se priveşte ca tardiv şi va fi soluţionat în consecinţă.
Prin recursul chematului în garanţie M.V., declarat şi motivat în termen, s-au adus deciziei dată în apel următoarele critici: Decizia este nelegală şi netemeinică deoarece nu au fost analizate toate probele administrate în cauză; nu s-a ţinut seama că negocierea sumei şi acordarea împrumutului s-a stabilit verbal între reclamant şi chematul în garanţie, actul sub semnătură privată nefăcând decât să probeze cuantumul sumei ce trebuia restituită; suma împrumutată a fost numai de 5.000 USD, restul, până la concurenţa sumei de 14.310 USD reprezentând dobândă; reclamantul nu a făcut dovada că a ridicat din contul personal suma de 14.310 USD; greşit s-a apreciat că între pârâtă şi chematul în garanţie a existat un mandatar fără reprezentare, contractul de împrumut fiind încheiat între reclamant şi chematul în garanţie, suma de 1.000 USD fiind restituită de acesta din urmă şi nu de pârâtă reclamantului.
Recursul chematului în garanţie este nefondat.
Din înscrisul intitulat "Adeverinţă", încheiat la data de 17 martie 1995 rezultă că pârâta C.M.a primit de la reclamantul S.T.suma de 14.310 USD, cu obligaţia de restituire a sumei la 12 aprilie 1995. Actul doveditor a fost scris de pârâtă şi a fost semnat atât de către aceasta, cât şi de reclamant.
Suma de bani primită de pârâtă a fost predată recurentului-chemat în garanţie M.V.. Acesta a semnat şi scris pe actul doveditor următoarele: "Am primit de la D-na C.M.suma trimisă de Directorul Băncii "I.Ţ." D-nul S.T.conform înţelegerii pe care le-am avut cu dânsul. Oradea la 18 martie 95" (fila 18 – dosar nr.926/1999 al Tribunalului Bihor Oradea). Prin întâmpinarea din 8 septembrie 1999 (fila 8 acelaşi dosar) chematul în garanţie M.V.a susţinut că: "numita C.M.a cerut împrumutul în numele subsemnatului şi pentru mine, fapt pe care l-am atestat şi prin menţiunea făcută pe verso-ul chitanţei", din conţinutul întâmpinării rezultând, fără echivoc, că M.V.a primit suma în cuantumul specificat în chitanţă, înscris doveditor intitulat de reclamant şi pârâtă "Adeverinţă".
Împrejurarea că prin întâmpinarea depusă în cauză şi prin răspunsul la interogatoriu chematul în garanţie recunoaşte că suma a fost împrumutată în beneficiul său, pârâta fiind doar o simplă mandatara, nu este de natură a produce efecte în contra reclamantului, deoarece s-ar ajunge, contrar dispoziţiilor art.1204 C. civ., ca mărturisirea chematului în garanţie să nu producă efecte împotriva lui, ci împotriva altuia, anume a reclamantului, ceea ce nu este de admis.
Nu este de primit susţinerea că obligaţia de restituire aîmprumutului şi dobânzilor trebuie stabilită direct între reclamant şi chematul în garanţie, omitând-o pe pârâtă, sub cuvânt că între aceştia nu există un raport de obligaţie distinct. În realitate, aşa cum rezultă din înscrisul doveditor, raporturile juridice s-au stabilit,pe de o parte, între reclamant şi pârâtă şi între pârâtă şi chematul în garanţie, pe de altă parte.
Întrucât recursul pârâtei C.M.se constată a fi tardiv, situaţie care împiedică exercitarea controlului judiciar asupra modului în care instanţa de apel a rezolvat şi a stabilit natura juridică a raporturilor dintre pârâtă şi reclamant şi cum s-a dovedit că suma stipulată în înscrisul intitulat "Adeverinţă" a fost primită de la pârâtă de către chematul în garanţie, recursul acestuia din urmă se priveşte ca nefondat şi va fi soluţionat ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art.274 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta C.M.împotriva deciziei nr.32 din 2 februarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie M.V.împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţi la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul S.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1809/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1807/2001. Civil → |
|---|
