CSJ. Decizia nr. 330/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 330Dosar nr. 3063/2001
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2003
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 763 din 22 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii M.D.Ş. şi L.P.G. împotriva pârâţilor Consiliul Local al municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi S.C. M. S.A. Timişoara. S-a constatat că o cotă de 2/4 din imobilul situat în Timişoara,înscrisîn CF nr. 8496 Timişoara, nr. top. 17312, a fost naţionalizată în mod abuziv, dispunându-se restituirea ei către reclamanţi în calitate de succesori ai proprietarilor tabulari A.L. şi P.R.I.
A fost de asemenea admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I.C.A., decedatşi continuată de succesorii săi I.C., I.J., I.W., I.K. şi G.C. S-a constatat că o cotă de 2/4 din acelaşi imobil a fost proprietatea lui I.C.A. naţionalizată abuziv. S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de CF în sensul radierii dreptului de proprietate al statului român şi neintabulăriidreptului de proprietate al lui I.C. A.
Instanţa a reţinutîn esenţă că la data naţionalizării imobilul aparţinea în coproprietate unui număr de 3 persoane: A.L., ns. N. – ¼, I.C.A.– 2/4 şiP. R.I. ¼.
În lista – anexă laDecretul nr. 92/1950 imobilul figurează ca naţionalizat pe numele P.Z., iar într-o listă completatoare proprietarii sunt indicaţi ca fiind P. şi Z.S-a motivat că nu există identitate între adevăraţii proprietari şi persoanele menţionate în listele-anexă laDecretul nr. 92/1950.
Pe de altă parte, proprietarii imobilului făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la măsura naţionalizăriiconform art. II din Decretul nr. 92/1950.
În fine, s-a arătat că formularea de către reclamanţi a unei cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi în urma căreia au obţinut despăgubiri nu conduce la concluzia autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză.
Apelurile declarate de pârâţii S.C. M. S.A. Timişoara şi Consiliul Local al municipiului Timişoara împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca neîntemeiate prin Decizia civilă nr. 65 din 17 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Instanţa de control judiciar a reiterat, în linii generale, motivarea tribunalului, reţinând şi că recurgerea la calea administrativă prevăzută de Legea nr. 112/1995 nu exclude acţiunea de drept comun.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele S.C. M. S.A. Timişoara, care nu şi-a motivat calea de atac, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, susţinând că reclamanţii au optat pentru despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 astfel încât nu mai puteau formula o acţiune în revendicare de drept comun.
Cu ocazia dezbaterilor în fond a recursurilor, Curtea a pus din oficiu în discuţia părţilor eventuala incidenţă adispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., considerate ca fiind de ordine publică.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport şi de aspectul invocat din oficiu, care precede orice altă cercetare a cauzei, Curtea reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă,subsancţiuneanulităţii,„motiveledefaptşide drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Acest text se coroborează cu dispoziţiileart. 304 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
În speţă, se constată că atât sentinţa cât şi Decizia sunt în mod esenţial deficitare sub aspectul motivării.
Astfel, nu rezultă cu claritate care este temeiul considerării ca nul a actului naţionalizării: greşita menţionare în listele – anexă la Decretul nr. 92/1950 a numelui proprietarilor sau apartenenţa acestora la categoriile socio-profesionale la care se referă art. II din acel act normativ. Problema calităţii procesuale active, care prezintă o serie de particularităţi, este menţionată într-o singură frază, în cea a calităţii procesuale pasive nici nu este amintită.
În fine, şi acesta este aspectul cel mai important,împrejurarea că reclamanţii au obţinut despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995 esteanalizată în mod confuz şi contradictoriu. Tribunalul, reţinând că în privinţa despăgubirilor nu există o hotărâre judecătorească definitivă, analizează totuşi cele trei elemente ale autorităţii de lucru judecat iar Curtea de apel se referă la raportul dintre calea administrativă şi cea judiciară.
Toate acestea evidenţiază deplina incidenţă în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecăţii în fond şi clarificarea aspectelor menţionate fiind absolut necesare.
Aşa fiind, se vor admite recursurile declarate de pârâte, avându-se în vedere şi prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., casându-se ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii S.C. M. S.A. Timişoara şi Consiliul local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 65 din 17 mai 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 763 din 22 decembrie 2000 a Tribunalului Timiş şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 341/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 332/2001. Civil → |
|---|
