CSJ. Decizia nr. 229/2001. Civil

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia NR. 229 DOSAR NR. 5960 / 2001

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţii O.M.A. şi O.M.C.împotriva deciziei civile nr.118 din 12.11.2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-reclamanţi O.M. A. şi O.M. C., primul personal şi asistat, secundul reprezentat de avocat C.A., intimaţii-pârâţi Consiliul local Breaza şi Primăria Oraşului Breaza, prin consilier juridic D.Ş., intimaţii-intervenienţi B.V., F.C., intimatele-interveniente T.I. şi B.E., personal şi asistate de avocat E.T., D.L., reprezentată de avocat E.T., B.A.M.şi B.J., reprezentaţi de avocat G.I., intimata-intervenientă B.R..

Procedura completă.

Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părţilor în concluziile lor asupra recursului.

Avocat C.A. a susţinut recursul şi a solicitat admiterea acestuia, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Consilierul juridic D.Ş. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a depus note scrise.

F.C.a invederat că lasă soluţia recursului la aprecierea instanţei.

Avocat E.T. a solicitat respingerea recursului cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat G.I. a depus concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursului.

B.R. şi B.V., având pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului. Au arătat că au cumpărat imobilul de la o persoană fizică, care a edificat pe acest teren o nouă construcţie, în prezent clădirea iniţială, revendicată de către reclamanţi nu mai există.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată:

Prin sentinţa civilă nr.188/28.06.2001 a Tribunalului Prahova a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii O.M.A.şi O.M.C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al oraşului Sinaia şi Primăria oraşului Breaza şi pe cale de consecinţă pârâţii au fost obligaţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în oraşul Breaza str.Eroilor nr.13, compus din teren în suprafaţă de 4815 m² şi construcţiile existente pe teren, respectiv clădirile B şi C aşa cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de M. G., s-au respins cererile de intervenţie ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanţii sunt succesorii legali ai autorilor O.M.şi O.T.şi nepoţi ai buniciilor O.M.. Că autorii reclamanţilor au fost proprietarii terenului în suprafaţă de 4815 m² situat pe raza oraşului Breaza şi a construcţiilor existente pe acesta. Aceste bunuri au fost preluate abuziv de Statul Român conform Decretului nr.92/1950.

Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr.118112.11.2001, a admis apelurile declarate de pârâtul Consiliul Local Breaza şi intervenienţii B.E. şi B.V., D.L., T.I. şi F.C.împotriva sentinţei civile nr.188/28.06.2001 a Tribunalului Prahova, precum şi cererea de intervenţie în interesul apelantului-pârât Consiliul Local Breaza, formulată de intervenienţii B.A.M.şi B.J., şi, pe cale de consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa menţionată, în sensul că au fost admise cererile de intervenţie şi în parte acţiunea formulată de reclamanţii O.M.A.şi O.M.C. şi au fost obligaţi pârâţii Consiliul Local Breaza şi Primăria oraşului Breaza să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie parterul clădirii corp C din oraşul Breaza, B-dul Eroilor nr.13, identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză M.G.şi terenul în suprafaţă de 911 m² cu ieşire în str.Eroilor nr.13 şi în str.Farmaciei din Breaza, identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză B.N..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Reclamanţii O.M.A.şi O.M.C.sunt succesorii autorilor O.M.şi T. O.De pe urma acestora din urmă au rămas ca bunuri un teren în suprafaţă de 4.875 m² situat pe raza oraşului Breaza str.Erorilor nr.13, pe care se află construcţii formate din două corpuri de clădire B, respectiv 2 şi C, respectiv 3. Aceste bunuri au fost preluate în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, deoarece autorii erau persoane exceptate de la actul de naţionalizare.

S-a mai reţinut faptul că numai suprafaţa de 911 m² din suprafaţa de 4815 m², poate fi retrocedată reclamanţilor , restul de 390 m² este în proprietatea intervenienţilor în condiţiile art.1895 C.civ.

Cu privire la construcţiile revendicate s-a reţinut că imobilul corpul B este proprietatea pârâtei M.S., iar imobilul corpul C este proprietatea intervenientei B.E., ambele imobile obţinute în condiţiile art.1895 C. civ. Parterul acestui din urmă corp, este ocupat de chiriaşi.

Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs reclamanţii O.M.A.şi O.M.C., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală invocând art.304 pct.7-10 C.proc.civ., deoarece:

- Imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 4815 m² ,situat pe raza oraşului Breaza str.Eroilor nr.13 şi construcţiile existente pe acesta au aparţinut autorilor reclamanţilor. Au fost preluate abuziv, cu încălcarea art.II din Decretul 92/1950;

- Deşi a fost invederat instanţei de apel faptul că termenul de prescripţie achizitivă contra reclamanţilor nu a putut să curgă, până la 8 decembrie 1991, dată când ,prin art.150 din Constituţia României ,au fost abrogate actele vechiului regim – în baza cărora imobilele revendicate au fost preluate în mod abuziv, totuşi instanţa nu a analizat această problemă;

- Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că, în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.1891 C.civ., devreme ce reclamanţii au locuit pe raza municipiului Bucureşti şi nu în circumscripţia Tribunalului Prahova, unde se află imobilul revendicat;

- Cu toate că s-a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare invocate de intervenienţi, încheiate de ei cu Statul Român, care nu a avut titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanţa de apel a omis să analizeze şi această problemă.

Recursul nu este fondat.

Revendicarea este acţiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana ce îl deţine fără drept.

Regula înscrisă în art.1169 C.civ., este aplicabilă şi în materia dovedirii proprietăţii, reclamantul fiind acela care trebuie să facă dovada pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

În speţă, reclamanţii O.M.A.şi O.M.C. sunt succesorii legali descendenţi de gradul I ai autorilor lor O.M.şi O.T.şi nepoţi ai bunicii lor O.M.: acte de stare civilă f. 21-22 şi certificate de moştenitor nr.125/8.02.1980; nr.83/8.09.1996 f. 55-56 dosar fond.

Autorii mai sus menţionaţi au dobândit prin acte succesive de cumpărare, autentice suprafaţa totală de 4815 m² situată pe raza oraşului Breaza str.Eroilor nr.13, pe care au edificat imobilul format din 2 corpuri de clădire B respectiv 2 şi C respectiv 3, primul fiind construcţie de zid cu parter şi mansardă iar al doilea construcţie de bîrne cu parter şi etaj; acte doveditoare f. 5-12 dosar fond.

Imobilul mai sus menţionat, şi care face obiectul acţiunii în revendicare a fost preluat în mod abuziv de Statul Român prin aplicarea Decretului nr.92/1950. Reclamanţii au invocat calitatea autorilor de pensionar (fost general de armată) şi casnică, precum şi dispoziţiile art.II din actul normativ enunţat privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la naţionalizare.

În cauză, reclamanţii au dovedit că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor lor ce făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod imperativ de la naţionalizare. În atare situaţie instanţele, în mod judicios au statuat că dispoziţiile art.II din Decretul nr.92/1950 sunt aplicabile autorilor; acte doveditoare f. 13-19 dosar fond, f. 57 dosar apel.

În sistemul Codului nostru civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil ca efect al posesiunii utile acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.

Instituţia dobândirii dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiune este reglementată prin art.1890 C.civ. care prevede – ca regulă generală – că dreptul de proprietate asupra unui imobil se poate dobândi prin simpla exercitare a unei posesii utile, adică continue, neîntrerupte, netulburate şi sub nume de proprietar, timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie ţinută „a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă".

Pentru a uzucapa este suficientă, aşadar, ca regulă generală, exercitarea unei posesii utile, timp de 30 ani, fie ea chiar şi de rea-credinţă şi fără vreun titlu.

De la această regulă s-a instituit excepţia prevăzută de art.1895 şi 1896 C.civ., prin care s-a reglementat aşa-numita prescripţie achizitivă de scurtă durată, între 10-20 ani, potrivit căreia, pe lângă exercitarea posesiei utile în timpul arătat, mai sunt necesare încă două condiţii, şi anume existenţa bunei-credinţe şi a unei juste cauze.

Dispoziţiile art.1897 C.civ. prevăd că „Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul, etc".

Prin justă cauză se înţelege, aşadar justul titlu, care este un act juridic translativ de proprietate, adică o operaţiune juridică, un negoţiu, care are ca scop să transfere proprietatea.

Actul de vânzare-cumpărare încheiat cu un neproprietar reprezintă o justă cauză a posesiunii exercitată de pârât cu bună credinţă din anul încheierii actului până la data formulării acţiunii în revendicare.

Buna-credinţă a cumpărătorilor (intervenienţi) în cauză rezultă din faptul că statul a figurat în calitate de proprietar în baza actului de naţionalizare (Decretul nr.92/1950) şi s-a comportat ca atare, mai întâi în cadrul raporturilor de locaţiune, iar, mai apoi, în momentul vânzării unor părţi din imobilul litigios.

Actele de vânzare-cumpărare încheiate în speţă, reprezintă o justă cauză a posesiunii exercitată de pârâţii-intervenienţi cu bună-credinţă din 1961 şi până în anul 2000, când reclamanţii au formulat acţiunea în revendicare. Pârâţii au exercitat o posesie utilă care întruneşte condiţiile prevăzute de art.1846-1847 C.civ., fiind evident că aceştia au dobândit prin uzucapiunea de scurtă durată prevăzută de art.1895 C.civ., dreptul de proprietate asupra unor părţi din imobilul revendicat.

Astfel, cu privire la imobilul (construcţie) revendicat de reclamanţi se reţine că operează prescripţia achizitivă de scurtă durată pentru corpul B din imobilul menţionat, în favoarea pârâtei M.S., precum şi pentru etajul corpului C din imobilul în litigiu, în favoarea pârâtei-interveniente B.E.. În acest din urmă caz s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare succesive, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.738/29 ianuarie 1975 prin care A.G.a cumpărat imobilul de la O.J.C.V.L. Prahova, prin contractul de vânzare-cumpărare sub nr.2810/21.04.1992, numiţii B.I. şi B.M.au cumpărat imobilul de la A.G., prin contractul de vânzare-cumpărare sub nr.2476/14.06.2000 intervenient B.E. a cumpărat de la vânzătorii B., imobilul respectiv, acte doveditoare f. 59-61 dosar fond. Aceste contracte de vânzare-cumpărare reprezintă justul titlu pentru a opera prescripţia achizitivă de scurtă durată. Ele sunt translative de proprietate şi nu emană de la adevăratul proprietar – imobilul în litigiu a fost deţinut de Statul Român fără titlu.

Joncţiunea posesiilor, ca instituţie de drept, operează numai în cazul în care nu este vorba şi de o posesie exercitată de titularul dreptului de proprietate, deoarece numai într-o atare situaţie are sens joncţiunea, iar nu şi în cazul în care, fiind titulară de drept, o persoană poate oricum să transmită dreptul său, fără a fi necesară invocarea uzucapiunii. Prescripţia achizitivă constituie o sancţiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate şi se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat, deşi bunul nu se găseşte în posesia lui. Deci, cel care invocă uzucapiunea poate uni posesia exercitată de el cu posesia exercitată de autorul său, înţelegându-se prin „autor" persoana care, ca şi cel ce invocă uzucapiunea, nu este titulară a dreptului real.

În speţă, operează joncţiunea posesiilor, deoarece pârâta-intervenientă B.E. a invocat şi dovedit joncţiunea posesiei sale cu privire la etajul corpul C din imobilul revendicat, care a început în anul 2000, cu aceea a autorilor ei care o au din anul 1975.

Cu privire la terenul în suprafaţă de 4815 m² revendicat de reclamanţi, se reţin următoarele:

În favoarea pârâtelor interveniente D.L. şi T.I. operează prescripţia achizitivă de scurtă durată – prin joncţiunea posesiilor – cu privire la terenul în suprafaţă de 620 m² parte componentă din suprafaţa de 4815 m². Acest teren a fost cumpărat de D.L. prin contractul de vânzare autentificat sub nr.1728/25.07.1964, de la numiţii R.i.şi R.E.C.. Aceştia la rândul lor au dobândit terenul respectiv prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2344/1962. Autorul vânzătorilor, intervenientelor a dobândit terenul menţionat prin cumpărare, conform actului de vânzare-cumpărare nr.2489/1961 de la numitul D.I.. Acesta la rândul său fiind proprietarul terenului în baza contractului de schimb transcris sub nr.815/1959, acte doveditoare f. 37 dosar fond, 7-8 dosar apel.

De asemenea, în favoarea pârâtului-intervenient F. operează precripţia achizitivă de scurtă durată, cu privire la terenul în suprafaţă de 602 m² parte componentă din suprafaţa de 4815 m². Acest teren a fost cumpărat de intervenient prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2487/3.10.1961 de la numitul D.I. care a deţinut terenul în baza unui contract de schimb nr.815/1959, acte doveditoare f. 7-8 dosar apel.

Pe terenul mai sus menţionat pârâtul-intervenient şi-a edificat o construcţie, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, autorizaţie pentru executare bunuri nr.438/50902 (28.12.1961 – f. 10 dosar apel).

Pârâtul-intervenient B.V. împreună cu tatăl său B.G.au cumpărat terenul în suprafaţă de 575 m² - parte componentă din suprafaţa de 4815 m² – în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3714/4.09.1971, de la T.M.(f. 16 dosar apel).

La rândul său vânzătoarea T.M.a dobândit terenul respectiv de la D.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.8261/27.09.1962 (f. 15 dosar apel).

Cum bine se poate se poate constata şi în favoarea intervenientului B.V. operează prescripţia achizitivă de scurtă durată, cu privire la terenul menţionat.

Intervenienţii B.M.şi B.J. sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 577 m² parte componentă din suprafaţa de 4815 m² în baza Titlului de proprietate nr.83395/11.11.1999 emis de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Prahova. La baza emiterii acestui titlu a stat contractul de vânzare-cumpărare sub nr.2863/27.09.1984 prin care intervenienţii au cumpărat de la proprietarul D. o construcţie (locuinţă) situată pe acest teren,care în baza art.30 din Legea nr.58/1974 a trecut în proprietatea statului. Vânzătorul D. a dobândit la rândul lui terenul de la D.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2822/1961, acte doveditoare f. 46-49 din dosar apel.

Intervenientul-pârât M.I.este proprietarul terenul în suprafaţă de 325 m² parte componentă din suprafaţa de 4815 m² în baza titlului de proprietate nr.76035/27.07.1998 emis de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Prahova, act doveditor f. 36 dosar fond.

Constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare mai sus enunţate, solicitată în motivele de recurs de către reclamanţi, nu are fundament juridic, deoarece din petitul acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi nu rezultă faptul că ei au solicitat şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.

Mai mult, o atare solicitare nu a fost formulată de recurenţi nici la fond şi nici în faza de apel, aceasta fiind invocată pentru prima dată în motivele de recurs.

Aşadar, faţă de cele reţinute, se constată că instanţa de apel, în mod judicios, a statuat că reclamanţii pot revendica doar suprafaţa de 911 m² situată în oraşul Breaza, str.Eroilor nr.13 ce se află în administrarea I.L.L. Breaza, precum şi parterul corpului C din imobilul revendicat situat în oraşul Breaza, str.Eroilor nr.13, care este ocupat de chiriaşi, restul din imobilul revendicat respectiv corpul B, etajul corpului C, precum şi suprafaţa de 3894 m² aparţin intervenienţilor în favoarea cărora operează prescripţia achizitivă de scurtă durată (10-20 ani).

Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.307 pct.7-10 C.proc. civ., şi în consecinţă, conform art.312 alin.1 C.proc.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr.118/12.11.2001 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia civilă.

În conformitate cu art.274 C.proc.civ., reclamanţii-recurenţi vor fi obligaţi la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată faţă de intervenienta I. T. şi la 4.000.000 lei cu acelaşi titlu faţă de intervenienta B.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.M.A.şi O.M.C.împotriva deciziei civile nr.118 din 12.11.2001 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă.

Obligă pe recurenţi să plătească intimaţilor B.E. 4.000.000 lei şi I. T. 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.

← CSJ. Decizia nr. 1447/2001. Civil		CSJ. Decizia nr. 228/2001. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil: