ICCJ. Decizia nr. 3998/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3998
Dosar nr. 1322/2001
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 octombrie 1999 reclamanţii Z.N., Z.J., Z.A.H. şi M.C. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi a le lăsa în deplină proprietate şi posesie un teren situat în Mamaia, în suprafaţă de 467,02 mp, ce formează lotul 1, careul 13.
În subsidiar, în cazul când imobilul nu poate fi restituit în natură, reclamanţii au cerut obligarea pârâţilor fie la atribuirea unui alt teren, identic ca întindere şi poziţie, fie la plata de despăgubiri calculate în funcţie de valoarea de circulaţie a terenului.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că autoarea lor, Z.M., a cumpărat de la Primăria Constanţa terenul pe care îl revendică în temeiul contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 6560/1935 la Tribunalul Constanţa. Reclamanţii sunt succesorii lui Z.M., primii doi în calitate de fii şi ultimii în calitate de nepoţi de fii. Terenul a trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a fostului Sfat Popular Constanţa prin care s-au declarat desfiinţate şi reziliate de drept toate actele de vânzare având ca obiect loturi de pe plaja Mamaia.
Reclamanţii au susţinut că rezilierea de plin drept a contractului a fost nelegală întrucât neîndeplinirea condiţiei de a se construi pe teren în termen de 4 ani de la cumpărare s-a datorat războiului, caz de forţă majoră.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 87 din 14 februarie 2000, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 373,50 mp, neconstruit, situat în Staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, ce a format lotul 1, careul 13 din Parcelarea Mamaia, identificat potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. C.V.
Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 126.252.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie pentru diferenţa de 93,5 mp teren, ce a făcut parte din lotul în suprafaţă de 467,02 mp, diferenţă ce este ocupată de carosabil.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâtul Consiliul Local Constanţa a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 3/C din 9 ianuarie 2001, a schimbat în tot hotărârea tribunalului în sensul că a respins ca nefondată acţiunea în revendicare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că în temeiul contractului autentificat sub nr. 6560 din 21 octombrie 1935 de Tribunalul Constanţa autoarea reclamanţilor a cumpărat de la Primăria Constanţa un teren în suprafaţă de 467,02 mp, în contract fiind stipulată obligaţia cumpărătoarei de a construi o casă sau o vilă conform planurilor aprobate de Administraţia Municipală, într-un termen de 4 ani, ulterior prelungit la 6 ani. Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că actul juridic cuprinde un pact comisoriu de gradul IV ce are drept efect desfiinţarea necondiţionată a convenţiei de îndată ce a expirat termenul pentru executarea construcţiei de 4 ani şi, respectiv, 6 ani, după prelungire.
Autoarea reclamanţilor nu şi-a îndeplinit obligaţia de a construi, iar izbucnirea celui de al doilea Război Mondial nu poate constitui un caz de forţă majoră, cât timp până în iunie 1941 cumpărătoarea nu a întreprins nici un act care să demonstreze intenţia de a obţine autorizaţia de construcţie sau de a începe edificarea imobilului pentru care a cumpărat terenul.
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanţii Z.N., Z.J., Z.A.H. şi M.C. care au criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive de casare: instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii întrucât din contractul de vânzare-cumpărare depus în copie legalizată la dosar, nu rezultă că autoarea recurenţilor şi-ar fi asumat obligaţia de a edifica o construcţie pe terenul revendicat, act din care nu rezultă deci existenţa unui pact comisoriu; hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal întrucât Decizia primăriei nu putea constitui un titlu valabil de preluare a terenului; deoarece rezoluţiunea reprezintă o sancţiune civilă ce decurge din neexecutarea culpabilă a clauzelor contractuale, existenţa unui caz de forţă majoră este exonerată de răspundere, astfel că hotărârea instanţei de apel se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Textul mai sus citat promovează câteva din cele mai importante forme de manifestare a principiului rolului activ al judecătorului şi a principiului adevărului. Principiul rolului activ al judecătorului, astfel cum este consacrat în art. 129 C. proc. civ. prezintă, ca unul dintre principalele aspecte, şi obligaţia instanţei de a ordona, din oficiu, dovezile pe care le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Examinând actele dosarului se constată că instanţa de apel a schimbat soluţia tribunalului şi a respins acţiunea în revendicare imobiliară reţinând că în contractul de vânzare-cumpărare exhibat de reclamanţi drept cauză a acţiunii lor este stipulată obligaţia cumpărătoarei terenului de a construi pe acesta, într-un anumit interval de timp, o locuinţă şi cum debitoarea nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţia asumată, împrejurarea a condus la desfiinţarea de drept a convenţiei. S-a reţinut existenţa pactului comisoriu de gradul IV.
Or, atare situaţie de fapt a fost reţinută în apel fără existenţa unui fundament probatoriu adecvat şi pertinent întrucât la dosarul cauzei (fila 3 fond) nu se află decât o copie extras de pe actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 6560 din 21 octombrie 1935 la Tribunalul Constanţa, copie eliberată de Arhivele Statului Constanţa şi din care rezultă numai părţile, obiectul şi preţul contractului, fără a fi menţionate (reproduse) clauzele acestuia cu toate că ele erau de esenţa litigiului.
Faţă de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru ca în rejudecare instanţa de trimitere să oblige pe reclamanţi să depună la dosar întregul contract de vânzare-cumpărare şi ca soluţia ce se va da să fie fundamentată pe clauzele acestuia.
Întrucât din certificatul de moştenitor nr. 94 din 2 februarie 1987 eliberat de fostul notariat de Stat Constanţa (filele 5 dosar de fond) rezultă că unul dintre moştenitorii acceptanţi ai cumpărătoarei Z.M. a fost şi fiica acesteia C.C., în rejudecare, în scopul respectării principiului unanimităţii, instanţa de trimitere va solicita reclamanţilor să clarifice şi succesiunea acesteia din urmă, în sensul dacă, la rându-i, a avut moştenitori acceptanţi, întrucât doar certificatul de deces a lui C.C. depus în recurs nu este suficient pentru a se proba îndeplinirea condiţiunilor devoluţiunii succesorale. Atare dovezi se impun a fi administrate cu atât mai mult cu cât reclamanta M.C.G. este moştenitoarea defunctului C.A., nu şi a fiicei cumpărătoarei Z.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii Z.A.H., Z.J., Z.N. şi M.C. împotriva deciziei nr. 3/C din 9 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 510/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4944/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
