CSJ. Decizia nr. 341/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 341.
Dosar nr. 246/2001
Şedinţa publică din 17 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 5505 la data de 20 iulie 1999 la Tribunalul Constanţa reclamanţii M.R.B. şi M.S. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul local al municipiului Constanţa, RAEDPP Constanţa şi pe C.G. şi C.I. cerând să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, şi să se constate nulitatea oricărui act de trecere a imobilului în proprietatea statului, cât şi nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28743 şi 28744 din 12 iunie 1997.
În motivare reclamantul M.R.B. a arătat că a dobândit dreptul de proprietate prin adjudecare ca urmare a vânzării prinlicitaţie constatată cu încheierea din 15 aprilie 1976 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul 524/1976, hotărâre transcrisă sub nr. 3975/1976 imobilul fiind compus din teren de 300 mp şi construcţie.
Prin Decizia nr. 53 din 18 februarie 1986 fostul Birou executiv al Consiliului popular al Judeţului Constanţa a dispus preluarea fără plată a cotei de ½ din clădire din proprietatea sa în temeiulDecretului nr. 223/1974 cu motivareaca la expirarea termenului de şedere în străinătate nu s-a întors în ţară.
Prin Decizia nr. 57 din 24 februarie 1987 aceeaşi autoritate a dispus în baza aceluiaşi act normativ trecerea celeilalte cote de ½ în patrimoniul statului cu motivarea că proprietara M.S.a părăsit ţara.
Prin sentinţa civilă nr. 17302/1997 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a admis cererea reclamantului şi s-a dispus anularea deciziei nr. 53/1986 a fostului Birou executiv al Consiliului Popular al Judeţului şi restituirea imobilului.
În motivare reclamantul a mai arătat că Decizia nr. 57/1987 emisă de acelaşi organ nu este titlu valabil şi nu îi este opozabil, M.S. nefiind proprietară.
Cu adresa 11613 din 10 decembrie 1998 RAEDPP Constanţa a comunicat reclamantului vânzarea în baza Legii nr. 112/1995 a întregului imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 117 din 28 februarie 2000 Tribunalul Constanţa arespins ca nefondată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 7302/1997 a Judecătoriei Constanţa s-a dispus anularea deciziei 53/1986. Susţinerea reclamantului că imobilul în întregul său este un bun propriu, motiv pentru care Decizia nr. 57 din 24 februarie 1987 nu constituie titlu valabil al statului iar bunul nu a ieşit din patrimoniul său nu poate fi reţinută, deoarece la data dobândirii imobilului reclamantul era căsătorit cu M.S.. Decizia nr. 57 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale fiind preluată cu plată în proprietatea statului.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere a fost respinsca nefondatîn baza Legii nr. 112/1995 şi argumentându-se că nu se poate reţine reaua credinţă a cumpărătorilor şi nici a vânzătorului.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au formulat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie . Apelanţii arată că s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. şi speţa nu intră sub incidenţa Legiinr. 112/1995.
Decizia 53/1986 a fost anulată prin sentinţa nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanţa.
Hotărârea mai este criticată deoarece valabilitatea deciziei referitoare la M.S. a fost soluţionată greşit de instanţă, care nu a ţinut seama dedreptul codevălmaş al soţilor.
De asemenea, pretinsul drept al statului pentru M.S. este şi inopozabil reclamantului M.R.B. care potrivit actului de licitaţie are un drept exclusiv.
Suma de 30.896 lei nu reprezintă o despăgubire rezonabilă şi bunul a fost preluat prin vicierea consimţământului.
Instanţa nu a comparat titlul de proprietate al reclamanţilor cu cel al pârâţilor C.G. şi I.
Atât cumpărătorii cât şi RAEDPP au fost de rea-credinţă, cumpărătorii cu diligenţe minime puteau să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului.
Prin Decizia nr. 241 din 20 octombrie 2000 Curtea de Apel Constanţa secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat dereclamanţi.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că proprietatea era a soţilor.
Pentru cota de ½ din imobil ce a aparţinut reclamantei M.S. trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu titlu, contra-cost, Decizia a fost comunicată acesteia şi nu a fost contestată. Din actele dosarului nu reiese că terenul era proprietatea reclamanţilor.
Instanţa a mai reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
A mai reţinut că titlul pârâţilor este preferabil şi nu sunt probe care să conducă la concluzia ca pârâţii să fie obligaţi să lase imobilul în deplină proprietate şi posesie. Sentinţa civilă nr. 17302/1997 nu este opozabilă pârâţilor. De asemenea, nu poate fi reţinută reaua credinţă în sarcina vânzătorilor respectiv a cumpărătorilor.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 11 C. proc. civ., reluând criticile din apel şi susţinând în esenţă că: Decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi străine denatura pricinii, a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate. Acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. Titlul statului nu este valabil şi nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995. Decizia 53/1986 a fost anulată prin sentinţa nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanţa, iar Decizia 57/1987 referitoare la M.S. nu poate constitui un titlu valabil deoarece autoritatea administrativă a statului nu se poate substitui voinţei proprietarilor pentru partajarea bunului codevălmaş, preluarea s-a făcut abuziv, prin vicierea consimţământului şi nerespectarea prevederilor art. 281 C.civ., iar suma acordată ca despăgubire nu este proporţională cu valoarea imobilului.
Instanţa de apel comparând titlurile în mod greşit a dat preferinţă titlului chiriaşilor şi în mod greşit a reţinut culpa reclamanţilor prin omisiunea notificării administratorului imobilului.
Recursul este întemeiat şi urmează să fie admis pentru considerentele şi în limitelece urmează.
Acţiunea introductivă este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi 481 C.civ.. Instanţele de fond şi de apel au soluţionat în baza unui alt temei juridic decât acela cu care au fost învestite.
Instanţele nu au analizat prin prisma temeiului juridic invocat de reclamanţi valabilitatea deciziei nr. 53/1986 (anulată prin sentinţa civilă nr. 17302/1997 a Judecătoriei Constanţa) şi nici a deciziei nr. 57/1987.
Decizia nr. 57/1987 nu a fost analizată din perspectiva Decretuluinr. 223/1974.
S-a reţinut buna credinţă a cumpărătorilor, dar aceasta nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate în baza contractului, ci trebuie unită cu o posesie utilă de 10 până la 20 de ani (art. 1895 C.civ.) şi fără a se verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile bunei credinţe (art. 1898 C.civ.).
În rejudecare se impune administrarea de probe noi care să fundamenteze soluţia instanţei cu privire la Decizia 57/1987 şi cu privire la buna credinţă.
În raport de cele expuse se constată că instanţele au restricţionat accesul lajustiţie, principiu consacrat în art. 21 din Constituţie, pronunţând hotărâri casabile.
Pentru cele ce preced recursul urmează a fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.R.B. şi M.S. împotriva deciziei nr.241 din 20 octombrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 117 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, şi trimite cauza pentru competentă rejudecare la Judecătoria Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi17 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3480/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 330/2001. Civil → |
|---|
