CSJ. Decizia nr. 3780/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3780
Dosar nr. 2112/2001
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele Z.F.M. şi L.P.F.Y. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Sinaia şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru a fi obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilele (vilele) P. şi G., cu teren aferent de 2934 m.p., situate în Sinaia, cu motivarea că acestea au fost trecute abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, în condiţiile în care naţionalizarea s-a făcut pe numele altei persoane decât proprietarii reali, autorii reclamantelor.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu numiţii C.S., I.S., M.G., S.M., M.P. şi D.M., care, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari, alături de reclamante, au revendicat aceleaşi imobile.
Pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – R.A. – A.P.P.S. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantelor şi a intervenienţilor la plata contravalorii lucrărilor de investiţii imobiliare executate, precum şi acordarea (recunoaşterea) dreptului de retenţie până la încasarea creanţei.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sinaia, prin sentinţa civilă nr. 571 din 28 iunie 1999, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova, având în vedere valoarea obiectului litigiului şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
În primă instanţă Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 298 din 29 septembrie 2000, a respins excepţiile de necompetenţă materială a instanţei şi a prescripţiei de scurtă durată invocate de R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. Sinaia. A admis acţiunea principală (precizată) şi, în parte, cererea de intervenţie în interes propriu şi a obligat pe pârâţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantelor şi intervenienţilor imobilele revendicate, identificate prin raportul de expertiză-constructor întocmit în cauză.
Prin aceeaşi sentinţă tribunalul a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta R.A. – A.P.P.S. – S.R.P. Sinaia şi a obligat pe reclamante şi pe intervenienţi să plătească acesteia suma de 152.048.134 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor neamortizate aduse imobilelor, acordând, totodată, pârâtei-reclamante un drept de retenţie asupra acestora până la încasarea despăgubirilor cuvenite.
În motivarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte fondul cauzei, că autorii reclamantelor şi intervenienţilor – H.I. şi K.S. – ai căror succesori sunt, au stăpânit imobilele în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13774/27 aprilie 1928, procesului-verbal nr. 29879/12 ianuarie 1945, transcris la Tribunalul Judeţean Prahova, secţia a I-a la nr. 2284/21 iunie 1945, până la data preluării lor de către stat pe numele altei persoane decât adevăraţii proprietari, fapt ce conferă caracter abuziv măsurii naţionalizării şi face ca statul să nu fi devenit niciodată proprietar al bunurilor. Nefiind decât un detentor precar, statul nu a exercitat o posesie utilă în sensul legii astfel încât nu a putut dobândi proprietatea nici prin prescripţie achizitivă.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, instanţa şi-a motivat soluţia de admitere a acesteia în limita sumei de 152.048.134 lei invocând expertiza S.C.
Nemulţumită de soluţia primei instanţe, pârâta R.A. – APPS – S.R.P. Sinaia a declarat apel formulând critici atât cu privire la soluţia de admitere a acţiunii principale şi a cererii de intervenţie, cât şi în referire la cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate în soluţia de admitere doar în parte a cererii reconvenţionale.
Prin Decizia nr. 28 din 14 martie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a admis apelul pârâtei şi, considerând că numai criticile aduse soluţiei de admitere în parte a cererii reconvenţionale sunt întemeiate, a schimbat în parte sentinţa şi a majorat la 229.484.816 lei cuantumul sumei datorată de reclamante şi intervenienţi pentru îmbunătăţirile imobiliare ce le profită, „care nu s-au amortizat prin funcţionarea lor în timp".
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, cu sediul în Bucureşti, a declarat recurs, bazat pe temeiurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 şi 11 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de casare recurenta a susţinut că: instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra aspectelor de procedură invocate de apelanta-pârâtă, care a semnalat faptul că avocatul ce a reprezentat pe intimaţii-reclamanţi, cu care s-a constatat lipsă de procedură (necitaţi) la două termene, nu a făcut dovada unui mandat valabil de reprezentare, în condiţiile prevăzute de art. 68 C. proc. civ.; ambele instanţe au reţinut greşit nevalabilitatea titlului statului, omiţând faptul că atât unchiul reclamantelor (nominalizat în lista-anexă la Decretul nr. 92/1950, care „a asistat la naţionalizare") cât şi autorii lor, aflaţi în afara graniţelor ţării, au fost comercianţi, neexceptaţi de la naţionalizare; instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra ultimului motiv de apel vizând inadmisibilitatea acţiunii în revendicare din moment ce foştii proprietari beneficiau de prevederile Legii nr. 112/1995; aceeaşi instanţă de apel a respins, nejustificat şi cu argumente contradictorii, cererea apelantei-pârâte în sensul administrării în apel a probei cu expertiză tehnică pentru identificarea şi evaluarea investiţiilor imobiliare efectuate, după ce nu au fost rezolvate în mod corespunzător nici obiecţiunile la expertiza S.C., care a apreciat după criterii personale natura lucrărilor considerate ca fiind utile (20%), respectiv voluptorii (80%).
Se cere admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând motivele de casare invocate, se reţin următoarele:
Critica vizând neobservarea dispoziţiilor art. 68 şi art. 85 C. proc. civ. nu este întemeiată, din lucrările dosarului rezultând că la termenul din 14 martie 2001 când s-a dezbătut cauza, procedura cu intimaţii intervenienţi a fost legal îndeplinită, prin citarea lor la domiciliul avocatului care i-a şi reprezentat în instanţă, cu împuternicirea avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 153627 din21 februarie 2001.
Nici critica vizând greşita stabilire a situaţiei juridice a imobilului nu este întemeiată.
Instanţa, răspunzând motivului de apel, a reţinut, corect, că titlul autorilor părţilor nu poate fi pus la îndoială, din moment ce, potrivit actului de vânzare-cumpărare din 1928, cumpărătorii imobilului sunt autorii reclamantelor şi ai intervenienţilor, iar nu unchiul acestora K.I., pe numele căruia a operat naţionalizarea, astfel încât, în lipsa identităţii între persoana înscrisă în lista–anexă la Decretul nr. 92/1950 şi adevăratul proprietar, transferul dreptului de proprietate de la acesta, la stat, nu a operat.
Este, însă, întemeiată critica vizând omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la toate motivele de apel.
În adevăr, se constată că, deşi apelanta pârâtă a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, cu motivarea că erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 112/1995, instanţa de apel nu a examinat şi nu s-a pronunţat cu privire la acest motiv de apel, fapt ce atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tot astfel, se constată că este întemeiată şi ultima critică, referitoare la respingerea cererii apelantei-pârâte pentru administrarea unei noi expertize tehnice.
Potrivit considerentelor instanţei cererea apelantei a fost respinsă cu motivarea că, solicitând oral admiterea probei cu o nouă expertiză tehnică, reprezentantul apelantei a menţionat că „nu posedă acte din care să rezulte efectuarea investiţiilor în afara celor avute în vedere de tribunal..."
Argumentul instanţei este contrazis de menţiunea făcută în practicaua deciziei, potrivit căreia „la solicitarea instanţei ca reprezentantaapelantei săprezinte şialte acte pe care le deţine în legătură cu cauza, aceasta a precizat că actele respective le va depune în termen de5 zile pentru a fi avute în vedere de expert".
Cu toate acestea, instanţa a respins cererea apelantei pentru efectuarea unei noi expertize de specialitate „având în vedere că aceasta nu prezintă nici un act nou..."
Or, proba cerută era necesară, având în vedere conduita permanentă a pârâtei, de contestare a obiectivităţii aprecierilor şi calculelor expertului S.C. căruia, faţă de obiecţiunile formulate şi susţinute de pârâtă în faţa primei instanţe, nu i s-au cerut nici măcar explicaţii lămuritoare.
De altfel, o dovadă în plus privind temeinicia susţinerilor recurentei pârâte, care a apreciat la „peste 3 miliarde" contravaloarea investiţiilor imobiliare efectuate , o constituie „Declaraţia" autentificată cu nr. 1618 din 26 septembrie 2003 de Biroul Notarului Public I.L.M. din Bucureşti, depusă după închiderea dezbaterilor (în termenul de pronunţare) – care va fi avută în vedere de instanţa de rejudecare – prin care reclamantele şi intervenienţii „sunt de acord să răspundă în solidar pentru întreaga sumă de 1.234.199.501 lei".
În consecinţă, recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis, în baza art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., urmând a se dispune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limita celor ce preced, (examinarea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii şi reexaminarea cererii reconvenţionale sub aspectul cuantumului contravalorii investiţiilor imobiliare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti împotriva deciziei nr.28 din 14 martie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, conform considerentelor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 378/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 3778/2001. Civil. Anulare titlu de proprietate.... → |
|---|
