CSJ. Decizia nr. 2230/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2230
Dosar nr. 5437/2001
Şedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 22 martie 199 la Judecătoria Oradea Bihor, F.G. în calitate de reclamant a chemat în judecată civilă pe P.G. din comuna Sânmartin, Comisia Locală Sânmartin şi Comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii nr. 18/1991, cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună; anularea parţială a titlului de proprietate emis sub nr. 1896 din 15 iulie 1998 pe numele primului pârât cu privire la terenul în suprafaţă de 1366 mp, înmatriculat sub nr. top 249, completarea titlului său de proprietate nr. 1821 din 8 decembrie 1997 cu terenul inclus nelegal în titlul pârâtului menţionat, obligarea celei de a doua pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru imobilul în litigiu, obligarea celei de a treia pârâte la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 1798 mp şi totodată anularea parţială a încheierii de intabulare nr. 22529 din 7 decembrie 1998 privind dreptul de proprietate a lui P.G. asupra terenului revendicat.
Reclamantul a susţinut în esenţă că este proprietarul terenului în suprafaţă de 1734 mp arabil, înscris în CF 645 Cordău sub nr. topo 250, 251, 252 dobândit prin act de vânzare – cumpărare în forma autentică de la proprietarul tabular, precum şi a terenului în suprafaţă de 1366 mp reprezentând cota de 1/3 din terenul înscris în CF Cordău sub nr. topo 249 pe numele B.D., pe care l-ar fi dobândit prin contract provizoriu de vânzare – cumpărare din 19 noiembrie 1998 de la C.G. şi C.D., moştenitorii proprietarului tabular.
În această calitate afirmată, reclamantul a pretins însă, ca prin aplicarea nelegală a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, a fost deposedat de o parte a proprietăţii sale prin atribuirea greşită a suprafeţei de 1366 mp teren agricol pârâtului P.G., care nu ar avea nici un titlu valabil întrucât pretinsa moştenire legală faţă de B.G. proprietarul tabular ar fi infirmată prin certificatul de moştenitor.
Prin întâmpinarea depusă până la prima zi de înfăţişare, pârâtul P.G. a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului în exercitarea acţiunii, susţinând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare acesta nu ar fi îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate şi respectiv la obţinerea titlului, întrucât nici ei, nici autorii săi nu au deţinut terenurile din litigiu anterior anului 1962 (al cooperativizării), nefiindu-i aşadar aplicabile dispoziţiile legii speciale.
Arătând totodată că suprafeţele de teren în litigiu au fost înregistrate în perioada 1959 – 1963 în registrul agricol pe numele său şi că reclamantul nu ar fi atacat în condiţiile art. 11 din Legea nr. 18/1981 reconstituirea dreptului său de proprietate, pârâtul P.G. a cerut pe cale cererii reconvenţionale, ca în contradictoriu cu părţile din proces, să se constate nulitatea absolută a reconstituirii dreptului de proprietate pe seama reclamantului şi anularea titlului de proprietate emis în favoarea acestuia de Comisia Judeţeană Bihor de aplicarea Legii nr. 18/1991, sub nr. 1821 din 1 decembrie 1997.
Soluţionând cauza în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 595 din 19 ianuarie 2000, Judecătoria Oradea a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului procesual al reclamantului, iar ca urmare a respins acţiunea principală şi a admis cererea reconvenţională, constatând nulitatea absolută a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului - pârât F.I. prin hotărârea Comisiei Judeţene de aplicarea Legii nr. 18/1991 cît şi a titlului de proprietate emis sub. nr. 1821 din 1 decembrie 1997.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut din dovezile cu înscrisuri administrate în cauză, că reclamantul nu ar fi îndreptăţit la acţiune prin prisma dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată, potrivit cărora beneficiază de dispoziţiile legii numai membrii cooperatori care au adus pământ în CAP, cei a căror terenuri au fost preluate în orice mod de către CAP - uri, sau moştenitorii acestora în condiţiile legii civile, precum şi membri cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă.
Totodată, s-a invocat drept temei pentru admiterea cererii reconvenţionale, dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 potrivit cărora ar fi lovite de nulitate absolută toate actele de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate făcute în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite la aceasta conform art. 8 din Legea nr. 18/1991.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Tribunalul Bihor prin Decizia civilă nr. 2279A din 23 noiembrie 2000 şi de Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 1121R din 29 iunie 2001 ca urmare a respingerii apelului şi respectiv a recursului declarate de reclamantul pârât F.I.
Ambele instanţe de control judiciar şi-au întemeiat la rândul lor soluţiile, pe lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, analizată prin prisma dispoziţiilor Legii fondului funciar arătate precum şi a lipsei interesului legitim ocrotit de lege, raportat la pretenţiile formulate.
În termenul şi condiţiile reglementate de art. 330 şi urm. C. proc. civ. la 13 noiembrie 2001, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recursul în anulare de faţă, prin care invocând încălcarea esenţială a legii cu consecinţa soluţionării netemeinice a fondului pricinii, a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.
Invocându-se dispoziţiile art. 44 din 13 din Legea nr. 169/1997 s-a susţinut în esenţă, că instanţele au soluţionat greşit lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului legitim la acţiune ca urmare a stabilirii necorespunzătoare a cadrului procesual şi a procedurii aplicabile, care în raport de dreptul afirmat şi de scopul urmărit s-ar fi impus a fi judecate potrivit dreptului comun.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 44 din 10 din Legea 169 din 27 octombrie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, terţii care au fost vătămaţi în drepturile lor prin hotărârea comisiei judeţene sau prin ordinul prefectului, ori în alt mod, prin acte administrative prealabile ordinului, cum este cazul propunerilor primarului şi care nu aveau interes de a se adresa acestor organe, având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului, ori li se recunoscuse un asemenea drept potrivit legii, nu pot folosi decât calea acţiunilor de drept comun, petitorii sau după caz posesorii, în special revendicarea.
Din examinarea cererii de chemare în judecată, rezultă evident că cel puţin trei dintre capetele de cerere formulate de reclamant, în raport de dreptul afirmat, cel de proprietar al terenului, cum şi de scopul urmărit, readucerea bunului în patrimoniul său, cu consecinţa constatării nulităţii parţiale a actelor emise în favoarea pârâtului potrivit Legii nr. 18/1991, sunt specifice unei acţiuni de drept comun ce se impunea a fi soluţionat în acest cadru, nefiind aşadar aplicabilă procedura de soluţionare a contestaţiilor prevăzută în legea specială.
Aşa fiind chiar dacă în examinarea validităţii, respectiv a nulităţii actelor juridice prin care reclamantul pretinde că a fost vătămat, ar fi incidente şi dispoziţii de fond cuprinse în legea specială, condiţiile de admisibilitate ale acţiunii care fac obiectul excepţiilor ridicate de pârât, respectiv îndreptăţirea reclamantului la acţiune şi interesul legitim se impuneau a fi examinate potrivit dreptului comun, adică în raport de dreptul de proprietate afirmat şi de scopul urmărit în concordanţă cu interesul legal ocrotit prin art. 480 şi urm. C. civ.
Ca urmare recursul în anulare se va admite cu consecinţa casării hotărârilor atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 1121 din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, şi 2279 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă 595 din 19 ianuarie 2000 a Judecătoriei Oradea, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 222/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1275/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
