CSJ. Decizia nr. 2688/2001. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 2688

Dosar nr. 2998/2001

Şedinţa publică din 20 iunie2003

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuientul I.G.V.C.împotriva deciziei civile nr. 1161din 19 aprilie 2001a Curţii de ApelBucureşti–Secţia a IV – acivilă.

La apelul nominals-a prezentat recurentul-revizuient prin avocat M. E., lipsind intimaţii P.V.G., M.M., B.V., I.A., precum şi Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.18/1991 din cadrul Prefecturii Judeţene Călăraşi.

Procedura completă.

Curtea a pus în discuţie inadmisibilitatea recursului.

Avocatul desemnat din oficiu din partea revizuientului a solicitat respingerea excepţiei şi admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7664 din 23 august 1999 Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis plângerea formulată de petenţii I.G.V.C., B.V. şi I.A. împotriva intimatei Comisia pentru Aplicarea Legii nr.18/1991 din cadrul Prefecturii Călăraşi aşa cum a fost completată; a anulat hotărârea nr. 410/19 august 1996 emisă de Prefectura Judeţului Călăraşi – Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nelegală; a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al petenţilor pentru terenul în suprafaţă de 0,35 ha, situat în comuna Borcea, sat Pietroiu, judeţul Călăraşi, din care 0,10 ha intravilan şi 0,25 ha extravilan.

Împotriva sentinţei a declarat apel intimata Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 şi conform deciziei civile nr.412/8 februarie 2000, TribunalulBucureşti–Secţia a IV – a civilă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii plângerii, ca nefondată.

Această soluţie a fost menţinută în recurs, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă, dispunând respingerea recursului declarat de petentul I.G.V.C., ca nefundat, prin Decizia nr. 345/8 februarie 2001.

Împotriva deciziei de recurs a formulat o cerere de revizuire I.G.V.C.

Prin Decizia civilă nr. 1161 din 19 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, instanţa a stabilit că revizuientul nu se încadrează în nici una din categoriile de persoane cărora art. 322 C.proc.civ., le deschide calea revizuirii unei hotărâri.

Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs revizuientul, susţinând, între altele, că reprezentarea sa în proces a fost frauduloasă, iar instanţele nu s-au pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere.

Examinând Decizia atacată, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză se constată că recursul declarat este inadmisibil.

Se reţine că, potrivit art. 328 C.proc.civ., hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Prin urmare, în cazul în care judecarea cererii de revizuire s-a făcut de prima instanţă, hotărârea dată în revizuire poate fi atacată cu recurs după regulile de drept comun.

În cazul în care, însă, cererea de revizuire s-a judecat de către o instanţă de recurs, hotărârea dată în revizuire nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind irevocabilă.

Cum, în speţă, Decizia civilă nr. 1161 din 19 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă este irevocabilă, ea nu poate fi supusă căii de atac a recursului.

Ca atare, faţă de cele ce preced, recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de revizuientul I.G.V.C.împotriva deciziei civile nr. 1161 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV – a civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi20 iunie2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2688/2001. Civil