CSJ. Decizia nr. 2801/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2801DOSAR NR.2027/2001
Şedinţa publică din 25 iunie 200.
La data de 10 iunie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi de intervenienta S.C.T.E.SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr.99 din21 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 10 iunie 2003 care face parte integrantă din prezenta iar pronunţarea s-a amânat pentru data de astăzi, 25 iunie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.3803 din 17 martie 1999 reclamanta R.T. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, Calea Moşilor nr.78, sector 3, compus din 1656 mp teren şi corpurile A şi B de construcţii, trecut în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti prin încheierea din 22 iunie 1999 a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cauzei.
La data de 30 septembrie 1999 în cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi alături de reclamanta R.A.solicitând să se constate că are calitatea de succesor al lui R.M.L., decedat la data de 27 decembrie 1948.
La aceeaşi dată a formulat cererea de intervenţie în interes propriu S.C.T.E. SRL solicitând ca în cazul admiterii acţiunii, reclamanta să fie obligată să-i plătească 480 milioane lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în litigiu şi să i se acorde un drept de retenţie până la data achitării sumei.
A arătat intervenienta că la data de 1 iunie 1998 a încheiat cu S.C.T. AL un contract de asociere în vederea exploatării în condiţii de eficienţă economică a imobilului precum şi că, după intrarea în posesie, a efectuat îmbunătăţiri.
Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.328 din 27 aprilie 2000 a admis în parte acţiunea principală a reclamantei R.T.şi cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului R.A.şi a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să le lase în deplină proprietate şi posesie 1386 mp teren şi construcţiile situate în Bucureşti, Calea Moşilor nr.78, sector 2. A fost admisă în parte cererea de intervenţie a S.C.T.E.SRL Bucureşti, au fost obligaţi reclamanta şi intervenientul să-i plătească 480 milioane lei, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului şi i-a fost acordat intervenientei un drept de retenţie.
S-a reţinut că imobilul în litigiu, proprietatea lui R.M.L., nu a intrat în proprietatea Statului Român în temeiul unui titlu valabil.
S-a menţionat că S.C.T.E.SRL, cu bună credinţă, a efectuat lucrări ce au sporit valoarea fondului şi a căror contravaloare urmează să fie plătită de reclamantă şi intervenient, în temeiul art.494 C.civ..
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă prin Decizia nr.99 din21 februarie 2001 a admis apelurile declarate de reclamanta R.T.şi intervenientul R.A.împotriva sentinţei civile nr.328 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea de intervenţie formulată de S.C.T.E.SRL Bucureşti. Au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului R.A.şi apelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
S-a arătat că just prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil.
S-a apreciat că intervenienta nu a făcut dovada că a efectuat îmbunătăţiri la imobilul în litigiu.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr.99 din 21 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a declarat recurs Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General solicitând casarea în temeiul art.304 pct.9 şi 11 C.proc.civ. şi susţinând în esenţă că:
1. în cauză nu are calitate procesuală pasivă Consiliul General al Municipiului Bucureşti ci Municipiul Bucureşti ca persoană juridică, reprezentată prin Primarul General; 2. reclamanta R.T.şi intervenientul R.A.nu au calitate procesuală activă întrucât nu au făcut dovada că ipoteca înscrisă asupra imobilului revendicat a fost radiată.
În cauză a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.99/21 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în termen legal şi intervenienta S.C.T.E.SRL Bucureşti, solicitând casarea în temeiul art.304 pct.7, 8, 9 şi 11 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că: 1. greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului R.A.; 2. reclamanta nu a făcut dovada că la data preluării imobilului în litigiu de către Statul Român bunul se mai afla în patrimoniul autorului său; 3. nu s-a stabilit modul în care bunul a fost preluat – Decretul nr.92/1950 sau Legea nr.842/1941 pentru a se putea verifica valabilitatea/nevalabilitatea titlului statului; 4. greşit a fost respinsă cererea având ca obiect plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului cu acordarea unui drept de retenţie, deşi s-a făcut dovada efectuării acestora.
La data de 12 decembrie 2001 intervenienta S.C.T.E.SRL Bucureşti şi-a completat motivele în sensul că: 1. apelurile reclamantei R.T.şi intervenientului R.A.trebuiau anulate ca netimbrate; 2. Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă; 3. în cauză există autoritate de lucru judecat.
Ambele recursuri urmează să fie admise ca fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.314 C.proc.civ.Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În speţă, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.
Instanţele au fost investite cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, Calea Moşilor nr.78, sector 2.
Din contractul de vânzare-cumpărare depus la fila 8 dosar 3803/1999 rezultă că la data de 21 martie 1935 M.L.R.a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1386 mp şi construcţiile aflate pe acesta, situat în Bucureşti, Calea Moşilor nr.78, drept transcris în cartea funciară provizorie la data de 25 ianuarie 1941. Asupra acestui imobil a fost înscris într-adevăr, dreptul de ipotecă în favoarea societăţii „Victoria" Berlin pentru garantarea unei creanţe de 1 milion de lei. Instituirea unei garanţii reale imobiliare nu operează însă transferul dreptului de proprietate şi de aceea nu era necesar ca reclamanta să facă dovada radierii ipotecii.
Din ordinul nr.99/9 mai 1956 al fostei Direcţiuni Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri, Decizia nr.1052 din 21 mai 1956 a fostului Sfat Popular al Capitalei şi Decizia nr.326/14 iunie 1956 a fostului Sfat Popular al Raionului Tudor Vladimirescu rezultă că în baza Decretului nr.409/1955 a fost preluat imobilul în litigiu de către Statul Român.
Anterior, prin Decizia nr.730 din 4 septembrie 1942 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr.2843 din 10 august 1943 a fost respinsă contestaţia formulată de R.M.L. având ca obiect preluarea bunului în temeiul Decretului-Lege nr.642/1941, art.1 potrivit căruia imobilele urbane proprietatea evreilor treceau de plin drept în patrimoniul statului.
Instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu valabil întrucât exproprierea s-a făcut exclusiv pe criterii etnice, cu nerespectarea dispoziţiilor art.481 C.civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În raport de cele două hotărâri judecătoreşti menţionate nu există autoritate de lucru judecat în sensul art.1201 C.civ. întrucât nu există identitate de obiect şi cauză juridică.
Rezultă că în speţă s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui R.M.L. precum şi că bunul nu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil.
R.M.L. a decedat la data de 27 decembrie 1948. Calitate procesuală activă de a promova acţiune în revendicare o au succesorii acestuia.
Sub acest aspect, probele administrate sunt contradictorii. Pe de o parte din procesul-verbal din 22 februarie 1950 pentru stabilirea impozitului succesoral asupra averii lui R.M.L. rezultă că moştenitorii acestuia sunt R.S., R.A.şi R.A.. Pe de altă parte din certificatul de moştenitor nr.1 din 13 ianuarie 1999 – notar public M.V.rezultă că singura moştenitoare este R.T..
Pentru a se stabili dacă reclamanta R.T.şi/sau intervenientul R.A.au calitate procesuală activă este necesară administrarea de probe suplimentare (eventual declaraţia de moştenire nr.55282 din 6 mai 1949 înregistrată la Administraţia Financiară Timişoara la care se face referire în procesul-verbal din 22 februarie 1950).
Calitate procesuală pasivă în acţiunea în revendicare are posesorul neproprietar. Acţiunea în revendicare a fost formulată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti care are calitate procesuală pasivă, potrivit art.11 din Legea nr.213/1998 privind domeniul public şi privat al statului.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.C.T.E.SRL Bucureşti a reţinut netemeinicia acesteia fără a administra probe concludente şi utile pentru justa soluţionare a acesteia.
Într-adevăr, potrivit art.53 C.proc.civ.cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei.
S.C.T.E.SRL Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în interes propriu la data de 30 septembrie 1999 prin care a solicitat încuviinţarea probei cu acte şi expertiză tehnică. Deşi în cauză au fost acordate cinci termene, tribunalul a omis să se pronunţe asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie precum şi asupra cererii de probe inserate în cuprinsul acesteia.
Ţinând seama şi de actele noi depuse de intervenientă în recurs, se impune ca instanţa de apel să încuviinţeze şi administreze probe concludente, pertinente inclusiv o expertiză tehnică pentru a stabili temeinicia sau netemeinicia acesteia, în condiţiile art.494 C.civ. invocat.
Referitor la timbrarea apelurilor reclamantei şi intervenientului la valoarea pe care au contestat-o în raport cu sentinţa tribunalului, numai sub aspectul cererii de intervenţie, susţinerea este corectă. Cum însă curtea de apel nu a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru şi nici nu a dispus plata acesteia de către apelanţi, sancţiunea aplicabilă nu poate fi anularea apelurilor.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite ambele recursuri, va casa Decizia curţii de apel şi va trimite cauza aceleiaşi curţi pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi de S.C.T.E.SRL Bucureşti.
Casează Decizia nr.99 din 21 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2802/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 2688/2001. Civil → |
|---|
