ICCJ. Decizia nr. 4944/2001. Civil. Revendicare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4944
Dosar nr. 3154/2001
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele C.A. şi V.F. au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria VS nr. 0013 emis la 29 aprilie 1994 de Consiliul judeţean Vaslui şi obligarea pârâtei S.C. P. S.A. Bârlad să le lase în deplină proprietate imobilul situat în Bârlad, teren în suprafaţă de 2756 mp, din care este ocupată de construcţii suprafaţa de 1123 mp.
Reclamantele au susţinut prin acţiune că, imobilul a aparţinut autorului lor, V.I. şi că a fost abuziv trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, imobil pentru care a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate pârâta S.C. P. S.A. Bârlad.
Prin sentinţa civilă nr. 710 din 2 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Vaslui au fost respinse acţiunea, cererea reconvenţională, cererea de chemare în garanţie a S.I.F. Moldova S.A. Bacău şi au fost obligate reclamantele la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată faţă de pârâta S.C. P. S.A. Bârlad, sumă îndreptată la cuantumul de 25.500.000 lei, prin încheierea din 20 noiembrie 2000 a aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului, nici a exceptării acestuia de la măsura naţionalizării şi că au primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 30 din 23 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs reclamantele, fără a-l încadra în motivele prevăzute în art. 304, susţinând în esenţă că au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor, V.I., care fiind pensionar la data naţionalizării, fost ofiţer, era exceptat de la aplicarea Decretului nr. 92/1950 şi că, întrucât imobilul a fost abuziv trecut în proprietatea statului, este nelegală şi emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. P.S.A. Bârlad.
Recursul este nefondat.
În cadrul acţiunii în revendicare, reclamantele aveau obligaţia de a-şi dovedi, în primul rând, calitatea procesuală activă, respectiv, calitatea de succesoare ale defunctului V.I., precum şi a dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului revendicat.
La dosar au fost depuse doar copiile certificatelor de moştenitor nr. 87 din 22 aprilie 1980 al notariatului de stat local Feteşti şi nr. 194 din 29 martie 1996 emis de Biroul notarial al notarului public E.A., din Tulcea,prin care şi-au dovedit calitatea de succesoare ale defunctului V.I.
Reclamantele nu au făcut însă dovada dreptului de proprietate al autorului lor cu privire la imobilul revendicat.
Acestea au susţinut doar că autorul lor a plătit impozitul datorat pentru imobil până în 1950, ceea ce, chiar dacă ar fi real, nu constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.
Aşa fiind, în mod corect a fost respinsă acţiunea în revendicare, întrucât nu a fost dovedit cu titlul de proprietate al autorului reclamantelor asupra imobilului revendicat, situaţie în care devine inutilă analizarea celorlalte critici formulate de recurente.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.
La cererea intimatei-pârâte S.C. P.S.A. Bârlad, conform art. 274 din C. proc. civ., recurentele urmează a fi obligate la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele V.F. şi C.A. împotriva deciziei nr.30 din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă pe reclamante la plata sumei de 2 milioane lei, cheltuieli de judecată către S.C. P. S.A. Bîrlad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi25 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 3998/2001. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 49/2001. Civil → |
---|