CSJ. Decizia nr. 49/2001. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 49Dosar nr. 5758 / 2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A.C.A. împotriva deciziei nr.122 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat: intimata-pârâtă C.N.L.R., reprezentată de consilier juridic B.A.C., lipsind recurenta reclamantă A.C.A. şi intimatul pârât C.F.
Procedura completă.
Se referă faptul că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispoziţiilor art.242 din Codul de Procedură Civilă.
Având cuvântul, consilier juridic B.A.C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii în acelaşi sens.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.C.A. a cerut, în contradictoriu cu C.N.L.R. S.A. Bucureşti şi cu C.F., încuviinţareasechestrului judiciar asupra imobilului înscris în C.F. 824 Timişoara, nr.top. 534 şi 533/1, situat în Timişara, Bulevardul Tache Ionescu nr.30,prin încredinţarea pazei bunului unei terţe persoane căreia să i se atribuie calitatea de administrator sechestru, propunând în acest sens pe Z. A., iar, în caz de refuz, să fie desemnată o altă persoană ce nu are interes personal în cauză .
În motivarea cererii reclamanta a arătat că asupra proprietăţii imobilului menţionat, aflatîn indiviziune, există un litigiu principal, în care Judecătoria Timişoara a pronunţat sentinţa civilă nr.623/P1/17.10.2000, prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al C.N.L.R. S.A. Bucureşti asupra cotei de 8/12 părţi şi înscrierea dreptului de proprietate al soţilor C.F. şi E. (aceasta din urmă fiind decedată), cu titlu de bun comun.
De asemenea, potrivit sentinţei civile nr.2783/1999 a aceleiaşi instanţe, definitivă şi irevocabilă, s-a intabulat dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei sale de 4/12 din imobil, cotăocupată abuziv de C.N.L.R. S.A. Bucureşti.
În sfârşit, potrivit sentinţei civile nr.3138/2000 a aceleiaşi instanţe, de asemenea definitivă şi irevocabilă, C.N.L.R. S.A. Bucureşti a fost obligată să plătească reclamantei daune în valoare de 20 milioane lei pentru perioada 1999 – ianuarie 2000, iar în continuare câte 10 milioane lei lunar până la executarea sentinţei civile nr.3138/2000.
Astfel fiind, încuviinţându-se sechestrul judiciar acesta va putea plăti datoriiconstatate prin titlu executoriu şi va putea face toate actele de conservare privind imobilul. Această conservare este absolut necesară existând pericolul deteriorării grave a imobilului, „în prezent constatându-se deja descompletarea instalaţiei de încălzire centrală, spărturi ale geamurilor, acoperiş degradat permiţând infiltraţii pluviale".
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr.106/PI din 22 martie 2001, a respins cererea, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit necesitatea sechestrului, în sensul existenţei degradărilor numeroase şi continui, pe de altă parte ea însăşi având posibilitatea de a veghea la întreţinerea şi conservarea imobilului în calitate de coproprietară a acestuia.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Civilă, prin Decizia nr.122 din 16 octombrie 2001.
Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,9 şi 10 din Codul de Procedură CivilăIn dezvoltarea acestora recurentareiterează susţinerile formulate în instanţele anterioare, inclusiv cu privire la necesitatea efectuării unei cercetări la faţa locului, probă cerută dar respinsă nejustificat de instanţe, stăruind asupra imposibilităţii „de a veghea la întreţinerea şi conservarea imobilului", care nu se află în posesia sa, respectiv de a prelua efectiv cota sa indiviză de proprietate (4/12) asupra imobilului.
Se cere casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
Recursul este fondat.
În adevăr, potrivit art.596 alin.1 din codul de procedură civilă (în redactarea de la data introducerii cererii), ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui lucru mişcător sau nemişcător, sau asupra administraţiei sau folosinţei unui lucru comun, judecata va putea, după cererea celui interesat şi citarea părţilor, să încuviinţeze sechestrul bunului sau al lucrului comun, a cărui proprietate, posesie, administraţie sau folosinţă se discută, putând să oblige pe reclamant a da o cauţiune ce va fi fixată de judecată.
În conformitate cu alineatele 2,3 şi 4 ale textului citat, paza bunuluisechestrat poate fi încredinţată deţinătorului bunului sau unei a treia persoane. Sechestrul va putea face toate actele de conservare şi administraţie, va putea sta în judecată în numele părţilor, va încasa orice venituri şi sume datorate, va putea plăti datorii cu caracter curent precum şi cele constatate prin titlul executor.
În considerarea dispoziţiilor legale citate, a faptului necontestat că există pe rolul instanţelor judecătoreşti un proces asupra proprietăţii imobilului în litigiu, care nu se află în posesia reclamantei şi că nu s-a demonstrat în ce mod ea ar putea intra în stăpânirea „suprafeţei din imobilcorespunzătoare cotei sale de proprietate" (pag.3 decizie) pentru a putea veghea la întreţinerea şi conservarea acestuia, precum şi a faptului, de asemeneanecontestat, că,solicitândrestituireaîntotalitate apreţului achitat pentru imobil, posesoarea acestuia C.N.L.R. S.A. Bucureşti nu mai are nici un interes în întreţinerea şi conservarea bunului, soluţia de respingere a cererii reclamantei apare vădit greşită, cu atât mai mult cu cât instanţele aveau îndatorirea de a verifica susţinerile reclamantei vizând necesitatea sechestruluijudiciar impusă de pericolul degradării bunului, cel puţin prin efectuarea cercetării la faţa locului, probănejustificat respinsă.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în baza art.312 şi art.313 din Codul de Procedură Civilă a fi casate hotărârile pronunţate şi a se trimite cauza la prima instanţă pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta A.C.A. împotriva deciziei nr.122 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr.106/PI din 22 martie 2001 a Tribunalului Timiş – Secţia civilă şi trimite cauza la acelaşi tribunal, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4944/2001. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4872/2001. Civil → |
|---|
