ICCJ. Decizia nr. 545/2001. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 545.
Dosar nr. 5955/2001
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 aprilie 2004, reclamantul D.S. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta M.F., să se constate că între părţi a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din Timişoara, şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 40.000 mărci germane, reprezentând dublul avansului achitat, conform clauzei penale convenite, inserată în antecontract.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza antecontractului încheiat între părţi la 27 noiembrie 2000, a achitat pârâtei un avans în cuantum de 20.000 mărci germane, aceasta obligându-se la rândul său să restituie dublul sumei primite, în cazul în care renunţă la înstrăinarea imobilului.
Ulterior pârâta a refuzat încheierea actului autentic.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 368 din 15 iunie 2001, a respins acţiunea, soluţie menţinută de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia civilă nr. 137 din 8 noiembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut în esenţă că pentru a opera clauza penală convenită de părţi era necesar ca reclamantul să facă dovada culpei pârâtei în neexecutarea obligaţiei asumată prin convenţie, culpă nedovedită în condiţiile în care reclamantul nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii stipulate prin antecontract.
În cauză a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul D.S.
În motivarea recursului, reclamantul, fundamentându-şi criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 teza finală, pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că în măsura în care a fost posibil şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin convenţie, o parte din acestea rămânând neexecutate tot din culpa pârâtei care a refuzat să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului autentic şi nu i-a comunicat noul domiciliu.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed.
Prin antecontractul autentificat sub nr. 603 din 27 noiembrie 2000, părţile au convenit asupra înstrăinării imobilului situat în Timişoara, (construcţie şi teren de 400 mp) pentru preţul de 180.000 mărci germane.
Din suma de 50.000 mărci germane, reprezentând avansul stipulat, reclamantul a achitat promitentei vânzătoare 20.000 mărci germane, la data încheierii convenţiei, urmând ca restul arvunei, de 30.000 mărci germane, să fie plătită până la data de 15 ianuarie 2001.
Prin aceeaşi convenţie, părţile s-au obligat ca în maximum 3 luni să încheie actul autentic, dată la care urma a se achita şi restul preţului de 130.000 mărci germane.
Pentru eventualitatea în care părţile urmau a se răzgândi cu privire la întocmirea actului autentic, în convenţie a fost inserată o clauză penală potrivit căreia, într-o asemenea ipoteză, promitenta vânzătoare urma să achite cumpărătorului dublul arvunei, respectiv 100.000 mărci germane, iar acesta din urmă să piardă suma achitată.
Reclamantul nu şi-a respectat obligaţia înserată în antecontract de a achita cea de a 2–a rată a avansului, până la data de 15 ianuarie 2001, situaţie în care în mod corect au reţinut instanţele că pârâta îi poate opune acestuia excepţia de neexecutare a contractului.
Caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor, împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a obligaţiei corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci posibilitatea de invocare a excepţiei de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată. Ca atare, exceptio non adimpleti contractus este o sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligaţiei nu înţelege să-şi îndeplinească propriile îndatoriri contractuale, pe care şi le-a asumat.
În cauză, din probele administrate rezultă că într-adevăr reclamantul a notificat-o pe pârâtă la 21 decembrie 2000 pentru a se prezenta la 15 ianuarie 2001 la cabinetul avocatului său în vederea încasării sumei de 30.000 mărci germane, reprezentând a doua parte a arvunei, în notificare menţionându-se însă, că în cazul neprezentării promitentei vânzătoare, suma va fi consemnată la CEC pe numele acesteia.
În loc să-şi respecte această obligaţie, reclamantul a înţeles să o notifice din nou pe pârâtă la 1 februarie 2001, pentru a se prezenta la biroul notarului public, în vederea achitării diferenţei de preţ şi încheierii contractului în formă autentică.
Mai mult, din actele cauzei rezultă că reclamantul a consemnat la BCR, sucursala Timiş, suma de 30.000 mărci germane reprezentând a doua parte a avansului, pe numele său, iar nu pe numele şi la dispoziţia pârâtei (dos. 41326/2001 al Tribunalului Timiş).
Or, aşa cum în mod judicios s-a reţinut, numai oferta reală urmată de consemnaţiune, îl putea elibera pe reclamant de obligaţia asumată prin antecontract.
În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva deciziei nr. 137 din 8 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5570/2001. Civil. Anulare acte. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 291/2001. Civil → |
|---|
