ICCJ. Decizia nr. 528/2001. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 528.
Dosar nr. 2385/2001
Şedinţa publică din 10 decembrie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 iunie 2000 reclamanţii B.S. şi B.R. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi R.G.A.B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate să le lase în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 117,22 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că terenul revendicat a fost proprietatea numitei A.A., decedată la 12 noiembrie 1979 şi potrivit certificatului de moştenitor nr. 83 din 28 ianuarie 1991 eliberat de notariatul de Stat al sectorului 5, imobilul a fost moştenit de B.P., căruia, în calitate de fiu, i-a revenit întreaga masă succesorală. La data de 3 iunie 1995 a decedat B.P. şi în conformitate cu certificatul de moştenitor nr. 20 din 20 decembrie 1995 eliberat de Biroul Notarului Public B.G., succesori ai defunctului B.P. sunt reclamanta B.S.– soţie supravieţuitoare şi reclamantul B.R. – fiu.
Mai susţin reclamanţii că terenul revendicat le-a fost preluat şi îngrădit în mod abuziv în anul 1994, fără nici o înştiinţare şi fără o bază legală. Deşi pârâta R.G.A.B. susţine că terenul din sectorul 4, a fost expropriat prin Decretul nr. 236/1983, totuşi Guvernul României – Secretariatul General, prin adresa nr. 208/A din 18 mai 2000 a arătat că „în anexele Decretului nr. 236/1983 nu figurează imobilul nr. 2 A, proprietar A.A.".
Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin sentinţa nr. 1144 din 1 noiembrie 2000, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâte să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti,, format din teren în suprafaţă de 117,22 mp.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat că: „din conţinutul adresei nr. 881/2000 a Regiei Generale de Apă Bucureşti rezultă căimobilul arfi trecut în proprietatea statului prin Decret nr. 236/1983 (act normativ de expropriere …). Însă din analiza anexelor acestui act normativ, ca şi din adresa 108 A/2000 a Guvernului României nu rezultă că terenul ar fi fost expropriat în baza actului normativ. Ca atare, înseamnă că pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi R.G.A.B. care deţin şi administrează în prezent imobilul, nu pot opune nici un titlu care să justifice această situaţie de fapt".
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de pârâţii Municipiul Bucureşti şi S.C. A.N. S.A. Bucureşti, au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 134/A din 19 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. A.N. S.A. Bucureşti, care a invocat următoarele motive de casare: R.G.A.B., actuala S.C. A.N. S.A. Bucureşti a invocat încă de la instanţa de fond lipsa calităţii procesuale pasive, motivând că nu este decât administrator al terenurilor şi reţelelor de apă şi canalizare al căror proprietar este municipalitatea; conform art. 1 din Hotărârea nr. 296 din 16 decembrie 1999 a Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, terenul revendicat de reclamanţi face parte din categoria de bunuri ce aparţin domeniului privat al Municipiului Bucureşti; întrucât nu are calitate procesuală pasivă, pârâta-recurentă a cerut „desfiinţarea parţială" a hotărârilor criticate şi „scoaterea S.C. A.N. S.A. Bucureşti din cauză".
Recursul pârâtei este fondat dar în temeiul unui motiv de ordine publică ce a fost pus în dezbaterea părţilor şi care urmează a fi analizat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti (ratione materiae) presupune o delimitare între instanţe de grad diferit. Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după valoare, după obiectul sau natura cererii) în Codul de procedură civilă, Legea de organizare judecătorească, Legea Curţii Supreme de Justiţie, precum şi în unele acte normative speciale. Competenţa materială este reglementată de norme imperative, care au caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.
Potrivit art. 1, pct. 1 C. proc. civ.,judecătoriile judecă în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Primul articol al Codului de procedură civilă consacră principiul plenitudinii de jurisdicţie a judecătoriilor. Prin urmare, toate celelalte instanţe au o jurisdicţie de excepţie, în sensul că ele pot soluţiona cauze civile în primă instanţă numai în baza unor dispoziţii normative care le atribuie în mod expres o atare competenţă.
Textul art. 1 C. proc. civ. admite două categorii de excepţii de la regula plenitudinii de jurisdicţie, menţionată mai sus, o primă excepţie, care interesează în speţă, referindu-se la cauzele „date prin lege în competenţa altor instanţe". În acest sens, Codul de procedură civilă, prin art. 2 şi art. 3, atribuie o competenţă de fond, prin excepţie, tribunalelor şi curţilor de apel.
În cauza dedusă recursului de faţă, instanţele au fost investite de reclamanţi cu o acţiune în revendicarea unui teren în suprafaţă de 117,22 mp. Cu toate că, în urma unui probatoriu insuficient şi a lipsei de rol activ, instanţele nu au stabilit, cu certitudine, în ce condiţii ori în baza cărui titlu nemişcătorul a fost preluat de stat sau de alte instituţii, totuşi, s-a probat fără putinţă de tăgadă că terenul nu a format obiectul unei exproprieri. Totodată, nici părţile nu au precizat o valoare anume a terenului şi nici instanţele nu au fost preocupate ca, pe bază de expertiză de specialitate, să determine o atare valoare, pentru a fi incidente prevederile art. 2, pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
În aceste condiţii, acţiunea în revendicare formulată de proprietarii neposesori împotriva posesorului neproprietar este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află nemişcătorul, conform art. 1, pct. 1 şi art. 13, pct. 1 C. proc. civ.
Tribunalul, ca instanţă de fond, nu a fost competent să soluţioneze o astfel de acţiune deoarece, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) C. proc. civ. tribunalele judecă, în primă instanţă, doar pricinile referitoare la expropriere, instanţele având obligaţia de a examina, chiar din oficiu, competenţa lor materială.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtei va fi admis, vor fi casate hotărârile pronunţate cu neobservarea normelor legale imperative referitoare la competenţa după materie, cauza urmând să fie trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, ca instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C. A.N. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 134/Adin 19 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 1144 din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sector 4 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi10 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 546/2001. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5284/2001. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
