CSJ. Decizia nr. 1944/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1944DOSAR NR.3899/2001
Şedinţa publică din 14 mai 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B.M.Z.O. şi de intervenientul S.L.O. împotriva deciziei nr.353 din 19 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă B.M.Z.O. şi recurentul-intervenient S.L.O., ambii reprezentaţi de avocat C.V., intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O., precum şi intimatele-interveniente M.V., reprezentată de avocat V.P.şi S.C.R. S.A., prin consilier juridic B.C., lipsind intimata-pârâtă S.C.R.V.S.A.
Procedura completă.
Avocat C.V. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pentru rejudecare.
Consilier juridic O.O. pune concluzii de admitere a recursului.
Avocat V.P.şi consilier juridic C.B. solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17.02.1999, reclamanta B.M.O. Z. a chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, S.C."H.N."S.A. şi S.C.R.V.S.A., solicitând a se constata calitatea sa de proprietară exclusivă a imobilului situat în Bucureşti, B-dul 1 Mai nr.211, sector 1 şi a terenului de 420 mp şi obligarea pârâţilor să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.480-483 C.civ..
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că imobilul a aparţinut tatălui ei, apoi a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr.92/1950, deşi proprietarul nu făcea parte din categoriile de persoane vizate de decret.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.7986 din 20.05.1999, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
După declinarea competenţei, în cauză au intervenit M.V., cumpărătoarea imobilului pretins prin acţiune, S.O.L., coproprietar alături de reclamantă asupra imobilului şi S.C.R. S.A., care ocupă un teren învecinat cu terenul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr.241 bis din 13.03.2001, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantă şi de intervenientul S.O.L. împotriva pârâţilor C.G.M.B., S.C.R.V.S.A.Bucureşti şi intervenienţii M.V. şi S.C.R. S.A.
S-au admis cererile de intervenţie formulate de S.C.R. S.A. şi M.V. şi s-a constatat că M.V. este cumpărătoare de bună credinţă a imobilului din Bucureşti, B-dul 1 Mai nr.211, ap.1, sector 1.
Reclamanta şi intervenientul S.O.L.au fost obligaţi la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intervenienta M.V..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul revendicat a aparţinut în proprietate numitului B.M.D., autorul reclamantei şi al intervenientului S.O. L.
Din fişa imobilului rezultă că în timpul războiului clădirea a fost bombardată, fiind grav avariată, iar reclamanta şi nici intervenientul S.O.L.nu au dovedit cu înscrisuri reconstituirea imobilului revendicat, considerent pentru care s-a respins acţiunea privind construcţia. Întrucât terenul nu a fost identificat,capătul de cerere privind revendicarea lui s-a respins.
S-a admis cererea de intervenţie a lui M.V., care a cumpărat apartamentul nr.1 din imobil, a depus toate diligenţele pentru a afla intenţia moştenitorilor proprietarului privind imobilul, fiind cumpărătoare de bună credinţă.
Împotriva sentinţei au declarat apel, fără a-l motiva, reclamanta şi intervenientul S.O.L..
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr.353 din 19.06.2001 a respins ca nefondat apelul.
Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei aceeaşi situaţie de fapt ca cea stabilită de prima instanţă.
Reclamanta B.M.Z.şi intervenientul S.O.L.au atacat cu recurs Decizia pronunţată în apel.
Recurenţii critică Decizia, invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., deoarece instanţa de apel a citat-o pe recurentă la altă adresă decât cea indicată de ea, unde de altfel i se comunicase şi sentinţa, cu consecinţa că ea nu şi-a motivat apelul şi nici nu s-a prezentat în instanţa de apel.
Instanţa de apel, ca şi cea de fond, au omis să se pronunţe asupra acţiunii în revendicare privind terenul, motiv de casare prevăzut în art.304 pct.6 C.proc.civ.. Nu a format obiect de preocupare pentru instanţe nici măcar suprafaţa de 110 mp identificată de expertiză ca fiind aferentă construcţiei, iar diferenţa până la 420 mp, suprafaţă revendicată, nu a putut fi identificată de expert din lipsa unor schiţe sau planuri din anii 1940-1950.
De altfel, relevă recurenţii, nici la efectuarea expertizei recurenta nu a fost legal citată, comunicare ce i s-a trimis la altă adresă decât cea pe care ea a indicat-o pentru citare.
Se mai critică hotărârea sub aspectul soluţionării cererii de intervenţie formulată de M.V., având ca obiect constatarea calităţii ei de cumpărătoare de bună-credinţă a apartamentului, fărăca instanţa să îl introducă în cauză şi să îl citeze pe soţul acesteia, M.G., care a cumpărat apartamentul împreună cu soţia sa, intervenienta, motiv de casare, arată recurenţii, prevăzut în art.304 pct.9 C.proc.civ..
Cu invocarea acestui din urmă motiv de casare, recurenţii mai susţin că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, atunci când s-a reţinut buna-credinţă a intervenientei în cumpărarea apartamentului şi s-a confirmat soluţia de respingere a acţiunii recurenţilor pentru revendicarea construcţiei şi terenului.
De asemenea, arată recurenţii, greşit a procedat instanţa admiţând cererea de intervenţie formulată de S.C.R. S.A., din cuprinsul planului cadastral din anul 1966, depus de recurent, rezultă că centrala telefonică este ridicată pe terenul în litigiu şi nu în vecinătatea acestuia, cum susţine intervenienta, aspect pe care instanţa era datoare să îl elucideze.
Recurenţii solicită casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei din apel în sensul schimbării sentinţei şi admiterii acţiunii recurenţilor şi respingerii cererilor de intervenţie formulate de M.V. şi S.C.R. S.A.
Recursul este fondat şi urmează a se admite pentru motivele ce se vor expune.
În cererea introductivă de instanţă, recurenta B.M.O. Z. a indicat, alături de domiciliul său real, şi domiciliul ales, cu precizarea adresei şi persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, căreia urma să i se facă comunicarea acestora, potrivit art.93 C.proc.civ..
Cu toate acestea, sentinţa civilă nr.241 bis din 13.03.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a comunicat recurentei la domiciliul său real, nu la domiciliul ales, prin afişare la uşa principală a locuinţei, întrucât nici o persoană nu a fost găsită.
Recurenţii, prin avocat, au declarat apel, fără a-l motiva şi pentru termenul de judecată fixat la instanţa de apel recurenta a fost din nou citată de la domiciliul real prin afişare, pentru că nici o persoană nu a fost găsită la acea adresă. Cauza s-a soluţionat la acel termen, lipsind recurenta, ca de altfel şi recurentul, nici unul dintre ei neavând avocat.
Curtea de apel, reţinând că apelul nu a fost motivat nici până la primul termen de judecată, s-a pronunţat, în fond, numai pe baza mijloacelor de apărare şi dovezilor invocate la prima instanţă, potrivit prevederilor art.292 alin.2 C.proc.civ., text de lege introdus prin OUGnr.138/2000, soluţia fiind cea de respingere a apelului reclamanţilor-apelanţi ca nefondat.
Critica formulată de recurenţi, fondată pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., este întemeiată. Casarea hotărârii recurate, arată textul de lege, se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2.
Prevederile art.105 C.proc.civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Sintagma „neobservarea formelor legale" semnifică nu numai condiţiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea procesului civil. Printre acestea, un loc important îl deţine citarea părţilor, care reprezintă o condiţie esenţialăîn procesul civil. Încălcarea ei atrage nulitatea hotărârii pronunţate, deoarece este de natură să influenţezeasupra soluţiei date în lipsa părţii sau a dovezii legale de citare, antrenând, în mod virtual, posibilitatea soluţionării greşite a litigiului.
Această din urmă ipoteză este prezentă în cauză, necitarea recurentei de la domiciliul ales de ea – posibilitate oferită de art.93 C.proc.civ. – şi necomunicarea sentinţei la adresa şi persoana indicată, a împiedicat-o să motiveze apelul şi apoi să-şi prezinte dovezile în susţinerea acţiunii sale, ceea ce a produs recurentei o vătămare, constând în respingerea acţiunii sale şi a apelului introdus, vătămare care, aşa cum prevede art.105 alin.2 C.proc.civ., nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii recurate.
În consecinţă, recursul se va admite ca fondat, se va casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului, prilej cu care instanţa va lua în examinare şi celelalte motive de recurs invocate de recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.M.Z.O. şi de intervenientul S.L.O. împotriva deciziei nr.353 din 19 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1943/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 191/2001. Civil → |
|---|
