ICCJ. Decizia nr. 3374/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3374
Dosar nr. 6/36/2001
Şedinţa publică din 26 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantele G.N. şi G.R. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să redispună anularea hotărârii nr. 269 din 16 iulie 1998 emisă de Consiliul Local al municipiului Constanţa, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce le-a fost cauzată, prin restituirea unui teren în echivalent, cu motivarea că sunt succesoarele lui M.G., care a avut în proprietate suprafaţa de 428 mp situată în lotul 3 bis, careul 32, în staţiunea Mamaia, teren ce a trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 22098 din 24 octombrie 1958, ce este afectat în totalitate de şoseaua care face legătura între Constanţa şi Năvodari.
La data de 30 martie 2000, reclamantele au precizat că renunţă la capătul de cerere privind anularea hotărârii nr. 269/1998 şi solicită numai revendicarea suprafeţei de 428 mp, având valoare ce depăşeşte 580.000.000 lei şi faţă de această împrejurare, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, excepţie ce a fost admisă, conform sentinţei civile nr. 4080/2000 prin care s-a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Soluţionând cauza, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 819 din 8 decembrie 2000, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantele G.N. şi G.R.; a obligat pârâţii la plata sumei de 808.690.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului revendicat; a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 428 mp situat în Constanţa, staţiunea Mamaia şi atribuirea în compensare a unei suprafeţe de teren în echivalent.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pactul comisoriu de gradul IV înscris în contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia autorul reclamantelor a devenit proprietar asupra suprafeţei de 428 mp, pe care acestea o revendică, nu şi-a produs efectele, întrucât terenul este situat în zona de graniţă, iar prin Decretul-lege din 11 februarie 1938 s-a interzis edificarea oricăror construcţii particulare în această zonă.
În această situaţie, faptul că acea construcţie nu a fost ridicată în termenul prevăzut în contract nu-i este imputabilă proprietarului, respectiv autorului reclamantelor, dar, întrucât în prezent terenul aparţine domeniului public, instanţa a obligat pârâţii să achite reclamantelor contravaloarea acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 238/C din 31 octombrie 2006, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Consiliul Local al municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, precum şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa, pentru următoarele considerente;
Autorul reclamantelor M.G., a cumpărat terenul în litigiu în anul 1934, urmând ca în termen de 6 ani, care se împlinea în anul 1940, să edifice o construcţie.
Prin Decizia nr. 22043/1958, s-a stabilit că toate contractele de vânzare-cumpărare, pentru care cumpărătorii nu au construit în termenul de 6 ani stabilit prin Decizia din 5 decembrie 1924, sunt reziliate.
Pactul comisoriu de gradul IV nu şi-a produs efectele atâta timp cât în anul 1938 a intrat în vigoare Decretul-lege nr. 147, care instituie zona de graniţă din şi pentru staţiunea Mamaia, unde se situa terenul autorului reclamantelor, şi interzicea edificarea oricăror construcţii particulare în acest perimetru, iar ca urmare a acestei împrejurări nu s-a putut reţine culpa autorului reclamantelor, şi nu s-a putut considera reziliat contractul de vânzare-cumpărare deţinut de acesta, aşa cum legal a reţinut instanţa de fond.
Întrucât, terenul revendicat aparţine, în prezent domeniului public, legal prima instanţă a obligat Statul Român, împreună cu ceilalţi pârâţi, la despăgubiri către reclamante, pentru acest teren.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi Statul Româna prin Ministerul Finanţelor Publice (în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor ) reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, criticând-o în esenţă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa au arătat că faţă de constatarea instanţelor de fond şi apel, potrivit căreia terenul face parte din domeniul public al Statului, în mod greşit aceştia au fost obligaţi să plătească despăgubiri, alături de Statul Român.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ( în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor) reprezentat prin D.G.F.P. Constanţa a arătat că Decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a HG nr. 113/1992, care stipulează că bunurile de interes local din domeniul public şi privat al statului au fost trecute în patrimoniul comunelor, oraşelor sau al judeţelor.
În această situaţie, în mod eronat au apreciat instanţele că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă, întrucât imobilul în litigiu aparţine domeniului public al judeţului Constanţa.
În şedinţa publică din 26 aprilie 2007, instanţa, din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat, ca motiv suplimentar de recurs, necompetenţa curţii de apel în soluţionarea apelurilor în raport de valoarea pricinii, potrivit art. 30 pct. 3 C. proc. civ.
Examinând Decizia recurată, în raport de motivul de ordine publică invocat de instanţă din oficiu, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., al necompetenţei curţii de apel în soluţionarea apelurilor, instanţa constată recursurile întemeiate, pentru următoarele considerente.
Valoarea obiectului litigiului, aşa cum a fost precizată prin cererea depusă la dosarul Judecătoriei Constanţa, fila 62, nu depăşeşte 150.000.000 lei, şi în faţa Tribunalului Constanţa, reclamantele şi-au precizat acţiunea în sensul că obiectul acţiunii îl constituie revendicarea terenului în litigiu, în temeiul art. 480 C. civ., iar în cazul în care pârâtele refuză restituirea unui teren echivalent în compensarea terenului proprietatea acestora, au solicitat plata valorii de circulaţie a terenului amintit, care prin expertiza întocmită în cauză a fost stabilită la 808.690.000 lei.
Apelurile declarate de pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, şi de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în (prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor ) prin D.G.F.P. Constanţa au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Constanţa în anul 2001, fiind soluţionate, prin Decizia civilă ce face obiectul prezentului recurs, la 31 octombrie 2006.
Prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, pentru aprobarea OUG nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 609 din 14 iulie 2005, s-a modificat competenţa după valoare a instanţelor judecătoreşti, iar în materie civilă tribunalul judecă în apel procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei, potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. civ., astfel că soluţionarea apelurilor era de competenţa Tribunalului Constanţa.
Curtea de apel, în raport de dispoziţiile cu caracter tranzitoriu ale art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, în această situaţie trebuia să trimită apelurile care se aflau pe rolul său la data intrării în vigoare a acestei legi şi care, potrivit acestei legi, sunt de competenţa tribunalului, la Tribunalul Constanţa.
Aşa fiind, soluţionând apelurile declarate de pârâţi, Curtea de Apel Constanţa a încălcat competenţa materială a Tribunalului Constanţa de soluţionare a apelurilor, situaţie de care instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza Tribunalului Constanţa, pentru judecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor) reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin primar împotriva deciziei nr. 238 C din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite cauza Tribunalului Constanţa pentru judecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4731/2001. Civil. Retrocedare teren. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10436/2001. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
