CSJ. Decizia nr. 292/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 292Dosar nr. 2251/2001
Şedinţa publică din 29 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 mai 1999, reclamanta N.C. a chemat în judecată pârâţii Consiliul local al comunei Vladimirescu, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Arad şi S.C. R. S.A. Arad, solicitând să se constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în localitatea Vladimirescu, înscris în C.F. 1387 Vladimirescu, nr. top 7613/2329, s-a făcut abuziv, fără titlu, prin expropriere; a mai cerut să se constate că este proprietară asupra cotei de 1/4din imobil, să se dispună predarea cotei sale sau să se acorde despăgubirile aferente, să se anuleze titlul de proprietate al S.C. R. S.A. Arad şi să se dispună efectuarea cuvenitelor menţiuni în C.F.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a fost coproprietară asupra cotei de 1/4 din imobil, care a fost expropriată prin încheierea nr. 3048/1947 pe motiv că reclamantul a fost etnic german, iar ulterior, în anul 1993, asupra construcţiilor şi-a intabulat dreptul de proprietate pârâta S.C. R. S.A. în baza Legii nr. 15/1990.
A mai arătat reclamanta că pârâtul Consiliul local Vladimirescu i-a respins cererea pentru acordarea de despăgubiri cu menţiunea că actul normativ prin care s-a făcut trecerea în proprietatea statului excede sferei de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6469/1997 a Judecătoriei Arad.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat şi restrâns acţiunea, în sensul că solicită acordarea despăgubirilor aferente cotei de 1/4 din imobil.
După parcurgerea unui ciclu procesual, Tribunalul Arad, judecând cauza în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 407 din 27 noiembrie 2000 a admis acţiunea precizată, a constatat că preluarea imobilului s-a făcut prin expropriere, a constatat că reclamanta esteproprietarăasupra coteide 1/4 din imobil şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să plătească reclamantei suma de 678.498.554 lei cu titlul de despăgubiri civile şi 5.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a fost dobândit cu titlu de moştenire de către reclamantă în cotă parte de 1/4, ulterior trecând în proprietatea statului cu titlu de expropriere în baza Legii nr. 187/1945, fără careclamanta să primească despăgubiri.
Cum, potrivit art. 480 şi art. 481 C. civ., care reglementează proprietatea, se prevede în mod expres că nimeni nu poate ceda proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică, primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, tribunalul a concluzionat că nu există nici un temei de drept pentru care statul să fie exonerat de plata acestor despăgubiri, considerente care au condus la admiterea acţiunii şi acordarea de despăgubiri.
Împotriva acestei soluţii, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a formulat apel, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 37 din 20 martie 2001, a respins apelul, menţinând hotărârea primei instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, întrucât, în cauzele în care Statul Român este obligat la despăgubiri, reprezentantul său este Ministerul Finanţelor; de asemenea, a reţinut ca neîntemeiată şi critica privind faptul că instanţa nu a obligat-o pe reclamantă la plata taxei judiciare de timbru, deoarece, potrivit art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, ea era exonerată de această obligaţie.
Totodată, curtea de apel a mai reţinut că reclamanta a cerut fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri şi, cum imobilul este în prezent proprietatea S.C. R. Arad, înfiinţată conform Legii nr. 15/1990, în mod corect instanţa de fond a ales soluţia acordării de despăgubiri.
Această decizie a fost atacată cu recurs de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, în nume propriu şi ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice.
Prin recursul formulat, s-a susţinut, în esenţă, că greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, deoarece nu acesta administrează domeniul oraşului (comunei), ci consiliile locale, deci ele sunt în măsură de a acorda despăgubiri, faptul că acţiunea nu este scutită de plata taxei de timbru, fiind vorba de despăgubiri, că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, precum şi că imobilul în cauză a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, în temeiul legii, scopul exproprierii fiind atins şi menţinut de-a lungul anilor, acela de moară de cereale.
Recursul urmează a fi admis pentru considerentele care urmează.
Din analiza actelor dosarului reiese că reclamanta, în repetate rânduri, a precizat şi restrâns acţiunea în sensul solicitării de despăgubiri aferente cotei de 1/4 din imobil, precizări consemnate în încheierea din 1 noiembrie 1999 a Judecătoriei Arad, dată în dosarul nr. 3479/1999,în notele scrise depuse la 13 decembrie 1999,în concluziile scrise înregistrate la 27 noiembrie 2000 în dosarul nr. 5285/2000 al Tribunalului Arad în întâmpinarea depusă la 29 august 2000 în dosar nr. 4793/2000 al Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit art. 1 al Decretului nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar art. 3 al aceluiaşi act normativ arată că termenul prescripţiei este de 3 ani.
În speţă, este important a se stabili care este data de la care începe să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani.
După cum precizează chiar reclamanta în concluziile scrise, temeiul legal ce stă la baza cererii sale, sunt prevederile constituţionale; dreptul subiectiv la acţiunea în despăgubiri al reclamantei s-a născut odată cu adoptarea Constituţiei României la 8 decembrie 1991, în care art. 42 este consacrat protecţiei proprietăţii private.
În alin. (3) al acestui articol se arată că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar alin. (5) consemnează că despăgubirile prevăzute în alin. (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.
Or, faţă de data la care a fost adoptată legea fundamentală, 8 decembrie 1991, acţiunea reclamantei, formulată şi înregistrată pe rolul instanţei la 13 mai 1999 şi chiar luând în calcul data depunerii pentru prima dată a cererii la Comisia de aplicare a Legii 112/1995, respectiv 25 iulie 1996, este evident că acţiunea este prescrisă.
Faţă de cele ce preced, recursul se va admite, Decizia atacată se va casa, se va admite apelul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei tribunalului, care va fi schimbată în tot, în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi restrânsă, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad, în nume propriu şi ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 37 din 20 martie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 407 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Arad, secţia civilă, pe care o schimbă în tot în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamanta N.C., astfel cuma fost precizată şi restrânsă, ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 315/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 293/2001. Civil → |
|---|
