ICCJ. Decizia nr. 4385/2001. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4385
Dosar nr. 989/1/2001
nr. vechi 1094/2001
Şedinţa publică din 5 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 iulie 1996 reclamantele P.F., S.F., I.V. şi N.E. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului Bucureşti şi Primăria sectorului 2 Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să le oblige pe pârâte să le retrocedeze imobilul în suprafaţă de 214 mp din Bucureşti ce le-a fost expropriat.
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 10 martie 1997, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondată cererea faţă de pârâta Primăria Municipiul Bucureşti, după ce în prealabil a luat act de renunţarea reclamantelor la judecată faţă de pârâta Primăria sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu este liber de construcţii, dar este afectat de spaţiul verde al blocului nr. 2, fiind realizat scopul pentru care s-a dispus exproprierea.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 722 din 5 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a rejudecat apelul după casarea cu trimitere dispusă de Curtea Supremă de Justiţie.
Pentru a decide astfel, curtea a înlăturat susţinerile apelantelor în sensul că pe terenul ce le-a fost expropriat nu s-a edificat nici o construcţie şi că, liber fiind le poate fi restituit.
Astfel, curtea a reţinut că exproprierea s-a efectuat cu privire la mai multe imobile din zonă, în baza Decretului nr. 143/1974, în scopul „construirii unei creşe, a unui bloc cu 80 de apartamente şi al extinderii unei şcoli".
Realizarea scopului exproprierii nu a presupus, în speţă, edificarea unor construcţii chiar pe terenul reclamantelor (autorilor acestora), ci crearea condiţiilor, a spaţiului adecvat, pentru a face posibilă edificarea respectivelor construcţii. Aceasta a presupus demolarea construcţiei ce a existat pe teren, iar împrejurarea că ulterior acesta a rămas liber s-a datorat felului în care a fost concepută zona din punct de vedere urbanistic.
Împotriva deciziei au declarat recurs, la data de 26 ianuarie 2001, reclamantele S.F., I.V. şi N.E., criticând-o sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt.
Recurentele susţin că, în realitate din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că terenul în litigiu nu are destinaţia de spaţiu verde, ci este un teren viran, neîngrijit fără amenajări sau vreo destinaţie viitoare, iar prin distanţele la care este situat faţă de blocurile din apropiere, poate fi restituit în natură fără a afecta folosirea acestor construcţii.
La data de 15 martie 2002, judecata recursului a fost suspendată la cererea recurentelor în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica dacă mai subzistă motivul care a determinat suspendarea.
Prin petiţia depusă la dosar la data de 7 februarie 2006, recurentele au învederat instanţei că litigiul a fost soluţionat pe cale amiabilă.
Recurentele au ataşat la dosar copia dispoziţiei nr. 1005 din 17 aprilie 2003 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti prin care li s-a restituit în natură terenul în suprafaţă de 195 mp situat în Bucureşti, precum şi copia procesului-verbal de predare-primire a terenului nr. 11735 din 25 februarie 2004.
Analizând aceste înscrisuri noi, Înalta Curte constată că cererea de restituire în natură a terenului în litigiu a fost soluţionată în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia emisă de primar în acest sens fiind şi executată.
În atare situaţie, cererea aceloraşi reclamante adresată instanţei a rămas fără obiect, făcând inutilă analiza pe fond a temeiniciei acestei cereri.
În baza art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul şi va casa Decizia atacată.
În baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa, în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele I.V., S.F. şi N.E. împotriva deciziei nr. 722 din 5 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată.
Admite apelul formulat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 120 din 10 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că.
Respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10436/2001. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6391/2001. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
