CSJ. Decizia nr. 1981/2001. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1981DOSAR NR.210/2001
Şedinţa publică din 16 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Federala Teritorială a Cooperativelor de Consum Maramureş – Federalcoop Maramureş împotriva deciziei nr.252 din 15 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă.
La apelul nominal au lipsit: recurenta-reclamantă precum şi intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, S.C. F. S.A. Baia Mare, C.L.F.Şoncuţa Mare şi S.C. „F." SRL Târgu Lăpuş.
Procedura completă.
Prin înscrisul aflat la fila 44 din dosar, recurenta-reclamantă a solicitat judecarea în lipsă, cerere pe care a formulat-o şi intimata-pârâtă prin întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 17 octombrie 1997 reclamanta Federalcoop Maramureş a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor pentru a se dispune restituirea activelor imobilizate şi a mijloacelor circulante proprietatea sa, trecute în proprietatea statului fără plată, iar în situaţia în care acestea nu pot fi restituite în natură să fie despăgubită reclamanta cu valoarea de înlocuire actualizată.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.3 şi 4 din Legea nr.109/1996.
La 27.01.1999, prin precizare de acţiune au fost chemate în judecată în calitate de pârâte şi S.C. „F." S.A. Baia Mare, C.L.F.Şoncuţa Mare, şi S.C. „F." SRL Târgu Lăpuş.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr.68 din 20 ianuarie 2000, a admis acţiunea împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi în consecinţă a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 3.803.858.801 lei cu titlu de despăgubiri şi suma de 4.100.000 lei cheltuieli de judecată; a respins acţiunea împotriva pârâţilor S.C."F." S.A. Baia Mare, C.L.F.Şoncuţa Mare şi S.C."F." SRL Târgu Lăpuş.
S-a reţinut că, în speţă, au trecut în proprietatea statului bunurile imobile şi mobile proprietatea unităţilor cooperaţiei de consum din Baia Mare, Târgu Lăpuş şi Şoncuţa Mare, predate cu titlu gratuit întreprinderii de legume şi fructe, respectiv oficiilor pentru valorificarea legumelor şi fructelor Şoncuţa Mare, Târgu Lăpuş şi Baia Mare, în condiţiile Decretului nr.103/1966 şi HCM 364/1966. Prin Legea nr.109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperativelor de consum şi a cooperativelor de credit, art.162 s-a prevăzut însă că activele imobilizate şi activele circulante preluate de la cooperativele de consum în condiţiile Decretului nr.103/1966 se restituie sau se plătesc.
Prin Decizia civilă nr.252 din 15 noiembrie 2000, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Statul Român prin D.G.F.P.C.F.S. Maramureş împotriva sentinţei civile nr.68 din 20 ianuarie 2000, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
În temeiul Decretului 103/1966 şi HCM 364/1996 bunurile din patrimoniul cooperaţiei de consum au trecut în proprietatea statului, în administrarea directă a întreprinderilor pentru valorificarea legumelor şi fructelor.
Conform art.20 alin.2 din Legea nr.31/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale, sunt proprietatea acestora.
Prin Decizia nr.147/2000 a Curţii Constituţionale s-a decis că dispoziţiile art.162 din Legea nr.109/1996, sunt neconstituţionale, în măsura în care obligaţia de restituirea unor bunuri sau de despăgubiri, revine persoanelor juridice de drept privat care deţin în proprietatea lor bunurile respective.
Se impunea deci, faţă şi de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicată de Statul Român, cercetarea de către instanţa de fond, dacă societăţile comerciale au capital integral de stat, privat, sau mixt şi în ce proporţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Federala Teritorială a Cooperativelor de Consum Maramureş – Federalcoop Maramureş, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 şi 11 C.proc.civ., susţinând că, faţă de natura bunurilor, care nu mai pot fi restituite în natură, fiind casate, amortizate sau consumate în procesul de producţie, răspunderea statului subzistă, privind obligaţia cu caracter raparatoriu instituită prin art.162 al.3 şi 4 din Legea 109/1996.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-au identificat bunuri care să existe, deţinute fiind de persoane juridice de drept privat.
În această fază de judecată, recurenta reclamantă a declarat – fila 40 – că renunţă la judecată faţă de intimaţii C.L.F.Şoncuţa Mare şi S.C. F. SRL Târgu Lăpuş.
Recursul nu este fondat.
Faţă de obiectul cauzei, dedus judecăţii prin cererea formulată de reclamantă, de temeiurile juridice invocate şi reţinute de ambele instanţe – art.162 din Legea nr.109/1996 instanţa de apel, firesc a făcut aplicarea celor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr.147/2000.
În această situaţie, soluţia atacată apare ca legală, fiind necesară stabilirea caracterului societăţilor comerciale – ca persoane juridice de drept privat, în funcţie de natura şi componenţa capitalului social.
Împrejurarea dacă acestea deţin în adevăr, bunuri de natura celor ce pot face obiect de restituire în natură sau prin despăgubiri, constituie o problemă de fond, ce va fi soluţionată ca atare.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins, urmând ca, la rejudecarea dispusă astfel de instanţa de apel, instanţa de trimitere să aibă în vedere şi renunţarea la judecată invederată acum de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Federala Teritorială a Cooperativelor de Consum – Federalcoop Maramureş împotriva deciziei nr.252 din 15 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1982/2001. Civil → |
---|