CSJ. Decizia nr. 2275/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2275Dosar nr.5904/2001
Şedinţa publică din 30 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R.C.împotriva deciziei nr.456 din 25 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă reprezentată de avocat C.A., intimatul pârât P.V.M.personal şi asistat de avocat L.T., care îi reprezintă şi pe intimaţii pârâţi P.E., I.M.I.şi I.M.P., intimatul pârât M.V.M.personal şi asistat de avocat B.G., care reprezintă şi pe intimata pârâtă M.G., lipsind intimaţii pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. "H.N."S.A.
Procedura completă.
Avocat C.A. depune taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar conform dispoziţiilor încheierii anterioare şi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Avocaţii B.G. şi L.T., având pe rând cuvântul solicită respingerea recursului conform concluziilor scrise.
CURTEA
Asupra recurului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă la 20 august 1998 reclamanta R.C.a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. "H.N."S.A., P.V.M.şi P.E., M.M.şi M.G., şi I.M.I.şi I.M.P.cerând obligarea acestora să-i lase în deplină şi exclusivă proprietate şi paşnică folosinţă apartamentele 8,9,10 şi 11 situate la etajul II al imobilului din str.Nicolae Iorga nr.22, sector 1, obligarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti la plata sumei de 200.000.000 lei despăgubiri echivalentul folosinţei şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. "H.N."S.A. cu pârâţii persoane fizice şi inopozabilitatea contractelor faţă de reclamantă.
În motivare a arătat că prin sentinţa civilănr.2947 din 12 martie 1997 s-a constatat nevalabilitatea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Bucureşti str.Nicolae Iorga nr.22, et.II compus din 2 apartamente şi 2 garsoniere, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr.112/1995.
Prin sentinţa civilă nr.123 din 7 februarie 2001 s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru capătul de cerere privind acţiunea în revendicare faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. S-a respins acţiunea faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
S-a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că pentru apartamentele 8 şi 9 reclamanta nu mai era proprietară pentru că le-a vândut în 1949, anterior naţionalizării.
În privinţa celorlalte apartamente au fost naţionalizate în baza Decretului nr.92/1950.
În ce priveşte sentinţa invocată, nu face dovada dreptului de proprietate, fiind o acţiune în constatare.
Pretenţiile privind echivalentul dreptului de folosinţă nu au fost demonstrate.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr.456 din 25 septembrie 2001 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că sentinţa nr.2947/1997 a Judecătoriei sector 1 a fost pronunţată în contradictoriu cu Consiliul Local sector 2 şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Încheierea celor trei contracte a avut loc înainte de pronunţarea amintitei sentinţe.
Această sentinţă are caracter constitutiv de drepturi.
În privinţa apartamentelor nr.8 şi 9 reclamanta şi-a pierdut dreptul de proprietate prin vânzare în anul 1949, iar apartamentele 10 şi 11 au fost preluate de stat conform Decretului nr.92/1950 nefiind reală afirmaţia că aufost preluate în baza H.C.M. nr.8/1960.
În apel nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată aşa cum încearcă reclamanta invocând dispoziţiile Legii nr.213/1998.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs bazându-se pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7-10 C.proc.civ.şi reluînd criticile formulate în apel, susţinând în esenţă că: - nu a respectat constatarea judecătorească făcută în sentinţa civilă nr.2947/1997 că apartamentele au fost preluate în baza HCM nr.8/1960, care nu poate fi considerat un act normativ de transferare legală a proprietăţii şi că reclamanta este titulara legitimă a dreptului de proprietate asupra apartamentelor în discuţie.
- în lumina art.6 din Legea nr.213/1998 Decretul nr.92/1950 nu a putut produce efecte legale valabile.
- cu privire la apartamentul nr.8 şi garsoniera nr.9 nu au fost produse dovezi opozabile reclamantei.
- afirmaţia că sentinţa civilă nr.2947/1997 nu face dovada dreptului de proprietate al reclamantei nu are temei legal.
- în mod greşit s-a reţinut că statul a vândut legal conform Legii nr.112/1995.
Recursul nu este fondat.
Analiza criticilor urmează a se face global.
Sentinţa civilă nr.2947/1997 a Judecătoriei sector 1 nu face dovada dreptului de proprietate, acţiunea fiind o acţiune în constatare.
De asemenea invocarea autorităţii de lucru judecat este fără eficienţă deoarece aceasta operează doar când există identitate de obiect, cauză şi părţi, ceea ce în mod indiscutabil nu este cazul.
Din actele şi lucrările dosarului reiese că pentru apartamentele 8 şi 9 reclamanta nu mai era proprietară pentru că le-a vândut în 1949, anterior naţionalizării, iar celelalte au fost naţionalizate în baza Decretului nr.92/1950.
Cu ample motivări, instanţa de fond şi cea de apel demonstrează netemeinicia acţiunii, respectiv caracterul nefondat al apelului, pronunţând hotărâri legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat dereclamanta R.C.împotriva deciziei civiele nr.456 din 25 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 228/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 222/2001. Civil → |
|---|
