ICCJ. Decizia nr. 291/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 291.
Dosar nr. 4090/2001
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.H. a formulat contestaţie în temeiul art. 400 alin. (2) C. proc. civ. pentru lămurirea înţelesului şi întinderii sentinţei civile nr. 1358 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care i s-a admis în parte acţiunea în revendicare precizată de S.H. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pârâţii M.C. şi C.M. şi a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti.
A precizat contestatorul că în mod greşit instanţa nu a specificat în hotărâre elementele componente ale proprietăţii sale şi ce parte din imobilul revendicat i se restituie. Astfel admiţând în parte acţiunea în revendicare instanţa a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3247/29096 din 31 ianuarie 1997 încheiat între Primăria municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. SA şi pârâţii C.M. şi M.C. pentru apartamentul 1 din Bucureşti.
Cu această ocazie instanţa din eroare a omis să specifice cu exactitate elementele componente ale proprietăţii redobândite de reclamantul contestator şi anume, în afara apartamentului 2, o suprafaţă de teren de 209,62 mp aferentă apartamentului menţionat, subsolul, mansarda şi unul dintre cele două garaje situate în curte.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin sentinţa nr. 326 din 22 martie 2001 a respins ca neîntemeiată contestaţia cu motivarea că din examinarea sentinţei criticate rezultă că instanţa a dispus numai restituirea apartamentului nr. 2 al imobilului din Bucureşti, fără alte precizări, astfel că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 400 C. proc. civ. S-a mai reţinut că prin această modalitate contestatorul încearcă de fapt schimbarea sentinţei prin adăugire, în condiţiile în care reclamantul avea la dispoziţie căile legale de atac.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 348/A din 2 iulie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de S.H. împotriva sentinţei civile nr. 326 din 22 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă motivat de faptul că instanţa de fond a arătat cu claritate ce parte din imobilul revendicat a fost restituită în natură, apartamentul nr. 1 parter, neputând datorită modului în care a fost formulată acţiunea, să precizeze şi alte elemente care ar compune eventual dreptul de proprietate, referitor la apartamentul restituit.
În aceste condiţii apare cu evidenţă că prin contestaţia la titlu formulată se tinde la schimbarea sentinţei, lucru ce nu este posibil pe această cale.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs contestatorul S.H. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că solicitările sale se încadrează în dispoziţiile art. 399 şi art. 400 C. proc. civ., sentinţa a cărei lămurire a cerut-o neputând fi pusă în executare întrucât instanţa de fond nu a precizat întinderea dreptului său, respectiv suprafaţa de teren aferentă construcţiei de 209,62 mp, subsolul, mansarda şi unul din garaje.
O atare concluzie se desprinde cu claritate din faptul că instanţa de fond a respins doar capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1 parter care a rămas în posesia fostului chiriaş, recunoscându-i implicit dreptul asupra restului imobilului.
Mai mult, modul în care a fost formulată şi precizată acţiunea iniţială permite în mod clar individualizarea elementelor ce i se cuveneau a-i fi restituite.
Prin întâmpinare, pârâţii-intimaţi M.C. şi C.M. au invocat faptul că nu au fost citaţi la instanţa de fond şi prin aceasta li s-a încălcat dreptul constituţional la apărare astfel că se impunea casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecarea litigiului.
Recursul nu este fondat.
Dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. reglementează contestaţia privind lămurirea, înţelesul, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Aceasta însemnează că ori de câte ori dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, contestaţia la titlu poate fi promovată, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără însă a se modifica situaţia reţinută definitiv, cu putere de lucru judecat. De precizat că în acest cadru nu se pot pune în discuţie şi administra probe pentru a se combate situaţii de fapt care şi-au primit o soluţie în procesul de fond.
Cu referire la cazul în speţă, este de semnalat că sentinţa civilă nr. 1358 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a cărui înţeles şi întindere s-a cerut a fi lămurite nu conţinea în dispozitiv nici o neclaritate din moment ce instanţa a admis în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamantul S.H. şi a obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti.
Este adevărat că prin acţiune, S.H. a arătat că imobilul revendicat era compus din 278 mp teren şi o clădire având subsol, parter, etaj şi mansardă şi 2 garaje în curte şi a învederat că apartamentul nr. 1 parter fusese înstrăinat pârâtei M.C. conform Legii nr. 112/1995, iar ulterior printr-o precizare de acţiune a cerut şi constatarea nulităţii absolute a respectivului contract.
Cum însă instanţa a înţeles să restituie reclamantului numai apartamentul care la data acţiunii se afla în posesia statului şi a specificat expres acest lucru în dispozitiv, contestaţia formulată de S.H. nu se încadrează în prevederile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cum corect au reţinut instanţele.
În acest context, apare cu evidenţă că prin cererea sa, petentul S.H. încearcă să repună în discuţie situaţii de fapt ce au fost soluţionate de instanţa fondului dar care îl nemulţumesc întrucât prin soluţia dată instanţa nu i-a atribuit terenul aferent apartamentului restituit şi respectiv un garaj, subsolul şi mansarda, ceea ce constituie o veritabilă critică pe fond a hotărârii în discuţie dar care o putea formula exclusiv prin exercitarea căilor de atac şi nu prin contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced contestaţia promovată de S.H. va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.H. împotriva deciziei nr. 348 A din 2 iulie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2001. Civil. Pretentii. Recurs | CSJ. Decizia nr. 973/2001. Civil → |
|---|
