CSJ. Decizia nr. 2025/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2025
Dosar nr. 5835/2001
Şedinţa publică din 20 mai2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 13 octombrie 1997, reclamanta U.N.C.C.C.C.Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti şi S.C. A. S.A. Bucureşti, cerând să fie obligaţi a le restitui imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta, în calitate de succesoare a Federaţiei Naţionale a Cooperativelor Viticole, a susţinut că imobilul pe care îl revendică, compus din teren în suprafaţă de 2700 mp şi corpuri de clădire, l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare din 13 septembrie 1940, autentificat de Tribunalul Ilfov la nr. 29523 din 13 septembrie 1940, temeiul invocat fiind prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V- a civilă şi de contencios administrativ, investit cu soluţionarea pricinii ca instanţă de fond, prin declinare de competenţă, (sentinţa civilă nr. 1940 din 5 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti), după ce, la cererea reclamantei, a introdus în cauză, în calitate de pârât, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General,ca reprezentant al Statului, prin sentinţa nr. 58/F din 23 ianuarie 2001, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi (cu excepţia Primăriei sectorului 2 Bucureşti – scoasă din cauză – la cerere pentru lipsa calităţii procesuale pasive) să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, suma de 266.778.000 lei – contravaloarea construcţiilor demolate şi suma de 549.126.000 lei – contravaloarea terenului în suprafaţă de 2739 mp.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin Decizia nr. 424/A din 5 octombrie 2001, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea apelurilor declarate în cauză de pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi S.C. A. S.A. Bucureşti.
Ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că reclamanta şi-a dovedit calitatea de proprietară a imobilului din litigiu prin actul invocat în acţiune şi că acesteia i se cuvin despăgubirile evidenţiate în expertiză întrucât, prin aplicarea Decretului de expropriere nr. 55/1997, calificat ca ilegal, menţionatul imobil nu mai există, construcţiile fiind demolate iar pe teren edificându-se un bloc de locuinţe.
Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi S.C. A. S.A. Bucureşti.
Primul pârât Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9C. proc. civ., susţinând:
-că hotărârea atacată este lipsită de temei legal;
-Decretul de expropriere nr. 55/1997 şi-a atins scopul de vreme ce, prin demolarea construcţiei, s-a edificat pe teren un bloc de locuinţe şi s-a lărgit strada ;
- că, prin acţiune, nu au fost solicitate despăgubiri iar o modificare a acesteia în sens procedural nu a avut loc;
- că, o acţiune în despăgubiri ar fi fost oricum prescrisă în raport de prevederile Decretului nr. 167/1958;
- că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, pe care acesta ainvocat-o, motivând că, în urma aplicării decretului de expropriere, realizându-se investiţii de utilitate publică, pârâtîn cauză urma să fie chemat Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâta S.C. A. S.A. Bucureşti, prin recursul declarat în cauză, critică Decizia instanţei de apel ca fiind greşită, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, susţine următoarele:
Prin primul motiv, care este de ordin procedural, se susţine:
- că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. deoarece la primul termen de judecată – 18 mai 2001 – nu s-a prezentat în instanţă întrucât nu a primit citaţie, la cel de al doilea termen – 29 iunie 2001, nu s-a putut asigura prezenţa unui reprezentant în instanţă dar s-a reţinut greşit în încheiere că ar fi răspuns la apel un consilier juridic fără delegaţie, iar la cel de al treilea termen, când s-a judecat pricina, nu a fost citată.
Motivele doi, trei, patru şi cinci vizează fondul pricinii, prin acestea recurenta susţinând:
- că fiind administrator de imobile (în prezent prestator de servicii pentru DGAFL din cadrul Primăriei), nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că, în mod greşit a fost obligată, în solidar cu Municipiul Bucureşti, la plata de despăgubiri către reclamantă;
- că, la data Decretului de expropriere nr. 55/1987, reclamanta nu mai era proprietara imobilului pretins a-i fi restituit deoarece, potrivit celor ce rezultă din actele depuse la dosar odată cu recursul, aceasta, prin contractul autentic nr. 29571/1963, a donat imobilul Sfatului Popular al Capitalei, astfel că în ce priveşte acest imobil, este explicabil de ce decretul a prevăzut doar că „se aprobă scoaterea din funcţiune a fondurilor fixe situate în Municipiul Bucureşti, identificate potrivit planului de situaţie nr. 2 prevăzute în tabelele anexă 4 şi 5".
Pentru motivele arătate, pârâta S.C. A. S.A. Bucureşti solicită casarea hotărârilor pronunţate şi respingerea acţiunii.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate în sensul considerentelor care vor fi arătate, valabile – în ce priveşte criticile de fond -pentru ambii pârâţi.
Înainte de analiza criticilor de fond aduse deciziei atacate, se impune constatarea că motivul de ordin procedural din recursul pârâtei S.C. A. S.A. Bucureşti nu a fost invocat la prima zi de înfăţişare ce a urmat neregularităţii constatate.
Aşa fiind, urmează a se constata că în speţă este pe deplin aplicabilă prevederea din art. 108 alin. (3)C. proc. civ. potrivit căreia „neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
Prin urmare, acest motiv de recurs se vădeşte a fi neîntemeiat.
În privinţa criticilor de fond făcute deciziei din apel de ambii pârâţi, se reţin următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1)C. proc. civ., reclamanta şi-a fixat cadrul procesual prin petitul acţiunii, învestind instanţa, conform Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, cu o cerere de restituire a imobilului indicat, pretins trecut la stat fără titlu, părţile chemate în judecată fiind Municipiul Bucureşti, prin Primarul General (în locul Primăriei sectorului 2 Bucureşti – scoasă din cauză) şi S.C. A. S.A. Bucureşti.
Potrivit principiului disponibilităţii, litigiul urma să fie soluţionat în cadrul procesual fixat de reclamantă.
Instanţa sesizată era obligată să clarifice situaţia juridică a imobilului revendicat şi dacă sunt întrunite sau nu condiţiile de restituire în natură a bunului.
Reţinând că imobilul nu mai poate fi restituit în natură – aşa cum reclamanta a solicitat prin acţiune – deoarece construcţiile au fost demolate iar pe amplasamentul lor şi pe teren s-a edificat blocul 3 bis, că deci scopul exproprierii a fost atins, instanţele erau obligate să respingă acţiunea.
Admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de despăgubiri către reclamantă este greşită în primul rând pentru motivul că acestea nu au fost solicitate prin petitul acţiunii, în cares-a precizat că pretenţia reclamantei vizează exclusiv restituirea în natură.
În al doilea rând, se observă că instanţele au avut în vedere, evident greşit, o cerere de completare a raportului de expertiză în sensul calculării despăgubirilor care nu întruneşte condiţiile unei modificări de acţiune atât din punct de vedere al formei cât şi – mai ales – din motivul că a fost depusă la dosar după prima zi de înfăţişare.
Din dosar nu rezultă ca pârâţii să fi achiesat la această cerere de despăgubiri.
În al treilea rând, soluţia de obligare, în solidar, a pârâţilor la despăgubiri către reclamantă este greşită şi pentru considerentul că, şi în condiţiile în care, prin acţiune, ele ar fi fost solicitate, obligarea şi a pârâtei S.C. A. S.A. Bucureşti la plata lor nu se justifică, de vreme ce această pârâtă a fost doar administrator al imobilului.
În sfârşit, printr-un ultim motiv de recurs, invocat de pârâta S.C. A. S.A. Bucureşti dar însuşit de pârâtul Municipiul Bucureşti care, aşa cum rezultă din preambulul deciziei, a solicitat admiterea în totalitate a ambelor recursuri declarate în cauză, se susţine că, de fapt, reclamanta nici nu a avut vocaţia de a revendica imobilul întrucât acesta fusese donat statului încă din anul 1963 prin contractul înregistrat la nr. 29571/1963.
Acest motiv de recurs nu a fost combătut prin dovezi contrarii de intimata-reclamantă C. Bucureşti.
Prin actele depuse în dosarulacestei instanţe,s-a făcut,într-adevăr, dovadacă imobilul din litigiu a ieşit din patrimoniul reclamantei prin contractul nr. 29571/1963 încheiat între U.C.C.C., în calitate de donator şi Sfatul Popular al Raionului 1 Mai, în calitate de donatar.
Acestui contract i-au premers:
- Decizia nr. 2909 din 20 octombrie 1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, prin care s-a acceptat cererea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (CENTROCOOP) având ca obiect oferta de donaţie a imobilului din Bucureşti;
- Decizia nr. 812 din 10 august 1963 emisă de acelaşi organ administrativ, prin care s-a luat act de Decizia nr. 2909/1962 (menţionată mai sus) şi de contractul de donaţie nr. 29571/1963.
Procesul-verbal din 2 septembrie 1963 atestă că imobilul donat a fost efectiv predat de C. Bucureşti I.A.L. a Raionului 1 Mai.
Actele la care s-a făcut referire mai sus sunt în dosarul acestei instanţe şi, aşa cum s-a arătat, nu au fost combătute de reclamantă iar Municipiul Bucureştile-a confirmat.
În raport de cuprinsul actelor menţionate, apare firesc de ce în Decretul nr. 55/1987 – evident având ca obiect expropriere, în ce priveşte imobilul din litigiu, nu a prevăzut decât: „Se aprobă scoaterea din funcţiune a fondurilor fixe … situate în Municipiul Bucureşti, identificate potrivit planului de situaţie nr. 2 anexat, prevăzute în tabelele anexa 4 şi 5 la prezentul decret".
Cele reţinute mai sus confirmă faptul că reclamanta nici nu a avut vocaţia de a solicita în cauză restituirea în natură a imobilului sau plata de despăgubiri.
În raport de considerentele prezentate, apare de prisos analiza aspectelor de critică privitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor şi la prescrierea dreptului la despăgubiri.
În consecinţă, recursurile declarate de pârâţi în cauză se dovedesc a fi întemeiate, astfel că urmează a se casa atât Decizia din apel cât şi sentinţa tribunalului şi a se respinge acţiunea reclamantei U.N.C.C.C.C. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi S.C. A. S.A. Bucureşti.
Casează Decizia nr. 424 A din 5 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, şi sentinţa nr. 58 F din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V – a civilă.
Respinge acţiunea formulată de U.N.C.C.C.C. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi20 mai2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2024/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 2/2001. Civil → |
|---|
