CSJ. Decizia nr. 2071/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2071DOSAR NR.5151/2001
Şedinţa publică din 21 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele C.E.şi C.M.împotriva deciziei civile nr.43 Ap din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentele-reclamante C.E.şi C.M., personal şi asistată de avocat P.E.şi intimatul-pârât T.V., personal şi asistat de avocat I.A.care a reprezentat-o şi pe intimata-pârâtă T.V., lipsind intimaţii-pârâţi S.C. "R." Braşov, Municipiul Braşov prin Primar, Consiliul local al Municipiului Başov şi S.C. "C." S.A. Braşov.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susţinerea şi, respectiv combaterea recursului urmând ca părţile să pună concluzii şi cu privire la lipsa încheierilor de amânare a pronunţării, în raport de împrejurarea că dezbaterea apelului a avut loc la data de 30 aprilie 2001 (filele 40-41 dosar apel) iar instanţa Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă a pronunţat Decizia recurată la data de 10 mai 2001, după ce a amânat succesiv pronunţarea la 3 mai 2001, la 7 mai 2001 şi apoi la 10 mai 2001.
Avocat P.E.solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât în cauză au fost încălcate dispoziţiile art.260 şi art.261 C.proc.civ.prin lipsa încheierilor de amânare a pronunţării. În cazul în care instanţa nu va aprecia ca fondat acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată. Precizează că recurenta-reclamantă C.E.îşi are locuinţa statornică în Suedia iar C.M.locuieşte în Bucureşti.
Avocat I.A.solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele pe larg expuse în întâmpinarea formulată în cauză şi lasă la aprecierea instanţei soluţionarea aspectului privind lipsa încheierilor de amânare a pronunţării.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, completată ulterior (fila 38 dosar judecătorie), reclamanţii C.A.şi C.E.au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Braşov, Municipiul Braşov prin primar, S.C."R." Braşov, T.V. şi T.V., pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa: să se constate că imobilul proprietatea lor situat în Braşov, str.Lacurilor nr.47, înscris în C.F. 12078 Braşov,nr.top.6976/1; 6976/2- casă şi teren - a fost trecut în proprietatea statului fără titlu şi, ca urmare, nu intră sub incidenţa Legii nr.112/995; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, nr.1371/22.07.1997, încheiat între S.C. „C." S.A. Braşov şi pârâţii T.V. şi T.V.; să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul revenirii la situaţia anterioară şi să fie obligaţi pârâţii să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu, proprietatea lor tabulară conform extrasului de carte funciară depus la dosar, a fost preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, prin Decizia nr.612 din 9 iulie 1988 a Consiliului popular al judeţului Braşov – Comitetul Executiv, care nu le-a fost comunicată pentru a o putea ataca în justiţie. Că, deşi atât Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995 cât şi R.A."R." Braşov au fost încunoştiinţate să nu vândă imobilul deoarece reclamanţii înţeleg să-l revendice, totuşi s-a procedat la vânzarea lui către pârâţii persoane fizice.
În urma decesului reclamantului C.A., survenit la8 iulie 1999, acţiunea intentată de acesta a fost continuată de unica sa succesoare C.M.
Prin întâmpinare, pârâţii T.V. şi T.V. au cerut respingerea acţiunii invocând dispoziţiile art.32 din Legea nr.115/1938, respectiv înscrierea dreptului lor real în cartea funciară şi buna lor credinţă în încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Investită cu judecarea cauzei Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr.4324 din 15 martie 2000, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, având în vedere valoarea obiectului litigiului şi dispoziţiile art.2 pct.1 lit.b din C.proc.civ.
În primă instanţă Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr.550/S din 20 decembrie 2000, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi completată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Decizia administrativă emisă în baza Decretului nr.223/1974 nu este producătoare de efecte juridice, pe de o parte pentru că este contrară prevederilor Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice ratificat de România în anul 1974, care, între altele, consacră libertatea de mişcare şi de alegere a reşedinţei, iar pe de altă parte, pentru că nu a fost comunicată persoanelor îndreptăţite să o conteste supunând-o controlului judecătoresc conform Legii nr.1/1967.
În considerarea celor ce preced, statul a deţinut imobilul fără titlu astfel că nu-l putea înstrăina valabil unor subdobânditori, în speţă chiriaşilor care, la rândul lor, au avut cunoştinţă de demersurile întreprinse de reclamanţi în vederea redobândirii imobilului încheind cu rea credinţă actul de vânzare-cumpărare.
Sentinţa pronunţată de tribunal a fost atacată cu apel de toţi pârâţii.
Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă, prin Decizia nr.43 din 7 mai 2001, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Braşov şi de S.C. "R." SRL Braşov. A admis apelurile formulate de Municipiul Braşov prin primar şi, respectiv, T.V. şi T.V. şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea introdusă de reclamanţi, astfel cum a fost precizată.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut, în ceea ce priveşte fondul cauzei, că, potrivit dispoziţiilor art.1 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, modificate prin HG nr.11/1997, „Decretul nr.223/1974 constituie titlu valabil", că „deciziile administrative de preluare emise pe baza decretului constituie titlu statului", că „în cuprinsul decretului nu există vreo prevedere expresă care să condiţioneze valabilitatea măsurii luate de stat de comunicarea deciziei de preluare către persoanele interesate", că, pe de altă parte, domiciliul foştilor proprietari era necunoscut câtă vreme aceştia rămăseseră ilegal în străinătate, dar, cu toate acestea, „s-a făcut dovada afişării amintitei decizii".
În altă ordine de idei, s-a reţinut că Pactul Internaţional invocat a fost ratificat de România prin Decretul nr.212/31.10.1974 şi a intrat în vigoare în luna ianuarie 1975, „dar deposedarea trebuia raportată la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tratat internaţional ratificat de România în anul 1994 şi care a devenit obligatorie la acea dată".
„Cu alte cuvinte", motivează în continuare instanţa de apel, „potrivit Convenţiei, dacă deposedarea s-a făcut anterior datei de 20.06.1994 (data ratificării Convenţiei de către România) fără titlu, aşadar ilegal, aceasta duce la restituirea în natură sau la reparaţie integrală, în timp ce deposedarea legală conform dreptului în vigoare la vremea respectivă nu naşte vreo obligaţie convenţională de restituire sau compensare".
În sfârşit, instanţa a mai reţinut că înşişi reclamanţii au recunoscut incidenţa dispoziţiilor Legii nr.112/1995 adresându-se Comisiei pentru aplicarea acesteia, lege în temeiul căreia chiriaşii au fost îndreptăţiţi să cumpere şi că buna lor credinţă nu poate fi pusă la îndoială.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamantele au declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9, cu referire la art.260, art.261 C. proc. civ. şi, respectiv, la art.156 din acelaşi cod.
În dezvoltarea primului motiv de casare se invocă lipsa încheierilor de amânare a pronunţării deciziei şi neconcordanţa dintre partea introductivă a deciziei – în care se menţionează data şedinţei ca fiind7 mai 2001 – şi dispozitiv, potrivit căruia hotărârea a fost pronunţată în şedinţa publică din 10 mai 2001.
În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare, recurentele susţin că apelul Municipiului Braşov, prin primar, a fost admis, fără să fi fost pus în discuţie în şedinţa de dezbateri.
Intimaţii T.V. şi T.V. au cerut respingerea recursului, pentru motivele arătate în întâmpinare, concordante cu considerentele conţinute de Decizia recurată.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, potrivit celor ce succed.
În conformitate cu art.256 (1) C.proc.civ., după sfârşitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, iar după ce s-a întrunit majoritatea, se întocmeşte de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează în condiţiile art.258 (1) din acelaşi cod.
Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile (art.260 (1) ).
În ceea ce priveşte dezbaterile, acestea se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier, potrivit art.147 C.proc.civ.
Neîntocmirea încheierii de dezbateri constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea art.147 şi duce la anularea hotărârii, deoarece lipsa ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, neputându-se verifica legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, concluziile formulate şi conţinutul apărărilor în fapt şi în drept.
Deşi textul citat se referă la dezbaterile urmate în şedinţă, controlul judiciar implică şi verificarea legalei compuneri a instanţei şi a datei ori datelor la care s-a dispus amânarea pronunţării, care trebuie să se regăsească în încheierile de reamânare a pronunţării.
În cauză, dezbaterea apelurilor a avut loc la termenul din 30 aprilie 2001, conform încheierii de la filele 40-41 dosar, când s-a dispus amânarea pronunţării la data de 3 mai 2001.
Pentru data de 3 mai 2001 nu s-a întocmit însă încheierea de reamânare a pronunţării.
În schimb, în practicaua deciziei care poartă data şedinţei publice din 7 mai 2001, s-a consemnat că dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 mai 2001, dată pentru care deasemenea nu există încheiere de reamânare a pronunţării, iar în dispozitivul aceleeaşi decizii s-a menţionat că pronunţarea acesteia s-a făcut în şedinţă publică „astăzi10 mai 2001" (filele 51, 55 verso dosar de apel).
Cum neconcordanţa dintre practicaua şi dispozitivul deciziei, cu privire la data la care au fost soluţionate apelurile şi la care soluţia a fost pronunţată în şedinţă publică, nu a fost înlăturată, eventual pe calea prevăzută de art.281 şi următoarele din codul de procedură civilă, hotărârea recurată este supusă casării, în condiţiile art.304 pct.5 cu referire la art.105 (2) C.proc.civ.
Faţă de cele ce preced, în baza art.312 şi art.313 C.proc.civ., se va admite recursul şi se va dispune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleeaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor, prilej cu care vor fi examinate sub formă de apărări şi susţinerile formulate în cadrul celui de al doilea motiv de casare invocat de recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele C.E.şi C.M.împotriva deciziei nr.43 Ap din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2102/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 2024/2001. Civil → |
|---|
