CSJ. Decizia nr. 2/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2Dosar nr. 5898 / 2001
Şedinţa publică din13 ianuarie 2003
La 6 decembrie 2002 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii B.A.M.A. şi V.A.I. împotriva deciziei civile nr. 474 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 decembrie 2002, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 17 decembrie 2002, la 23 decembrie 2002, apoi la 13 ianuarie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 574 din 20.11.2000 a Tribunalului Călăraşi, a fost admisă în parte acţiunea formulată de B.A.M.A. şi V.A.I. împotriva pârâţilor Muzeul de Arheologie Olteniţa şi Consiliul Local Olteniţa, dispunându-se obligarea acestora de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în municipiul Olteniţa str. Argeşului nr. 101 Călăraşi, compus dinconstrucţie şi teren în suprafaţă de668 mp. cu vecinătăţile menţionate. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că au calitatea de moştenitori ai defuncţilor D.C. şi C.G., fiind deciîndreptăţiţi să revendice imobilul. Cu privire la trecerea imobilului în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 completat prin HCM 1528/1959 s-a reţinut că naţionalizarea s-a realizat la 15.10.1959 cu încălcarea dispoziţiilor art.II din Decretul nr. 92/1950, modificat prin Decretul nr. 524/1955, proprietarii fiind exceptaţi de la naţionalizare, în raport cu statutul lor de pensionari şi profesia exercitată anterior.
Apelurile declarate de pârâţii Muzeul de Arheologie Olteniţa şi Consiliul Local Olteniţa împotriva acestei sentinţe, au fost admise prin Decizia civilă nr. 474 din 3.10.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă prin care s-a dispus anularea hotărârii şirejudecând cauza a fost respinsă acţiunea formulată de V.A.I. şi B.A.M.A. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
Instanţa de apel aadmis excepţiade ordine publică privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor în raportul juridic dedus judecăţii, invocată dinoficiu, având în vedere că bunul revendicat face parte din domeniul public al statului conform art. 28 din anexala Legea nr. 213/1998.
În această situaţie, în conformitate cu prevederile art.12 alin. 5 din Legea 213/1998 înlitigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra bunului ce face parte din domeniul public al statului, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor şi de Consiliul local sau de instituţia care foloseşte bunul litigios.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat recurs, conform art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, constând în încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. 2, 16, alin. 4, 21, 47 şi 48 din Legea 10/2001, ale art. 6 alin. 2 şi 12 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 213/1998, de art. I pct. 28 şi art. III pct. 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998, ale art. 64 - 65 şi 289 alin.2 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- fiind vorba de un imobil preluat fără titlu valabil, reclamanţii şi-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării, precum şi dreptul la restituirea în natură, context în care imobilul nu face parte din domeniul public al statului;
- în ipoteza în care imobilul ar fi fost preluat cu titlu, ceea ce în speţă se exclude, aparţine domeniului public local – conformart. IIIpct. 5 dinAnexa la Legea nr. 213/1998 şi nu statului, caz în care titularul dreptului de administrare este Muzeul Olteniţa, chemat corect în judecată;
- într-o asemenea ipoteză, pârâtele erau obligate să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, obligaţie pe care n-au îndeplinit-o, ceea ce atrage revocarea dreptului de administrare;
- inexact instanţa şi-a motivat excepţia şi pe baza art. 2 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, punând în discuţia părţilor numai dispoziţiile Legii nr. 182/2000.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Mai întâi se constată că în preambulul recursului sunt indicate dispoziţiile legale ce nu sunt aplicabile în speţă, nu au fost indicate ca temei de drept al acţiunii sau li s-a dat o interpretare străină textului.
Se are în vedere iniţial că imobilul a fost preluat fără titlu – ori acesta este tocmai obiectul acţiunii în revendicare , prin care se solicită obligarea pârâţilorde a lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul ce a fost preluat fără titlu, cu încălcarea prevederilor art.II din Decretul 92/1950.
Aprecierea este corectă şi dacă se examinează şi cealaltă susţinere făcută în motivarea recursului, potrivit căreia în ipoteza în care imobilul ar fi fost preluat cu titlu, aparţine domeniului local, iar nu statului. Rezultă că recurenţii nu şi-au formulat un punct de vedere exact asupra valabilităţii titlului de preluare aimobilului de către stat sau autorităţile locale.
În legătură cu excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâţilor se constată că în adevăr potrivit pct. 28 din Anexa la Legea nr. 213/1998, imobilul în litigiu aparţine domeniului public al statului. Şi aceasta întrucât la punctul menţionat sunttrecute cafăcând parte din domeniul public al statului muzeele, colecţiile de artă declarate de interes public naţional. Ori, imobilul situat în Olteniţa, str. Argeşului nr. 101, este inclus în lista Monumentelor Istorice din România la poziţia 12 B 110,astfel cum se atestă şi prin adresa nr. 618 din 13 iulie 1998 emisă de OJPC Călăraşi şi nr. 2201 din 28.09.2001 emisă de Ministerul Culturii şi cultelor – Direcţia Monumentelor Istorice (fila 87 dosar apel).
În această situaţie, bunul făcând parte din domeniul public al statului sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 în sensul căruia bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, precumşi aleart. 12 pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege. Dacă primul alineat se referă la litigiile privitoare la dreptul de administrare, cel de al doilea, respectiv pct.din art. 12 prevede expres că în litigiile prevăzute la alin. 4 statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, care nu a fost introdus (citat) în cauză.
În speţă, au fost realizate cerinţele pct.4 al textului menţionat, în sensul că titularul dreptului de administrare a indicat instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, ceea ce rezultă din întâmpinările depuse la7iulie 1998, 30 septembrie 1998, adresa nr. 619 din 13 iulie 1998 a OJPCH Călăraşi, răspunsul la interogatoriul luat la cererea reclamanţilor în dosarul nr. 1767/2000 pct.7, în toate acestea menţionându-se că imobilul face parte din domeniul public al statului şi ca atare nu pot sta în proces organele locale ale administraţiei de stat sau deţinătoare.
Dar, reclamanţii-recurenţi nu se pot prevala denecunoaşterea sau neindicarea titularului dreptului de proprietate de către pârâţi, întrucât şi prin notele scrise depuse în vederea pronunţării asupra excepţiei invocate din oficiu deinstanţă susţin în baza unor argumentări neconvingătoare că imobilul face parte din domeniul public local al Municipiului Olteniţa, caz în care au fost chemaţi în judecată cei care au calitate procesuală pasivă.
Este neîntemeiat şi ultimul considerent din motivarea recursului, în sensul căruia instanţa a pus în discuţie numai prevederile Legii nr. 182/2000 şi a motivat excepţia în raport de prevederile Legii nr. 213/1998.
Din examinarea încheierii şedinţei publice de la data de 26 septembrie 2001, fila 2 alin.1, rezultă că instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, atât faţă de dispoziţiile art. 12 din Legea 213/1998, cât şi în raport cu art. 6 din Legea 182/2000.
În plus, invocarea prevederilor menţionate de cătreinstanţă este de necontestatşiînraportcuconcluziile scrise depuse de Muzeul de Arheologie Olteniţa şi ConsiliulLocal, în cuprinsul cărora se fac referiri judicioase la prevederileLegii nr. 213/1998.
Faţă de cele arătate, în lipsa unor motive de casare ce pot fi invocate din oficiu, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică Decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii V.A.I. şi B.A.M.A. împotriva deciziei nr. 474 din 3 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2025/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 1981/2001. Civil → |
|---|
