CSJ. Decizia nr. 4234/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4234
Dosar nr. 2587/2001
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 494 din 31 iulie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost precizată şi ulterior restrânsă, formulată de reclamanta S.C. A.C. S.R.L.în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul de Protecţie şi Pază, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor Publice.
S-a dispus exproprierea suprafeţei de teren de 372,90 mp, situat însector 1 şi au fost obligaţi pârâţii către reclamantă la plata sumei de 2.087.155.900 lei cu titlu de despăgubiri.
Instanţa a reţinut că reclamanta este proprietara unei suprafeţe de teren de 372,90 mp situat în sector 1. Pentru realizarea unui obiectiv militar, Serviciul de Protecţie şi Pază a formulat propunere de expropriere şi ofertă de despăgubire. Nefiind de acord cu expropriereaparţială, reclamanta a formulat întâmpinare conform art. 14 şi urm. Din Legea nr. 33/1994, care a rămas nesoluţionată astfel încât prin acţiune s-a solicitat exproprierea întregii suprafeţe şi obligarea pârâţilor la despăgubiri.
Din expertiza tehnică efectuată instanţa a mai reţinut că exproprierea parţială a terenului nu este posibilă din punct de vedere tehnic şi cum atât reclamanta cât şi pârâta SPP au fost de acord cu exproprierea, aîncuviinţat-o şi a stabilit nivelul despăgubirilor într-un cuantum considerat rezonabil şi echitabil, conform aceleiaşi expertize.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri toţi pârâţii.
Pe parcursul soluţionării cauzei de către instanţa de apel numitul O.F. a formulat cerere de intervenţie în interesul intimatei – reclamante.
A arătat că în mod succesiv, în anii 1994 şi 1998, a cumpărat de la reclamantă porţiuni din terenul în litigiu, astfel încât în prezent a devenit proprietarul întregului imobil.
Examinând motivele de apel invocate, instanţa de control judiciar a apreciat că este întemeiat cel formulat de pârâta Secretariatul General al Guvernului referitor la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi implicit a intervenientului.
S-a reţinut că în această fază a procedurii exproprierii, astfel cum este reglementată prin art. 21 şi urm. Din Legea nr. 33/1994, tribunalul poate fi sesizat numai de către expropriator. În acest mod nu se aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie întrucât, în alte etape ale procedurii exproprierii, şi expropriatul îsi poate valorifica pretenţiile în faţa tribunalului.
În consecinţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 61 din 12 februarie 2001, a admis apelurile, a schimbat în totalitate sentinţa şi a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen un recurs comun reclamanta S.C. A.C. S.R.L. şi intervenientul O.F., formulând două critici esenţiale.
Printr-un prim motiv de recurs s-a susţinut că Decizia atacată se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea reţine următoarele:
La data pronunţării deciziei recurate (12 februarie 2001), ca şi la ceea a motivării recursului (20 martie 2001), art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu mai era în vigoare. El a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 479 din 3 octombrie 2000, astfel încât Curtea nu va mai examina această critică.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că recurenţii au fost lipsiţi de posesia imobilului iar prevederile Legii nr. 33/1994 prevăd şi pentru expropriat posibilitatea de asesiza oricând justiţia în apărarea dreptului său.
S-a mai arătat că recurenţii doresc exproprierea totală a imobilului şi plata unor despăgubiri echitabile, astfel încât nu le poate fi barat accesul la justiţie.
Examinând acest motiv de recurs, Curtea constată caracterul său nefondat.
Instanţa de apel a apreciat în mod corect că, în această fază a procedurii exproprierii, reclamanta şi intervenientul nu au calitate procesuală activă.
Potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape reglementate distinct: a) stabilirea utilităţii publice şi declararea ei; b) măsuri pregătitoare exproprierii (faza administrativă) şi c) exproprierea şi stabilirea despăgubirilor.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantă (expropriat) a solicitat tribunalului să dispună expropriereatotală a suprafeţei de teren şi stabilirea despăgubirilor.
Această solicitare, şi mai ales precizarea acţiunii, plasează procedura exproprierii direct în etapa a 3-a şi ultima – exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere al calităţii procesuale active.
Legea nr. 33/1994, în art 21 alin. (2) precizează că tribunalul va fi sesizat de expropriatorpentru a se pronunţa cu privire la expropriere. Este vorba de o prevedere legală de strictă interpretare, restrictivă, şi care nu este susceptibilă de vreun alt înţeles. Per à contrario, declanşarea procedurii şi sesizarea tribunalului, în primă fază a exproprierii, nu poate fi făcută de expropriat.
Aceasta nu înseamnă însă că prin această dispoziţie legală s-ar obstacula liberul acces al expropriatului la justiţie, deoarece în etapa a doua a procedurii principiul constituţional menţionat are deplină aplicabilitate.
În această fază hotărârea comisiei este supusă căii de atac a contestaţiei, care poate fi promovată de partea interesată (deci inclusiv proprietarul expropriat), iar în etapa finală a procedurii – verificarea condiţiilor cerute de lege pentru expropriere şi stabilirea despăgubirilor – accesul la justiţie este asigurat pentru toţi cei interesaţi.
Împrejurarea că în art. 24 din Legea nr. 33/1994 se prevede posibilitatea expropriatului de a formula o pretenţie proprie împotriva expropriatorului legată de întinderea măsurii are în vedere tot faza finală a procedurii şi nu poate justifica ocolirea etapelor anterioare.
În fine, împrejurarea că reclamanta şi intervenientul nu s-ar fi aflat în posesia terenului nu are nici o relevanţă în cauză, textele legale incidente nefăcând vreo distincţie sub acest aspect.
Aşa fiind, cum Decizia pronunţată în apel este legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.C. S.R.L. Bucureşti şi de intervenientul O.F. împotriva deciziei nr. 61 din 21 februarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi24 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 437/2001. Civil | CSJ. Decizia nr. 422/2001. Civil → |
|---|
