CSJ. Decizia nr. 2267/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2267DOSAR NR.1872/2001
Şedinţa publică din 29 mai 2003
La data de 14 mai 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Satu Mare împotriva deciziei civile nr.74/C din 7 martie 2000 a Curţii de Apel Oradea – secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 mai 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 29 mai 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16.X.1997 Federalcoop Maramureş a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat să îi restituie activele imobilizate şi mijloacele circulante proprietatea reclamantei trecute în proprietatea statului fără plată în baza Decretului nr.103/1966 şi a HCM nr.364/1966, iar în cazul în care restituirea în natură nu mai era posibilă, să fie despăgubită cu valoarea de înlocuire actualizată a acestora.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că în temeiul actelor normative menţionate au fost preluate de stat bunurile imobile şi mobile proprietatea Uniunii Cooperativelor de Consum şi de Credit evidenţiate cu denumirea, locul de amplasare şi valoarea din inventarul de predare din 31.03.1966, bunuri ce au fost predate în administrarea ORVLF Satu Mare, respectiv ORLF Negreşti Oaş.
Reclamanta a mai precizat că de la URCC Carei s-au predat fonduri fixe în valoare de 633 mii lei şi investiţii în curs aşa cum au fost nominalizate în acţiune şi şi-a întemeiat cererea pe disp.art.62 alin.3-4 din Legea nr.109/1996.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr.81/LC/15.II.1999 judecând pricina după declinarea competenţei de către Judecătoria Negreşti Oaş, a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta nu a probat că bunurile preluate de stat în 1966 mai pot fi restituite în natură în condiţiile art.162 din Legea nr.109/1996, iar în ceea ce priveşte despăgubirile, preţuirea s-a făcut exclusiv de reclamantă fără vreo evaluare reală a bunurilor.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr.74/7.03.2000 a admis apelul reclamantei Federalcoop Maramureş împotriva sentinţei civile nr.81/15.02.1999 a Tribunalului Satu Mare pe care a schimbat-o în întregime în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei suma de 2.182.440.765 lei cu titlu de despăgubiri.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că în baza Decretului nr.103/1966 şi a HCM nr.364/1966 statul a preluat în proprietate bunurile imobile şi mobile ce au aparţinut Uniunii Cooperativelor de consum şi credit evidenţiate în inventarul centralizator al mijloacelor fixe din 1.04.1966. Ulterior, majoritatea activelor imobilizate au fost casate, demolate sau dezmembrate astfel că restituirea lor în natură nu mai era posibilă. Drept urmare, pârâtul datora despăgubirile stabilite prin expertiza contabilă efectuată în apel şi necontestată de acesta, respectiv suma de 2.182.440.765 lei, reprezentând valoarea actualizată până la 31.XII.1999 a bunurilor evidenţiate în intervalul din 1.04.1966.
În contra acestei decizii, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Satu Mare pe motiv că au fost încălcate disp.art.208 C.proc.civ. întrucât Ministerul Finanţelor Publice nu a fost citat şi nu a participat la efectuarea expertizei contabile deşi expertul avea obligaţia să-l citeze. Prin acest procedeu li s-a încălcat dreptul la apărare cu atât mai mult cu cât bunurile revendicate au fost supraevaluate. În fine, reclamanta nu a depus nici un act de predare-primire către statul român a respectivelor bunuri.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum deja s-a relevat, prin acţiune, Federalcool Maramureş a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile şi mobile proprietatea fostei Uniuni a cooperativelor de consum şi credit a cărei succesoare era reclamanta, preluate de stat în baza Decretului nr.103/1966 şi a HCM nr.364/1966 conform inventarului centralizator din 1.04.1966 depus în copie la dosar (f.3-4 dos.nr.2204/1997) şi a dării de seamă contabile din 31.03.1966 întocmite de fosta URCC Oaş Negreşti cu listele anexă în valoare totală scriptică de 2.081.013,15 lei şi cu o uzură scriptică de 314.874,10 lei.
În apel, la cererea reclamantei s-a efectuat o expertiză contabilă având ca obiective identificarea activelor imobilizate şi a mijloacelor circulante, stabilirea bunurilor existente dintre cele predate precum şi valoarea actualizată a acestora inclusiv a celor care nu mai existau în vederea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite conf.art.162 alin.3 din Legea nr.109/1996 (f.72-73 dos.nr.1464/C/2000).
Răspunzând la aceste obiective, expertul a constatat că majoritatea activelor imobilizate care au constituit obiectul predării preluării din anul 1966 au fost casate, demolate sau dezmembrate, iar cele existente (parţial) au suferit modificări majore. Mijloacele circulante au fost integral consumate în procesul de producţie şi comercial nefiind posibilă identificarea lor şi deci nici restituirea lor în natură (f.76 dos.nr.1464/C/1999). În aceste condiţii, pornind de la valoarea de inventar a bunurilor predate conform inventarului contralizator din 1.04.1966, expertul a stabilit că patrimoniul net predat în 1966 actualizat cu indicii de inflaţie ale preţurilor până la 31.XII.1999 reprezenta 2.182.440.765 lei.
Este adevărat că potrivit art.208(1) din C.proc.civ. dacă efectuarea expertizei implică unele verificări sau lucrări pregătitoare ori chiar deplasarea specialistului la faţa locului, expertiza nu poate fi efectuată decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată, arătându-se zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea.
Neregularitatea provocată de nerespectarea acestei dispoziţii trebuie însă invocată la prima zi de înfăţişare care urmează după săvârşirea expertizei şi înainte de a se pune concluzii în fond. Aceasta însemnează că, nesocotirea disp.art.208 C.proc.civ. reprezintă un viciu procedural sancţionat cu nulitate relativă.
Cu referire la cazul în speţă, din dosar a rezultat că pârâtul nu a fost citat de expert cu ocazia verificărilor făcute de acesta la sediul reclamantei şi respectiv la sediile societăţilor comerciale succesoare ale fostei ILF Negreşti Oaş, respectiv IJLF Satu Mare implicate în preluarea activelor din anul 1966 (f. 72-73 dosnr.1464/C/1999).
După depunerea raportului de expertiză în şedinţa din 1.II.2000 instanţa a acordat un termen în vederea comunicării către părţi a lucrării, iar la 22.II.2000 reprezentantul pârâtei a solicitat şi obţinut un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză (f.96 şi 100 dos.nr.1464/C/1999). Cauza s-a judecat în fond la 7.03.2000 când reprezentantul pârâtului nu a fost prezent în instanţă şi nici nu a formulat un punct de vedere scris cu privire la raportul de expertiză, ori alte concluzii referitor la pretenţiile reclamantei.
Astfel fiind şi întrucât excepţia de nulitate nu a fost valorificată în condiţiile prev.de art.108 alin.3 din C.proc.civ., pârâtul recurent este decăzut din dreptul de a invoca nulitatea menţionatei expertize pe calea recursului.
Cu alte cuvinte, întrucât pârâtul nu a invederat la termenul din 7.03.2000 considerat ca prima zi de înfăţişare după efectuarea expertizei împrejurarea că nu a fost citat în condiţiile art.20(1) C.proc.civ., cu ocazia deplasărilor efectuate de expert în executarea obiectivelor expertizei şi nici nu a contestat conţinutul acesteia, criticile din motivele de recurs vizând nulitatea expertizei nu pot fi primite fiind vorba de o nulitate relativă care trebuia invocată în şedinţa din 7.03.2000.
Neprocedând, conf.art.108(3) C.proc.civ. recurentul nu poate invoca pentru prima dată în recurs, nulitatea expertizei şi nici o pretinsă supraevaluare a bunurilor, critici pe care aşa cum deja s-a relevat trebuiau invocate la termenul din 7.03.2000 în faţa instanţei de apel.
Astfel fiind recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Satu Mare împotriva deciziei nr.74/C din 7 martie 2000 a Curţii de Apel Oradea – Secţia civilă, ca nefondat.
Obligă pe recurent la 69.704.100 lei, cheltuieli de judecată către intimata Federalcoop Maramureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2185/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 22/2001. Civil → |
|---|
