ICCJ. Decizia nr. 190/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 190
Dosar nr. 3426/2001
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La 9 iunie 2000 reclamanta B.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând ca acesta să fie obligat a-i restitui apartamentul situat în Bucureşti,format dintrei camere, hol, vestibul, cameră de serviciu, două oficii, cămară, terasă, bucătărie, boxă, cota-parte din părţile comune şi 124,46 mp teren, iar în subsidiar, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, pârâtul să fie obligat a-i plăti contravaloarea imobilului în sumă de 1.050.000.000 lei.
G.C., care ocupă apartamentul în calitate de chiriaş a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, admisă în principiu prin încheierea din 21 septembrie 2000.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti,secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 82 din 25 ianuarie 2001, prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate din oficiu şi, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi intervenientul în interesul pârâtului, G.C.
În esenţă tribunalul a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii procesuale active cu actul de proprietate şi certificatul de moştenitor şi că, imobilul în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului, acest titlu fiind sentinţa civilă nr. 1174 din 10 martie 1965 a fostului Tribunal Popular al Raionului Tudor Vladimirescu dată în aplicarea Decretului nr. 111/1951, sentinţă care se bucură de autoritate de lucru judecat şi care nu poate fi desfiinţată pe cale incidentală.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă prin Decizia nr. 282 A din 17 mai 2001. Sentinţa a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acţiunea, iar pârâtul a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu. A fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul G.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a procedat la compararea titlurilor de proprietate. Sentinţa în baza căreia statul deţine imobilul nefiind desfiinţată, titlul statului a fost examinat pe cale incidentă în raport cu titlul reclamantei care este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6990 din 8 martie 1935. A considerat instanţa, urmare comparării titlurilor de proprietate, că cel al reclamantei este preferabil, pentru că este mai bine caracterizat înraport cu titlul statului.
PârâtulConsiliul General al Municipiului Bucureşti şi intervenientul în interesul pârâtului G.C. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel.
Invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. pârâtul a susţinut, că în mod greşit a fost obligat să restituie reclamantei imobilul în litigiu, întrucât Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca autoritate deliberativă care nu are personalitate juridică, nu are nici legitimare procesuală pasivă în cauză, o atare legitimare având-o numai municipiul Bucureşti prin Primarul General. A mai susţinut că în mod greşit curtea aconsiderat preferabil titlul de proprietate al intimatei, sentinţa civilă nr. 1174 din 10 martie 1965 a fostului Tribunal popular al raionului Tudor Vladimirescu de trecere a imobilului în patrimoniul statului, care nu a fost desfiinţată prin promovarea căilor de atac fiindu-i opozabilă acesteia.
La rândul său, recurentul intervenient critică Decizia din apel susţinând că, în mod greşit instanţa a considerat sentinţa civilă nr. 1174/1965 inopozabilă reclamantei şi că, procedând la compararea titlurilor de proprietate a dat prioritate titlului acesteia, pentru succesiunea defunctei L.M. – titulara dreptului de proprietate conform contractului autentificat sub nr. 6990/1995 fiind emise două certificate de moştenitor.
Recursurile sunt nefondate.
Cu referire la motivul invocat de recurentul pârât privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia este de reţinut că, la data promovării acţiunii, respectiv la 9 iunie 2000 era în vigoare Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală. Potrivit art. 2, art. 4 şi art. 5 din lege, comunele, oraşele şi judeţele sunt unităţi administrativ teritoriale şi sunt persoane juridice, iar autorităţile publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative şi primarii ca autorităţi executive. Art. 42 alin. (2) din lege îl desemnează pe primar să reprezinte în justiţie comuna şi oraşul.
Dispoziţii identice în ceea ce priveşte autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, calitatea de persoane juridice acomunelor, oraşelor şi judeţelor, respectiv abilitarea primarilor de a reprezenta în justiţie comuna sau oraşul se regăsesc şi în prevederile art. 18, art. 19 pct. 1, art. 21 pct.1 şi art. 67 din Legea nr. 215/2001.
Pe de altă parte, atât în Legea nr. 69/1991 în vigoare la data sesizării instanţei, cât şi în Legea nr. 215/2001 în vigoare la data declarării recursului între atribuţiile consiliilor locale figurează şi aceea de administrare a domeniului public şi privat al comunei sau oraşului [(art. 20 lit. g) respectiv art. 38 lit.f)].
În legătură cu aceste atribuţii, art. 12 din Legea nr.213/1998 prevede că în litigiile în care se pune în discuţie dreptul deproprietate publică al statului asupra bunurilor, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate de consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, după caz, care dau mandat scris în fiecare caz preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.
O atare reglementare nu exclude însă calitatea procesuală activă sau pasivă a consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti de areprezenta unitatea administrativ teritorială şi în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate cu privire la un bun ce aparţine domeniului privat de interes local al statului.
Câtă vreme legiuitorul a stabilit consiliile locale ca organe deliberative, să administreze bunurile ce constituie proprietate de stat de interes local, fie că acestea fac parte din domeniul public sau privat, evident că respectivele consilii au şi abilitatea să reprezinte în justiţie alături sau separat de autoritatea executivă, respectiv primarii, interesele unităţii administrativ teritoriale cu privire la acele bunuri.
Prinurmare, în mod corect instanţa a considerat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, aşa încât acest motiv de recurs nu poate fi reţinut, fiind neîntemeiat.
Şi motivul privind opozabilitatea titlului statului şi compararea titlurilor de proprietate invocate de ambii recurenţi, este neîntemeiat.
Imobilul revendicat de reclamanta B.L., decedată la 26 mai 2003 în cursul judecării recursului, de pe urma căreia a rămas ca moştenitor fiul său B.M.N. conform certificatului de calitate nr. 55 din 3 iulie 2003 emis de Biroul Notarului Public G.Ş.C.,a fost moştenit de la mama sa M. L., proprietară în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia notariat la nr. 6990/1935, transcris la nr.39982/1935, decedată la 30 ianuarie 1955. Deci reclamanta a făcut dovada titlului său de proprietate.
Sentinţa civilă nr. 1174 din 10 martie 1965 a fostului Tribunal Popular al raionului Tudor Vladimirescu princare s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a imobilului în litigiu, conform art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 111/1951 emiţându-se apoi de către Comitetul Executiv Decizia nr. 807/24 martie 1965, a fost pronunţată după circa 2 ani de la plecarea din ţară a reclamantei, neputându-i fi opozabilă.
Cum sentinţa în baza căreia statul deţine imobilul nu a fost desfiinţată, iar în cadrul acţiunii în revendicare se compară titlurile de proprietate, titlul statului se examinează pe cale incidentală în raport cu titlul reclamantei.
Aşa fiind, în mod corect instanţa comparând titlutile de proprietate a dat eficienţă titlului reclamantei B.L. (respectiv fiului acesteia B.M.N. moştenitor în baza certificatului de moştenitor de calitate nr. 55 din3 iulie 2003 emis de Biroul Notarului Public G.Ş.C.) care provine de la autorul al cărui drept este preferabil fiind mai bine caracterizat în raport cu titlul statului.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. recursurile declarate de pârât şi de intervenientul în interesul acestuia urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de intervenientul G.C. împotriva deciziei nr. 282 A din17 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004 .
| ← CSJ. Decizia nr. 191/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 189/2001. Civil → |
|---|
