ICCJ. Decizia nr. 4578/2001. Civil. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 4578

Dosar nr. 3404/2001

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data de 6 iulie 2000, S.V. a chemat înjudecată pe Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. T. SA Bucureşti, pentru revendicarea apartamentului nr. 28situat înMunicipiul Bucureşti sector 3.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prinsentinţa nr. 1352 din 14 decembrie 2000, a respins acţiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Bucureşti secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 298 din 6 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că din probele dosarului rezultă că i-au fost propuse, în baza Legii nr. 112/1995, măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că soluţia respingerii acţiunii încalcă prevederile art. 480 C. civ.A cerut admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recursul este fondat.

Reclamantul a dobândit proprietatea asupra apartamentului din litigiu în baza contractului nr. 1048/1973 încheiat cu Oficiul pentru construirea de locuinţe proprietate personală Bucureşti. Ulterior, bunul a fost preluat în patrimoniul statului, în baza Decretului nr. 223/1974 printr-o decizie administrativă necomunicată şi fără ca reclamantul să fie despăgubit, fiind apoi închiriat de către pârâţi.

Rezultă că titlul pârâţilor nu este valabil, că ipso iure, reclamantul n-a pierdut vreodată proprietatea bunului şi că posesia pârâţilor este nelegitimă.

În consecinţă, respingând acţiunea, instanţele au violat dispoziţiile art. 480 C.civ., considerent pentru care recursul va fi admis şi reformate hotărârile atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 298/A din 6 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1352 din 14 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Schimbă în totalitate sentinţa în sensul că admite acţiunea reclamantului şi obligă pârâţii să-i lase în liberă proprietate şi posesie apartamentul nr. 28, situat în Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4578/2001. Civil. Recurs