CSJ. Decizia nr. 3778/2001. Civil. Anulare titlu de proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3778
Dosar nr. 3071/2001
Şedinţa publică din 2 octombrie2003
Asupra recursului în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La 12 noiembrie 1999 reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâţii I.P., Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul local al comunei Baciu şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Cluj, solicitând anularea titlului de proprietate nr. 28816/788 din 7 noiembrie 1996 emis în favoarea pârâtului de rândul 1 cu privire la suprafaţa de 3867 mp, tarla 15, parcela 466/2 şi obligarea comisiei judeţene să elibereze un nou titlu de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de teren.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că terenul a aparţinut părinţilor reclamantului, care în 1976 au înstrăinat construcţiile şi terenul aferent numitului C.N., iar acesta a vândut casa pârâtului de rândul 1, fără forme legale. Prin titlu de proprietate nr. 5266/1993, în baza Decretului-lege nr. 42/1990 s-a reconstituit dreptul de proprietate al pârâtului I.P. asupra suprafeţei de 1000 mp, titlu în baza căruia s-a intabulat în cartea funciară. Reconstituirea privind suprafaţa iniţială cât şi cea relativ la restul de teren de 3867 mp în favoarea pârâtului este nelegală pentru că nu a depus cerere în acest sens, nu a avut calitatea de membru cooperator şi nici nu a adus teren în CAP, iar la data înstrăinării construcţiei terenul era deja înscris în CAP, astfel că pârâtul nu putea dobândi un drept de proprietate asupra lui.
În cauză au formulat cererede intervenţie în interes propriu O.I. şi M., solicitând ca la soluţionarea cauzei să se aibă în vedere dispoziţiile sentinţei civile nr. 8874 din 12 octombrie 1991, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a constatat că intervenienţii au calitatea de proprietari asupra terenului de 3955 mp în satul Coruşu nr.60, cu titlu de cumpărare de la pârâtul P.I. şi partaj şi s-a dispus intabularea în cartea funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 3015 din 17 aprilie 2000, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acţiunea reclamantului, a admis cererea de intervenţie principală şi a constatat că intervenienţii O.I. şi O.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3955 mp în baza sentinţei civile nr.8874/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi a dispus intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară.
Judecătoria a motivat soluţia cu argumentul că reclamantul nu a făcut dovada nerespectării prevederilor legale în ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului I.P., iar cererea de intervenţie s-a apreciat ca întemeiată faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. 8874/1999 a aceleiaşi instanţe.
Sentinţa a fost apelată de reclamant şi prin Decizia civilă nr. 1771 din 26 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a admis apelul, s-a schimbat sentinţa în sensul admiterii acţiunii reclamantului P.I. şi în consecinţă s-a dispus anularea parţială a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului I.P. cu nr. 28816/788 din 7 noiembrie 1996 privind suprafaţa de 3867 mp teren, tarlaua 15, parcela 466/2 şi s-a menţinut titlul de proprietate pentru diferenţa de 1088 mp tarlaua 15 parcela 465/1.
A fost obligată Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamantului, ca moştenitor al defunctei P.I., pentru suprafaţa menţionată de 3867 mp.
S-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii O.I. şi O.M.
În sprijinul soluţiei pronunţate, instanţa a învederat că P.I., mama reclamantului, a înstrăinat în 1967 casa proprietatea ei din comuna Baciu, numitului C.N., care în 1976 a vândut-o pârâtului I.P., iar acesta din urmă a înstrăinat-o la 10 iunie 1993 intervenienţilor O.
Iniţial, pârâtului I.P. i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 5266/8 iunie 1993 pentru 1000 mp aferenţi construcţiei şi acest titlu a fost avut în vedere la admiterea acţiunii în prestaţie tabulară formulată de intervenienţii O., prin sentinţa civilă nr. 10.080/12 octombrie1994 a Judecătoriei Cluj Napoca, reţinându-se că ei au cumpărat de la pârâtul I.P. prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 10.06.1993 numai suprafaţa de1000 mp, reclamantul P.I. şi pârâtul I.P. fiind obligaţi să recunoască soţilor O. dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe.
La 7 noiembrie 1996 s-a eliberat pârâtului I.P. al doilea titlu de proprietate nr. 28816/788 pentru suprafaţa de 4955 mp intravilan, din care 1088 mp curţi, construcţii şi 3867 mp arabil, existând pentru acelaşi teren aferent construcţiilor două titluri de proprietate.
Intervenienţii, profitând de această situaţie, au susţinut şi au pretins în instanţă o altă suprafaţă de teren decât cea iniţială de 1000 mp, anume 3955 mp pentru care au promovat o nouă acţiune în prestaţie tabulară, admisă prin sentinţa civilă nr. 8874/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, dispunându-se intabularea dreptului lor în cartea funciară.
Titlul de proprietate nr. 28816/788 a cărui anulare parţială se cere pentru suprafaţa de 3867 mp, s-a eliberat ilegal, cu încălcarea art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 18/1991.
Pârâtul I.P. a recunoscut în instanţă (şedinţa publică din 13 decembrie 1999) că avândut intervenienţilor O. numai casa de locuit şi nu a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar cererea înregistrată la 12 martie 1991 aparţine fiului pârâtului P.M.M., făcută în numele lui, tatăl său, pârâtul I.P. nu a avut calitatea de membru cooperator, nu a adus teren în CAP şi nu putea dobândi în anul 1976 terenul aferent construcţiei.
Terenul aflat în litigiu a figurat pe numele văduvei P.I., mama reclamantului, potrivit evidenţelor din registrul agricol pe anii 1959-1961, deţinând suprafaţa totală de 1,41 ha din care 0,83 ha arabil şi 0,09 ha curţi-construcţii.
Cu aceste terenuri, mama reclamantului s-a înscris în CAP, apoi a formulat în termen legal cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, care a fost admisă pentru 1,31 ha (în care nu s-a inclus suprafaţa aferentă curţii şi construcţiilor de 0,10 ha), fiind trecută în anexa 2 la poziţia 24 şi i s-a eliberat adeverinţa de proprietate din 15 iulie 1992.
Aşadar, se arată în considerentele deciziei pronunţate în apel, terenul în litigiu, în suprafaţă de 3867 mp arabil se cuvine reclamantului, moştenitor al proprietarei iniţiale, motiv pentru care se va admite apelul, se va schimba sentinţa prin admiterea acţiunii şi se va anula titlul de proprietate atacat, urmând a fi obligată Comisia judeţeană Cluj de aplicare a Legii nr. 18/1991 să îi elibereze reclamantului titlul de proprietate pentru această suprafaţă.
Pârâtul I.P. şi intervenienţii O.I. şi O.M. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 374 din 23 februarie 2001, a respins ca nefondat recursul pârâtului şi intervenienţilor.
În Decizia pronunţată s-a reţinut că susţinerile recurenţilor nu au suport probator, astfel nici o dovadă nu confirmă vânzarea de către mama reclamantului a terenului de 30 ari împreună cu casa, iar declaraţia extrajudiciară a cumpărătorului C.N., interesat şi el să i se recunoască mai mult decât a cumpărat, nu poate fi luată în considerare. În dosar există însă recunoaşterea pârâtului recurent I.P. în sensul că el nu a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 3867 mp.
Hotărârea judecătorească prin care intervenienţii şi-au intabulat dreptul deproprietate nu este opozabilă reclamantului, care nu a fost parte în proces, dar care nu poate fi privat de dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu.
Împotriva deciziei civile nr. 1772/A din 26 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Cluj şi a deciziei civile nr. 374 din 23 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu invocarea prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., cerând casarea lor şi menţinerea sentinţei civile nr. 3015 din 17 aprilie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care s-a respins acţiunea reclamantului P.I. şi s-a admis cererea deintervenţie a lui O.I. şi O.M.
Criticând deciziile a căror casare se solicită, în recursul în anulare se susţine că au fost încălcate prevederile art. 23 a Legii nr. 167/1997, terenul a aparţinut pârâtului I.P., care l-a folosit până la data înstrăinării lui către intervenienţi, era îndreptăţit să îl deţină în temeiul art. 23 dinLegea nr. 169/1997, persoanele care au cumpărat casa de locuit şi anexele se află într-o situaţie asemănătoare cu a persoanelor care aveau calitatea demembru cooperator.
După modificările legislaţiei funciare, pârâtul I.P. apare cu atât mai îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de 4955 mp teren, astfel fiul pârâtului, membru cooperator a redactat cererea de reconstituire pentru întreaga suprafaţă deţinută de tată şi fiu, întrucât acesta îndeplinise toate condiţiile prevăzute în actele normative aflate în vigoare, în momentul respectiv.
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare intervenit între pârâtul I.P. şi intervenienţii O.I. şi M., vânzătorul şi-a asumat obligaţia ca, înmăsura în care i se va elibera titlul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren în litigiu, să încheie contractul în formă autentică.
Întrucât vânzarea bunului către intervenienţi este confirmată de probele administrate, instanţele numai cu încălcarea dispoziţiilor art. 1295 C. civ. au respins acţiunea intervenienţilor.
Criticile formulate în recursul în anulare sunt neîntemeiate.
Legea nr. 18/1991 a fondului funciar reglementează două modalităţi de trecere a terenurilor în proprietatea particulară şi anume reconstituirea dreptului de proprietate şi constituirea dreptului de proprietate.
Reconstituirea dreptului de proprietate particulară constă în redobândirea de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora a terenurilor care le-au aparţinut, terenuri care se aflau în proprietatea fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a statului.
Prin constituirea dreptului de proprietate particulară, în sensul Legii nr. 18/1991 se înţelege „împroprietărirea „ – termen folosit în doctrină, - unor categorii de persoane în anumite condiţii, cu terenuri care se aflau în patrimoniul fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a statului.
Potrivit Legii fondului funciar au fost îndreptăţiţi să ceară reconstituirea dreptului deproprietate membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă prin cooperativizare şi aceia cărora li s-au preluat, în orice mod, terenurile de către cooperative. Legea a mai adăugat unele categorii depersoane îndreptăţite să reprimească terenurile aduse.
Pârâtul I.P. nu a fost membru cooperator, nu a adus teren în cooperativă şi nu se încadra nici în categoria celorlalte persoane îndreptăţite să primească terenuri.
Prevederile art. 23 dinLegea fondului funciar republicată, invocate în recursul în anulare în sprijinul pârâtului, se referă, în cele patru aliniate la situaţia cooperatorilor sau a moştenitorilor acestora, precum şi la terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, evidenţiate în cartea funciară, registrul agricol sau alte documente, la „data intrării în cooperativa agricolă de producţie".
La acea dată, ca de altfel şi ulterior, numai P.I., mama reclamantuluiI.P. figura cu teren adus în cooperativă, acelaşi cu cel pretins azi de pârât şi de intervenienţi, şi prin urmare numaiea era îndreptăţită să redobândească terenul trecut în registrul agricol pe numele ei anterior cooperativizării.
Recursul în anulare nu indică textele de lege introduse în urma modificării legislaţiei funciare, care l-ar îndreptăţi mai mult pe pârât să dobândească terenul în litigiu, cu precizarea că la Judecătoria Cluj-Napoca, în şedinţa de judecată din 13 decembrie 1999 pârâtul I.P. a declarat personal că „a vândut numai casa şi nu a făcut cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991".
Încercarea de a convinge că cererea făcută de fiul pârâtului pentru dobândirea terenului se referea la întreaga familie a acestuia, inclusiv la pârât, a rămas fără rezultat. În dosarul instanţei de fond, mai sus evocat, se află la fila 18 cererea lui P.M.M., care lucra ca mecanizator în cadrul CAP Coruşu, făcută în numele lui şi doar pentru el, princare cerea să i se aprobe 0,50 ha plus 0,30 ha teren, cu motivarea că a primit de la CAP în folosinţă loc de casă pe care şi-a construit o casă. Urmare cererii, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, fiul pârâtului a primit în proprietate o suprafaţă de 0,50 ha.
Obligaţia asumată de pârâtul I.P. prin antecontractul de vânzare-cumpărare, în sensul căîn măsura în care i se va elibera titlu de proprietate pentru întregul teren, va încheia contractul în formă autentică, nu afectează dreptul reclamantului la reconstituirea în favoarea lui a dreptului de proprietate, este o obligaţie a pârâtului fără vreun raport juridic între el şi reclamanţi.
Referirea care se face în motivarea recursului în anulare la încălcarea prevederilor art.1295 C. civ. nu este un argument convingător. Textul de lege prevede că „vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţiles-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat".
Dispoziţia legală consacră caracterul consensual şi translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare, dar ea nu este incidentă în prezenta cauză privitor la teren, pentru care art. 2 alin. (1) dinLegea nr. 54/1998 pretinde forma autentică sub sancţiunea nulităţii contractului, prin derogare de la principiul consensualismului, iar proprietatea terenului, chiar dacă ar aparţine pârâtului vânzător nu se transmite intervenienţilor cumpărători prin convenţia încheiată la 10 mai 1993, ea este doar o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, un antecontract, care crează pentru părţi obligaţia de a face, constând în încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare fără ca prin această convenţie să opereze transferul proprietăţii.
Pentru aceste considerente urmează a se respinge ca nefondat recursul în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat deProcurorul general al Parchetului de pe lângă CurteaSupremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1772 A din 26 octombrie 2000 a Tribunalului Cluj, secţia civilă şi a deciziei nr. 374 din 23 februarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3780/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 3752/2001. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
