CSJ. Decizia nr. 47/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.47DOSAR NR.3423 / 2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr.290 din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant B.I., reprezentat de avocat C.A. şi intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O.
Procedura completă.
Avocat C.A.solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii la curtea de apel, pentru a se pronunţa pe fondul cauzei.
Consilier juridic O.O. şi reprezentanta Ministerului Public, având pe rând cuvântul, pun concluzii în acelaşi sens.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.I. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str.Silvestru nr.6 (fost str.Dorului nr.4), sectorul 2, constând din suprafaţa de 370 mp teren şi două corpuri de clădire.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea bunicii sale Berindei C.Elena, dobândit în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat cu nr.17239 din 20 august 1919 şi nr.28010 din 22 decembrie 1920. La decesul acesteia, bunurile sale au revenit fiului ei, B.A.M., decedat şi el la 30 iulie 1992, al cărui unic succesor legal în calitate de fiu este reclamantul.
Deşi, în calitatea sa de pensionară de urmaş după soţul ei bunica reclamantului era exceptată de la naţionalizare potrivit art.II din Decretul nr.92/1950, statul a preluat imobilul prin aplicarea abuzivă a acestui act normativ, care contravenea Constituţiei din 1948, Codului civil (art.481) şi tratatelor internaţionale la care România aderase.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea, prin sentinţa civilă nr.10108 din 17 iunie 1998. Fiind atacată cu apel de reclamant, sentinţa a fost desfiinţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.1505 A din 16 iunie 1999, cauza fiind reţinută pentru soluţionare având în vedere valoarea obiectului litigiului (peste 2 miliarde lei) şi dispoziţiile art.2 pct.1 lit.b din Codul de Procedură Civilă.
În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr.1054 din 31 octombrie 2000, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, dar a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea îndreptată împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr.290 din 23 mai 2001.
Pentru a hotărî în sensul respingerii acţiunii îndreptate împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, instanţele au reţinut că anterior introducerii acţiunii imobilul a fost vândut în baza dispoziţiilor Legii nr.112/1995 şi, ca urmare, pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti nemaifiind posesorul bunului nu poate fi obligat la retrocedarea acestuia.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamantul a declarat recurs invocând motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.7-10 din Codul de Procedură Civilă. În dezvoltarea acestora se susţine, în esenţă, că, chiar şi după vânzarea bunului,Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă pentru că, în litigiile de natura celui dedus judecăţii se impune verificarea legalităţii titlului statului în cadrul operaţiunii de comparare a titlurilor invocate de reclamant şi, respectiv, de persoanele fizice care au cumpărat imobilul de la stat. Se mai susţine că instanţele nu au fost preocupate să identifice partea din imobil ce nu a fost vândută, având în vedere că s-au invocat doar două contracte de vânzare-cumpărare, respectiv pentru două apartamente în timp ce, potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză, imobilul se compune din două corpuri: corpul A, în care se află 3 apartamente şi corpul B având parter şi două etaje, cu cel puţin 3 apartamente.
Se cere casarea ambelor hotărâri şi în fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Deşi este exact în drept că acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, soluţia pronunţată în cauză este greşită având în vedere situaţia de fapt aparte pe care o prezintă speţa, în care proprietarul a pierdut posesia bunului ca urmare a unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul nr.92/1950, prin care s-au creat situaţii juridice noi cu privire la bunul revendicat.
În contextul dat, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu şi cu instituţiile ce reprezintă statul, în contradictoriu cu care, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, în sensul dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea statului cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Ca urmare, indiferent dacă bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra acestuia statul este reprezentat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998), astfel încât în mod greşit s-a hotărât în cauză că pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă.
Faţă de cele ce preced, în baza art.312(3) şi (4) din Codul de Procedură Civilă, se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, care, cu acest prilej, va lua în examinare şi susţinerile reclamanţilor vizând necesitatea identificării părţilor din imobil vândute prin cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr.290 din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr.1054 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi trimite cauza la acelaşi tribunal, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 48/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4639/2001. Civil → |
|---|
