CSJ. Decizia nr. 2802/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2802
Dosar nr. 3573/2001
Şedinţa publică din25 iunie 2003
Asupra recursurilor civilede faţă;
Din examinarea lucrărilordosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Zalău, la 18 septembrie 1997 sub nr. 5479/1997, reclamantul E.V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român pentru Consiliul local Zalău, restituirea a două imobile situate în Zalău,(CF 398 top 458) şi, respectiv,(CF 3541 nr.top. 459/d). Acţiunea a fost completată şi cu o cerere de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33/1974 încheiat de E.F. şi A.R.
Judecătoria Zalău, prin sentinţa civilă nr. 360/4 februarie 1999 a admis în parte acţiunea precizată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul local Zalău, RAGM Zalău, C.V. şi E.A.R. A obligat pe primul pârât la plata către reclamant a unor sume cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor revendicate şi anume:
- 6.914.338 lei pentru imobilulnr. 18 (CF 398 top.458);
- 54.161.433 lei pentru imobilul nr. 20, apartamentul 2 şi CF 3541 top. 459/b;
- 40.192.110 lei sumă reactualizată pentru apartamentul 1 (CF 3541 top.459/b) achitată Statului Român de proprietarul imobilului.
Au fost respinse:
- cererea privind stabilirea unei servituţi de trecere, în favoarea pârâtei E.A.R., considerându-se a nu mai fi necesară pentru că s-au acordat despăgubiri;
- cererea pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare 33/1974 formulată în contradictoriu cu pârâţii E.A.R. şi E.F. (în prezent decedat);
- cererea privindreconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 167 m.p., nefiind întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1995, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se la cerere şi
- cererea de intervenţie formulată de E.A.R. pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru 808,5 m.p.
S-a reţinut, în motivarea sentinţei că reclamantul a devenit proprietar în anul 1938 asupra unui imobil înscris în CF la nr. 398 top 458 compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 813 m.p. Mama reclamantului era deja proprietară pe 1867 m.p. teren înscrisă în CF la nr.3541 top 459/b.
Prin Decretul nr. 92/1950 cele două imobile au fost naţionalizate.
Imobilul de la nr. 18 a fost închiriat în 1983 de către EGCL (actuala RAGM) numitului C.V. care îl locuieşte şi în prezent. Imobilul de la nr. 20 a intrat în patrimoniul Statului Român şi a fost împărţit îndouă unităţi locative, astfel că un apartament (nr. 1) a fost ocupat de tatăl reclamantului, E.A. care l-a cumpărat în 1973 cu suma de 19.364 lei (40.192.110 lei astăzi, prin reactualizare) iar apartamentul nr. 2 a fost cumpărat de unchiul reclamantului E.F. şi soţia A.R. în anul 1974 cu suma de 34.064 lei (54.161.443 lei astăzi, prin reactualizare).
Împotriva sentinţei civile 360/1994 a Judecătoriei Zalău au declarat apel reclamantul, intervenienta E.A.R. şi Primăria municipiului Zalău.
Prin Decizia civilă 471/1999 au fost admise apelurile Primăriei şi reclamantului, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Zalău (s-a luat act totodată că intervenienta E.A.R.a renunţat la apel).
Judecătoria Zalău, prin sentinţa civilă 5245/1999 a declinat competenţa de soluţionare la Tribunalul Sălaj.
Tribunalul, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 591 din 20 octombrie 2000 a admis în parte acţiunea precizată a reclamantului şi a dispus restituirea în natură a imobilului situatlanr. 18 (CF 398 top 458). A fost obligat statul prin Ministerul Finanţelor să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru vânzarea apartamentuluide la nr. 20 sume în acelaşi cuantum iniţial stabilit.
S-au menţinut totodată şi celelalte măsuri dispuse iniţial.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamantul şi Statul Român. Reclamantul a criticat greşita soluţionare a cererii de restituire în natură a imobilului nr. 20, susţinând că acest imobil nu a trecut legal în proprietatea statului, deoarece în listele anexe figurează E.A., deşi în realitate proprietar era mama sa, S.I. şi greşit s-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de F.E. şi soţie, deoarece aceştia au cumpărat de la un neproprietar.
Statul Român a criticat soluţia de restituire în natură sau de plată a despăgubirilor pentru un imobil care nu se mai află în proprietatea sa.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă 116 din 11 mai 2001 a respins ca nefondate ambele apeluri.
S-a reţinut, în acest sens, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală pentru atribuirea apartamentului din Str. Florilor nr. 18 schimbând însă motivarea, temeiul restituirii fiind art. 480 C. civ.
S-a reţinut de asemenea că restituirea imobilului nr. 20 este nefondată, deoarece apartamentul 1 a fost răscumpărat de tatăl reclamantului care l-a transmis prin succesiune la decesul său în cote de ¾ reclamantului şi de ¼ numitei B.A., sora defunctului E.A.
S-a reţinut că apartamentul nr. 2 din acest imobil a fost dobândit în proprietate de soţii E.F. şi E.A.R. prin uzucapiune în condiţiileart. 27 din Legea nr. 115/1938, ei înscriindu-şi dreptul de proprietate în CF nr. 1976 pe baza unui titlu nelegal, statul preluase abuziv, dar ei au stăpânit fiind de bună-credinţă. S-a mai considerat că deşi reclamantul nu a mai cerut despăgubiri pentru acest imobil şi că deşi totuşi i s-au acordat, nu se poate modifica soluţia sub acest aspect pentru că vor ajunge la o înrăutăţire a situaţiei reclamantului, în propria sa cale de atac, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
S-a mai considerat că deşi statul nu mai este proprietarul imobilului revendicat pentru faptul că el a încasat o plată pentru imobil, are obligaţia de despăgubire faţă de adevăraţii proprietari.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs reclamantul şi Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj, în reprezentarea Ministerului Finanţelor, invocând în esenţă aceleaşi critici ca şi în apel. Reclamantul a susţinut că imobilul nu a trecut cu titlu în proprietatea statului şi că pârâta E.A.R. nu putea să uzucapeze prin uzucapiune de 10 ani ci cea de 30 de ani stabilită conform art. 1890 C. civ. pentru imobilele din zonele în care există regim de carte funciară. Nu se aplică nici uzucapiunea de 20 de ani pentru că dintre moştenitori, numai reclamantul a locuit în afara circumscripţiei în care se află bunul. Ca urmare reclamantul a solicitat restituirea în natură şi a imobilului nr. 20, cu consecinţa intabulării pe numele său.
Pârâtul Statul Român a susţinut că este incorectă soluţia ca statul să fie obligat la despăgubiri pentru imobile care nu se mai află în patrimoniul său.
Recursurile sunt întemeiate şi se vor admite pentru următoarele motive:
Acţiunea în revendicare are ca premisă obligatorie determinarea cu exactitate a obiectului revendicării.
În speţă instanţele nu s-au preocupat de lămurirea acestuia aspect în lipsa căruia orice analiză în legătură cu proprietatea este greu de întreprins.
În petitul acţiunii introductive reclamantul a solicitat „restituirea în natură şi acordarea parţială de despăgubiri pentru două imobile (pretenţia de despăgubiri s-a transformat ulterior în pretenţie de revendicare în natură) şi anume:
Primul imobil – înscris în cartea funciară la nr. 398, top. 458 – este descris, conform extrastului de CF, ca fiind compus din „casă, curte şi grădină – 813 m.p.", care a aparţinut iniţial lui E.V., minor, prin cumpărare – încheiere 529/1938, şi apoi Statului Român, prin încheierea 267/1957.
Al doilea imobil – înscris în cartea funciară la nr. 3541, top. 459/b – este descris, conform extrasului de CF, ca fiind compus din teren intravilan de 1,867 m.p. ce a aparţinut, prin cumpărare, I.S. – încheierea 8/1919 şi apoi Statului Român, luat de la S.I. prin Decretul nr. 92/1950.
Acte de proprietate pentru aceste două imobile nu s-au depus la dosar.
De remarcat că din extrasul de carte funciară nu rezultă unde în Zalău sunt situate cele două imobile.
Se presupune, şi instanţele au reţinut, fără suport probator, că primul imobil este situatla nr. 18 iar cel de al doileala nr. 20.
În anexele de la Decretul nr. 92/1950 la poziţia 103 figurează E.A. cu 3 apartamente în str. K. nr. 18 – 19.
Despre imobilul înscris în CF la nr. 354 top 459 b se susţine că s-a împărţit în două unităţi şi a fost înstrăinat de stat astfel;
- prin contractul nr. 49/1973, lui E.A., sub formă de apartament 2 la nr.60 înZalău, compus din: o cameră de 48 m.p. precum şi o magazie, un wc, o pivniţă şi 7 m. liniari – împrejmuiri;
- prin contractul nr. 33/28 august 1974 lui E.F.şi E.A.R. sub formă de: o cameră de 57,50 m.p., o magazie şi împrejmuiri de 7 m.l. situate înnr. 20.
Pentru acest din urmă imobil s-a prezentat un extras de CF (fila 103 în dosarul de fond) cu înscrierea la nr. 635 top. 459 b/2 II a apartamentului 2 în Str. F. (fără număr) compus din cameră, bucătărie, magazie şi wc în suprafaţă totală de 75 m.p., proprietatea, prin cumpărare a soţilor E.F. şi A.R.
Nu există dovezi cu privire la data şi autorul construcţiilor ce fac obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare din anii 1973 şi respectiv 1974, presupuse a fi fost construite pe terenul înscris în cartea funciară la nr. 3541.
Expertiza efectuată în cauză de expert C.G. a avut ca obiect exclusiv stabilirea valorii decirculaţie a apartamentului 2 de la nr. 20.
O altă expertiză, D.A., efectuată în cauză s-a ocupat de actualizareapreţului celor două camere ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare sus-amintite.
Din evoluţia dosarului, început în anul 1997 când s-a investit instanţa, rezultă că în prezent nu mai există Str. F. şi ar avea un alt nume. În acest sens în recurs, fila 2 în dosarul 3573/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, reclamantul-recurent vorbeşte de imobilul aflat în Zalău, Str. A.Ş. nr. 20 (fostă F. – K.) iar în dezvoltarea motivelor de recurs face menţiunea „K. nr. 18 = F. 20" deşitoată acţiunea sa este bazată pe distincţia dintre cele două numere: F. 18 şi F. 20.
Nu s-a clarificat nici situaţia imobilelor terenuri, osebit de imobilele clădiri, reclamantul în petitul acţiunii solicitând despăgubiri şi pentru 250 m.p. teren atribuit pentru construcţii de locuit precum şi 1617 m.p. rămaşi din 1867 m.p.
Este aşadar necesar să se complinească toate aceste carenţe semnalate şi să se clarifice astfel situaţia juridică a imobilelor revendicate prin completarea probelor, eventual prin efectuarea unei expertize care să stabileascăidentitatea imobilelor revendicate cu cele consemnate în actele de proprietate la momentul ieşirii din patrimoniul pretinşilor proprietari, configuraţia actuală a acestora şi evoluţiaîn timp a componenţei imobilelor şi în mod indispensabil plasarea lor exactă în spaţiu.
În acest scop, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se casa în totalitate Decizia 116/11 mai 2001 a Curţii de Apel Cluj şi conform art. 313 C. proc. civ. a se trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Cu această ocazie se vor avea în vedere spre analiză, apreciere şi decizie şi celelalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul E.V. şi de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor PubliceJudeţul Sălaj pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 116 din 11 mai 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi25 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 280/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 2801/2001. Civil → |
|---|
