ICCJ. Decizia nr. 3999/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3999
Dosar nr. 1575/2001
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti, la data de 14 iulie 1997, sub nr. 13879/1997, reclamanţii D.M.N. şi I.M.O.T. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Liceul de Artă N.T., Academia de Artă Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren de 950 mp şi construcţiile de pe acest teren (o clădire principală cu 3 etaje şi alte anexe), precum şi evacuarea pârâţilor din acest imobil.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a fost iniţial dobândit de către soţii M. şi C.G. Ulterior, M.G.(rămasă moştenitoare de pe urma defunctului C.G.) a vândut lui C.S. etajul 2 al imobilului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11136 din 14 martie 1947.
De pe urma defunctei M.G. a rămas moştenitoare D.E., iar de pe urma defunctului C.S. a rămas moştenitoare M.M. (născută S.), a cărei moştenitoare a fost, de asemenea, D.E. De pe urma defunctei D.E. au rămas moştenitori I.M.O.T., D.M.N. şi D.I., iar de pe urma defunctului I.D. au rămas ca moştenitori I.M.O.T. şi D.M.N., reclamanţii din prezenta cauză.
În continuare reclamanţii au arătat că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1950, fără titlu, iar în 1951 a intrat în folosinţa actualului Liceu de Artă N.T., fiind transmis ulterior în administrarea Academiei de Artă Bucureşti.
Reclamanţii au mai susţinut că se încearcă justificarea titlului statului, prin preluarea imobilului în baza Decretului nr. 224/1951, dar nu există o hotărâre judecătorească de trecere a lui în proprietatea statului pe acest temei.
În ceea ce priveşte situaţia actuală a imobilului, reclamanţii au arătat că acesta este utilizat numai parţial de către Liceul de artă N.T., pentru ateliere, deoarece una din scările clădirii principale a fost grav afectată de cutremur, iar etajele superioare sunt în parte degradate, liceul urmând să se mute în curând într-un sediu nou aflat în construcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 6527 din 28 aprilie 1999, Judecătoria sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în baza art. 2 lit. b) C. proc. civ.
Pârâtele Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Liceul de Artă N.T. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce le priveşte, susţinând că imobilul a fost transmis Academiei de Artă Bucureşti, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 5578 din 29 octombrie 1996.
Aceiaşi excepţie a fost invocată şi de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a arătat că imobilul nu se află în administrarea sa şi nici în a SC H.N. SA, precum şi de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, cu motivarea că, de vreme ce imobilul a fost atribuit unei unităţi cu personalitate juridică (Academia de Artă), ministerul nu mai are nici un fel de drept asupra lui.
Academia de Artă nu s-a apărat în proces în nici un mod.
Reclamanţii au renunţat în cursul judecăţii la capătul de cerere privind evacuarea.
Prin Decizia nr. 6257 din 28 aprilie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins acţiunea restrânsă faţă de pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Academia de Artă, ca neîntemeiată, iar faţă de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Liceul N.T., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că imobilul constituie un bun public de interes naţional, asupra căruia statul a dobândit dreptul de proprietate în baza art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 135 alin. (5) din Constituţie, bunul este inalienabil.
Faţă de respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Liceul de Artă N.T., tribunalul a motivat cu faptul că aceşti pârâţi nu au imobilul în administrare, cerinţă prevăzută în Legea nr. 213/1998 pentru ca statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate, să poată fi reprezentat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii.
În motivele de apel, apelanţii-reclamanţi au susţinut că, în mod greşit a fost respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive, faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrucât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 69/1991 imobilele aflate pe raza teritorială a Municipiului Bucureşti se află în patrimoniul C.G.M.B. şi faţă de Liceul de Artă N.T., deoarece acest pârât are posesia imobilului.
De asemenea, mai arată apelanţii, în mod greşit prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea, preluând în motivare susţinerea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale că imobilul aparţine domeniului public şi că a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, atâta timp cât această susţinere nu a fost dovedită cu depunerea la dosar a hotărârii judecătoreşti prin care s-a luat această măsură, astfel că, potrivit, prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, imobilul nu poate fi considerat ca făcând parte din domeniul public, statul nedobândind imobilul cu titlu.
Prin Decizia nr. 789 din 20 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că s-a făcut dovada cu înscrisuri aflate la dosar (emise de instituţii ale statului, de-a lungul anilor), că imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 224/1951, act normativ ce constituie titlu de dobândire de către stat, prevăzut în art. 1 din Legea nr. 112/1995 şi art. 1 din HG nr. 20/1997 republicat.
Mai reţine instanţa de apel că acţiunea s-a întemeiat pe inexistenţa unui titlu de proprietate al statului privind imobilul în discuţie, fără să se facă vreo precizare a temeiului juridic, în sensul examinării valabilităţii titlului potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 adoptată după înregistrarea acţiunii, astfel că solicitarea examinării valabilităţii titlului statului în această fază procesuală constituie o modificare în apel a cauzei acţiunii, ce nu este admisibilă, conform prevederilor art. 294 C. proc. civ.
De asemenea, Curtea a reţinut că imobilul, fiind trecut în proprietatea statului cu titlu, nu poate fi revendicat de reclamanţi pentru că, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995, acest imobil face parte din domeniul public de interes naţional, inclus în patrimoniul învăţământului de stat, al cărui titular este Ministerul Educaţiei Naţionale, bunul făcând parte din categoria celor prevăzute în art. 135 din Constituţie, care sunt insesizabile.
În sfârşit, se reţine în Decizia nr. 789 din 20 decembrie 2000, că nu este întemeiată nici critica adusă de apelanţi sentinţei pentru respingerea acţiunii faţă de C.G.M.B. şi Liceul de Artă N.T. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, întrucât, în ceea ce priveşte C.G.M.B., imobilul nu se află în administrarea acestuia, iar în ceea ce priveşte Liceul de Artă N.T., imobilul nu se află în patrimoniul acestuia, ci într-o detenţiune precară permisă de Academia de Artă.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei civile atacate, modificarea soluţiei în sensul admiterii apelului şi modificarea sentinţei Tribunalului Bucureşti în sensul admiterii acţiunii restrânse.
Prin motivele de recurs s-a susţinut în esenţă că, în timp ce reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu actele depuse la dosar, pârâţii nu au depus înscrisuri prin care să dovedească titlul în baza căruia deţin imobilul, menţiunile sumare din actele vremii cu privire la aplicarea Decretului nr. 224/1951 neavând nici o bază fără o hotărâre judecătorească care să facă dovada titlului de proprietate.
Recurenţii critică Decizia atacată şi pe considerentul că, în mod eronat instanţa de apel a apreciat că s-a făcut o modificare a acţiunii în sensul că s-ar fi solicitat examinarea valabilităţii titlului statului în raport de dispoziţiunile art. 6 din Legea nr. 213/1998 aceasta deoarece, în realitate, reclamanţii au susţinut mereu că imobilul este deţinut fără titlu de către stat. Astfel, a fost criticată motivarea primei instanţe prin prisma prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că potrivit acestui text fac parte din domeniul public numai imobilele preluate cu titlu de către stat, ceea ce nu este cazul imobilului în discuţie.
În temeiul considerentelor arătate, recurenţii concluzionează că imobilul nu a fost preluat cu titlu, deci nu a intrat niciodată în proprietatea statului şi, ca urmare, nu poate face parte din domeniul public.
La primul termen de judecată din recurs, respectiv 12 decembrie 2001, recurenţii-reclamanţi au solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr.10/2001, precizând că a fost înaintată deţinătorului imobilului notificare prin care s-a cerut restituirea în natură.
Ulterior, prin cererea înregistrată în dosarul de recurs la data de 13 februarie 2004, recurenţii au solicitat repunerea cauzei pe rol, ocazie cu care să se constate faptul că acţiunea lor în revendicare a rămas fără obiect, având în vedere că în temeiul Legii nr. 10/2001 le-a fost restituit în natură, în proprietate, imobilul situat în Bucureşti, au fost puşi în posesie şi, de asemenea, dreptul de proprietate le-a fost înscris în Cartea Funciară.
În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri: sentinţa civilă nr. 1771 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost admisă contestaţia formulată de reclamanţii D.M.N. şi I.M.O.T. promovată împotriva deciziei nr. 48 din 11 iunie 2002 a Rectorului Universităţii de Arte Bucureşti şi a fost obligată pârâta Universitatea Naţională de Arte Bucureşti să restituie contestatorilor în natură imobilul, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin neapelare; încheierea nr. 14107 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, biroul de Carte Funciară, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, în favoarea lui D.M.N. şi I.M.O.T., cu titlu de restituire în baza sentinţei civile nr. 1771 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti.
Situaţia predării imobilului în litigiu, dovedită cu aceste acte depuse la dosar, a fost confirmată de părţile prezente.
Aşa fiind, apare evident faptul că acţiunea de faţă formulată pe calea dreptului comun nu mai are obiect, situaţie în care, prin admiterea recursului, urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii D.N. şi I.M.O.T. împotriva deciziei nr. 789/A din 20 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 340 F din 8 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, şi respinge acţiunea reclamanţilor ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4945/2001. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1626/2001. Civil. Revendicare+pretentii. Recurs → |
|---|
